“Un scriitor, doi scriitori”, Alex. Ştefănescu

N-am văzut niciodată o Ana Blandiana atât de „hot” cum e desenată de Bogdan Petry în cartea lui Alex. Ştefănescu. Cu o coadă de cireaşă între limbă şi dinţi, apetisantă precum o starletă, Ana Blandiana, „responsabilă şi gravă”, i-a rămas dragă criticului literar nu doar datorită naturaleţii dovedite cu prilejul vizitei într-o livadă de cireşi, ci şi printr-un moment straniu dinainte de 1989, când, la o întâlnire cu publicul, poeta a rostit câteva versuri de neuitat: „O să vină ea,/ nu se poate altfel,/ O să sosească,/ Şi ziua aceea/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se şi aude/ Pulsul ei bătând/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiţi, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/ Vibrând în lumină”.

Ana Blandiana, desenată de Bogdan Petry, după povestirea lui Alex. Ștefănescu, în volumul "Un scriitor, doi scriitori", Editura ALLFA, 2014
Ana Blandiana, desenată de Bogdan Petry, după povestirea lui Alex. Ștefănescu, în volumul “Un scriitor, doi scriitori”, Editura ALLFA, 2014

Cum scria Geo Bogza, ca autograf, mesajul: „Trăiască lupta pentru pace!”, cât de pătruns de propria măreţie era Nicolae Breban, cum a ratat Emil Brumaru publicarea unei cărţi la Humanitas din cauză că l-a lăsat pe Gabriel Liiceanu în telefon, în timp ce el urmărea un meci de fotbal la televizor, cum însuşi Alex. Ştefănescu a subtilizat câteva sticle de suc de la o agapă politică, sticle în care soţia sa urma să pună suc de roşii pentru iarnă, cum Ion Cristoiu s-a trezit cu un bebe pe birou, cum i-a făcut Nicolae Manolescu (de care-l leagă şi dezleagă multe) un cadou preţios (stiloul primit la concursul „Zece pentru România”), zgârcenia lui Octavian Paler, reacţia la vederea trupului neînsufleţit al lui Marin Preda, povestea poeziei care a trăit mai puţin de un minut (dictată de Nichita Stănescu – detalii şi în interviul pe care i l-am luat mai demult criticului literar – aici) şi câte şi mai câte, toate scrise cu acea combinaţie de umor şi amprentă de lecţie de viaţă pe care, în general, o poartă amintirile lui Alex. Ştefănescu.

O carte cu săgeţi (nu uită lipsa de talent scriitoricesc a lui Norman Manea), dar şi cu reverenţe şi cu simpatii revelate. Puţini cad rău în cartea asta, iar cei mai mulţi stau în picioare şi râd cu Alex. Ştefănescu. Cele rele par să se fi spălat, deşi nu în totalitate, iar cele bune au fost adunate şi asortate cu desene foarte reuşite, care pun în valoare povestirile despre aproape 40 de literaţi (mulţi dintre ei prinşi în imagini la fel de frumoase precum cea cu Ana Blandiana; să-l vedeţi pe Grigore Vieru!… 🙂 ).

Una dintre cele mai simpatice amintiri este cea în care, alături de Eugen Uricaru, Alex. Ştefănescu află cum se spune în limba chineză „noroc”. Erau în China şi, la un fel de concurs de băut, criticul literar vedea cum Eugen Uricaru zicea „Noroc!”, iar chinezoaica desemnată drept partener de pahare îi răspundea „Cam bei!”. Indignarea lui Alex. Ştefănescu n-avea să dureze prea mult. „Cambei” însemna chiar „Noroc”.

Alex. Ştefănescu, "Un scriitor, doi scriitori", Editura ALLFA, 2014, 126 de pagini
Alex. Ştefănescu, “Un scriitor, doi scriitori”, Editura ALLFA, 2014, 126 de pagini

Citeşte şi:

0 comentarii la „“Un scriitor, doi scriitori”, Alex. Ştefănescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *