“Puşca de vânătoare”, Yasushi Inoue

Ești cel din ochii celorlalți. Un punct ale cărui coordonate se află cumsecade prin metoda topografică a triangulației. O lege simplă, pe care Yasushi Inoue, cursantul perfect pentru lecțiile de concizie ale lui Hemingway, a reușit s-o aplice unei povești de viață așa cum sunt milioane. Și poate că scriitorii pomeniți nu s-au cunoscut, însă precizia de bisturiu a frazelor acestei nuvele certifică simpatia pe care Inoue o avea față de limpezimea cuvintelor transpuse din gând pe hârtie.

Așadar, Inoue a vrut un text prin care să spună cum omul este suma reprezentărilor sale. Și l-a ales pe un anume Jōsuke (vânător), pe care l-a așezat la intersecția a trei raze narative: soția, amanta și fiica amantei. Triunghiul astfel constituit avea nevoie de un pretext, iar acesta s-a găsit după ce într-o publicație anodină, „Prietenul vânătorului” sau ceva de genul ăsta, a fost publicată un poem în proză nevinovat despre un vânător. Autorul său, cel care ne-a îmbrăcat în coperţile nuvelei povestea lui Jōsuke, zice că, după ce-a descoperit poemul, vânătorul s-a recunoscut în el şi i-a scris. Alături de scrisoare, alte trei misive din partea celor trei femei amintite: soţia, amanta şi fiica amantei vânătorului.

“Din ceea ce s-a întâmplat între dumneata şi mama am învăţat că există şi dragoste ce nu aduce nimănui fericire şi nici nu e binecuvântată. Doar dumneata şi mama, numai voi doi aţi ştiut de iubirea voastră, tăinuind-o cu sfinţenie.”

De ce i-a scris Jōsuke naratorului? De ce n-a rămas în banca lui, liniştit, de ce l-au mâncat palmele să pună totul într-un plic? I s-o fi transformat viaţa în ceva mult mai suportabil?

Treaba e că amanta lui Jōsuke s-a sinucis. De ce? Credeaţi c-o să vă zic? Sunt mai puţin de 90 de pagini pe care trebuie să le parcurgeţi pentru a vă lămuri. Aşa poate că o să înţelegeţi şi de ce Jōsuke i-a scris autorului poemului în proză, dacă nu cumva o astfel de decizie nu se supune unei legi la fel de simple precum cea a triangulaţiei.

Jōsuke a crezut că trimiţându-i naratorului scrisorile celor trei femei care l-au cunoscut îi va oferi acestuia cea mai potrivită imagine despre sine. Că şarpele care mişună în el se vede cel mai bine prin cele trei oglinzi.

Lipind poveştile, Inoue a obţinut una dintre cele mai intense nuvele pe care le-am citit vreodată. Şi m-a făcut să mă gândesc la şarpele din mine şi la metoda triangulaţiei, şi la cum ar fi să scrie despre mine trei persoane care mă cunosc. Aş fi tot vânător?

Text publicat în “Observatorul militar” din 27 august 2014.

Yasushi Inoue, "Puşca de vânătoare", Editura Humanitas Fiction, 2013, 88 de pagini, traducere Angela Hondru
Yasushi Inoue, “Puşca de vânătoare”, Editura Humanitas Fiction, 2013, 88 de pagini, traducere Angela Hondru

Citeşte şi:

0 comentarii la „“Puşca de vânătoare”, Yasushi Inoue”

  1. Am citit-o si eu. Cam intortocheata. Citeste neaparat cele trei povestiri din volumul “Dragostea şi moartea şi valurile”. Mult mai usor de citit si mult, mult mai placute.

  2. Mulţumiri pentru recomandare. Mie asta nu mi s-a părut aşa întortocheată precum zici. Am citit-o atent, chiar captivat. E multă durere acolo şi mi-a plăcut cum a făcut fiecare personaj în parte, cum a selectat din povestea întreagă detaliile pe care trebuia să le spună fiecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *