Dylan, interpretat de Cărtărescu și Pitiș

Text scris de Nicu Beşteliu, pentru pagina “muzicaliceşti”.

“Dylan era parte din tablou, cântecele lui erau rulate la ceaiuri, într-un melanj fără cap și fără coadă, alături de alte genuri de muzică de ascultat, în opoziție cu muzica de dans: Led Zeppelin, Janis Joplin, John Lennon (Mother, precedată de clopotele de catedrală, se aculta într-adevăr într-o reculegere religioasă; God se învăța ca un catehism: I don’t believe in magic, I don’t believe in I Ching… I just believe in me)… Înșirând lucrurile în care nu mai credea, Lennon, care avea să moară împușcat doar câțiva ani mai târziu, ajungea la versul I dont believe in Zimmerman,la care, automat, colegii mei spuneau: adică în Bob Dylan,și vreunul mai citit explica: Dylan era un pseudonim, cântărețul își luase numele de la un poet, Dylan Thomas… De la un poet? … săream eu în sus, căci pe atunci, asemenea lui Mallarmé, citisem toate cărțile și-mi simțeam carnea tristă….” (Bob Dylan, „Suflare în vânt – 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012)

După cum probabil bine știți, aceste traduceri, sau altfel spus, aceste adaptări ale poemelor lui Dylan, căci ele sunt, în opinie personală, mai curând interpretări și adaptări la limba română decât simple traduceri, nu sunt singurele ajunse la acest nivel al notorietății pe plaiurile noastre. Și când fac această afirmație mă gândesc la faptul că, în urmă cu ceva ani, regretatul Florian Pitiș venea în cadrul trupei, al cărei membru de bază și cofondator a fost, Pasărea Colibri, cu o bogată zestre de melodii, preluate, traduse, adaptate și interpretate magistral, în manieră proprie, din repertoriul idolului său dintotdeauna, Bob Dylan. Discuția care urmează este una pur subiectivă, plecând de la felul în care fiecare dintre noi recepționează mesajul poetic combinat cu mesajul muzical al unei melodii și, mai departe, cred că e o discuție care vizează trăirile proprii ale fiecăruia dintre ascultători, în funcție de muuulți, foarte mulți factori pur subiectivi.

Despre ce este vorba? Păi despre faptul că în cazul multor poeme, ba chiar în cele mai multe din cazuri, cuvintele lui Pitiș îmi intră în suflet “pe calea cea scurtă”. Altfel spus, îmi merg direct la inimă, ajung direct în casa sufletului meu, fără să fie nevoie de niciun efort spiritual din parte-mi… Sunt mai calde, sunt mai vii…?? Cine știe? Sunt eu mai leneș? Asta da, fără îndoială! Poate o fi la mijloc și prezența vocii, gravă, puțin răgușită și aspră, dar inconfundabilă a Moțului. Posibil. Realitatea este că, de fiecare dată când lectura mă ducea la un alt poem din carte, de tot atâtea ori încercam să ascult simultan melodia în original, a lui Bob dar, mai ales, varianta propusă de Florian Pitiș cu trupa sa, Pasărea Colibri. Rezultatul? Îmi este incredibil de dor de Florian Pitiș…!

Când necazuri te doboară,
Și prieteni n-ai să-i strigi,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Si când ce slăveai în taină,
E așa cum nu-ți explici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici,
Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu…
Ține minte, sfârșitul nu-i aici,

Când oprit la o răscruce,
Drumul nu știi să-l prezici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Când nu mai ai nici vise,
Și nu știi cum să te ridici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.
Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu
Ține minte, sfârșitul nu-i aici”

Cam așa ar arăta The death is not the end în viziunea Moțului.

Iar astfel…

Când eşti trist şi te simţi singur

Şi nu mai vine răsăritul,

Adu-ţi aminte: moartea nu-i sfârşitul.

Când tot ce ţi-e mai sfânt pe lume

Îşi pierde aura şi mitul

Adu-ţi aminte: moartea nu-i sfârşitul,

Nu-i sfârşitul, nu-i sfârşitul…

Adu-ţi aminte: moartea nu-i sfârşitul.

………

Când norii negri se adună

Şi ploaia-ncepe şiroitul

Adu-ţi aminte: moartea nu-i sfârşitul,

Când nu e nimeni lângă tine

Să îţi dea pâinea şi cuţitul

Adu-ţi aminte: moartea nu-i sfârşitul

Nu-i sfârşitul, nu-i sfârşitul…

Adu-ţi aminte: moartea nu-i sfârşitul…”

arată The death is not the end în accepțiunea d-lui Mircea Cărtărescu.  (Bob Dylan, „Suflare în vânt – 100 de poeme traduse de MirceaCărtărescu”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012).

Bob Dylan, „Suflare în vânt – 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012

Despre cartea aceasta, am scris – aici.

Mai departe? Mai departe, fiecare e liber să zboare pe cerul care îi place…

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *