“Salonul de masaj” de Cornel George Popa

Sursa foto: pagina de Facebook a scriitorului
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

„Autorul romanului se numără printre cei mai talentați și mai originali prozatori de azi… Orice încercare de a-l marginaliza este sortită eșecului.” Aşa a reuşit Alex. Ştefănescu să-mi stârnească interesul vizavi de acest Cornel George Popa, de care nu ştiu dacă aş fi dat dacă n-ar fi fost inclus în noua colecţie a Editurii ALLFA, „Lista lui Alex. Ştefănescu”. Surprinzător, Cornel George Popa a publicat mult, chiar de la începutul anilor 90. Titluri simpatice, „Dobitocul de ţânţar”, „Nesimţitul”, „56 de blitzuri şi alte chestii” ş.a.

În fine, apare acum, cu „o excepţională priză la realitate”, cum notează acelaşi Alex. Ştefănescu, cu „un neobişnuit dar al fabulaţiei”. Pune în centru o patroană de salon de masaj erotic, Daria Silvestri Mircescu, acuzată că ar fi ucis patru dintre foştii săi clienţi. Daria este bolnavă. De fapt, întreaga sa viaţă a fost un chin cauzat de probleme la coloana vertebrală, probleme pe care a căutat să le atenueze prin terapii şi tehnici de masaj, de unde şi ideea salonului. Odată încercată, capacitatea de empatizare a cititorului este ridicată şi mai sus: Daria nu poate avea copii. N-ar putea ţine sarcina. Să-ţi vină să plângi, nu alta! Dar Cornel George Popa a ştiut ce face. A vrut să „ţinem” cu Daria lui, bolnavă, neputincioasă şi, totuşi, cu şanse miraculoase. Primeşte banii să dea drumul salonului drept cadou de la cineva care fusese salvat dintr-o avalanşă. Afacerea îi merge bine, câştigă mulţumitor, iar când sănătatea îi permite, se gândeşte să încerce din nou să aibă un copil, după ce în tinereţe făcuse un avort. Urmează un tratament în Austria, după care concepe copilul dorit cu cine credeţi, cu Cornel George Popa, fost prieten regăsit întâmplător.

Asta este partea cea mai bună a cărţii, cu plasarea autorului între personaje şi chiar cu o autocaracterizare. Este partea cărţii care susţine cel mai bine vorbele lui Alex. Ştefănescu. Bineînţeles, aici, Cornel George Popa devine personajul pe care-l întâlneşte Daria şi căruia Daria are să i se confeseze pe măsură ce victimele tot apar din rândul clienţilor salonului. Ciudat, Cornel George Popa, personajul, mimează indiferenţa, iar Daria continuă să-şi povestească viaţa într-un caiet, pentru fiica ei, care are vreo trei ani în timpul naraţiunii. Confesiunea capătă accente de roman poliţist, presărat cu lecţii despre viaţă, pe care Daria i le transmite Mirunei. În fine, cum se apropie finalul poveştii, trebuie să ai şi un deznodământ. Daria nu se face bine, iar spitalul este singurul loc pe care-l mai poate vedea, cu excepţia închisorii. Sunt dovezi care o acuză, deşi punctele sale de vedere par întemeiate.

Alex. Ştefănescu, care l-a lăudat, nu fără acoperire, pe Cornel George Popa, a spus că ştie cine este autorul crimelor. Şi eu cred că l-am dibuit. Nu vi-l spun, dar vă invit să fiţi atenţi inclusiv la ce scrie pe prima pagină a cărţii: „Dacă pot, de ce nu?”.

Mi-au plăcut ritmul şi ideea acestui roman. Mai puţin accentele filosofice, plictisitoare, chiar dacă am acceptat că veneau din partea unei doamne în suferinţă. Cornel George Popa are talent. Eu, unul, dacă aş vedea altă carte scrisă de el nu aş evita-o.

Sursa foto: pagina de Facebook a scriitorului

Citeşte şi:

8 comentarii la „“Salonul de masaj” de Cornel George Popa”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *