„Zile şi nopţi”, Alfred Jarry

  •  
  •  
  •  
  •  

În lumea cazonă a lui Alfred Jarry, sunt apelați cu „domnule” doar cei care au gradul de la plutonier-adjutant în sus. Aşadar, caporalul nu este nici „căprar”, nici domn, ci pur şi simplu caporal. Izmenele sunt necesare pentru că asigură interfaţa dintre piele şi pantalonii purtaţi de cine ştie câţi recruţi, iar o dimineaţă de iarnă în armată nu poate produce o altă imagine decât aceasta: „Se lăsă din nou puţină linişte şi, în aşteptarea cumplitei goarne, ziua începu să-şi apese pe geamuri râtul plin de promoroacă”.

Eroul lui Jarry este Sengle, un tip nonconformist, care ştie cum să-i răspundă cu tupeu sergentului. Când acesta îl face obraznic pentru că nu salutase drapelul, Sengle i-o întoarce scurt, cu patina urii faţă de un sistem pe care nu-l înţelege: „Drapelul? N-am făcut-o din bravadă. Nu mi-a venit în minte să salut drapelul. Şi apoi, eram prea ocupat să mă uit la ceilalţi cum îl salută”. Sengle este, probabil, Jarry în multe dintre paginile acestui roman, apărut în 1897 şi tradus pentru prima dată în limba română.

„Zile şi nopţi” este produsul unui conflict, al acelui conflict care apare la contactul dintre o persoană obişnuită să gândească şi un mediu care funcţionează mai bine când nu îi sunt puse la îndoială principiile. Adaptarea lui Sengle la un astfel de mediu se produce până în punctul în care învaţă să caute soluţii tot mai ingenioase pentru evadare. El se bucură pentru zilele numeroase pe care le petrece în infirmerie, deşi nici acolo priveliştea nu este încântătoare. Singurul tablou care pare să-i producă o oarecare bucurie este cel de la fereastră: el, bolnav, privindu-şi compania defilând în ninsoare. Uneori, trăieşte perioade fantastic de productive din perspectiva scrisului: în infirmerie, doarme câte 15 ore, după care scrie jumătate de oră. Apoi, bea şi mănâncă, iar când şi când joacă zaruri, aruncă pâine vrăbiilor sau participă la curse cu frunze de platan în care vântul are un rol esenţial.

Depărtarea de fratele său îi stimulează lui Sengle latura melancolică. În acelaşi timp, îl ajută să caute modalităţi de ieşire din situaţie, dar şi visează sau îşi aminteşte fericirea de dincolo de armată. El este atât de marcat de mediul cazon încât îi pare că tot ce îl înconjoară este specific mediului: pietrele sunt militare şi până şi branhiile peştilor sunt, cum altfel, militare. Sengle face trimitere la un soi de infestare, de care fuge ca fript. Preferă să facă febră prin tot felul de metode ingenioase decât să mai participe la instrucţie sau să mai fie martorul unor experimente de genul stat în frig, la bust, în faţa infirmeriei, în aşteptarea unui control de rutină. Uneori, Sengle îşi notează trăirile, iar Jarry le reproduce, construind acest roman inedit, discontinuu, fragmentar şi poetic, amintind şi astfel că el a inventat patafizica („ştiinţa soluţiilor imaginare”), care avea să fie reprezentată şi de Boris Vian, Raymond Queneau sau Eugen Ionescu.

Prezentare de carte publicată în “Observatorul militar”, nr. 25/2014.

Alfred Jarry, „Zile şi nopţi”, Editura Univers, 2014 (traducere: Irinel Antoniu)
Alfred Jarry, „Zile şi nopţi”, Editura Univers, 2014 (traducere: Irinel Antoniu)

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *