„Texte care n-au folosit la nimic”, Alex. Ştefănescu

Alex. Ştefănescu, "Texte care n-au folosit la nimic", Editura ALLFA, 2014
Alex. Ştefănescu, “Texte care n-au folosit la nimic”, Editura ALLFA, 2014

Genul de carte de scos când ești într-un bilanț, faci o trecere și te uiți în urmă, cu gândul că, mai departe, poate, va fi altfel. Alex. Ștefănescu a tot alergat în ultimii 25 de ani și-a cam obosit. Și i-a cam obosit și speranța. A alergat în scris, ca un nebun al schimbării în bine a țării (cel puțin cam asta mărturisește în introducerea cărții pe care mă străduiesc s-o recomand), iar acum, după atâta trudă, constatând că nu s-a petrecut mai nimic de consemnat la modul pozitiv, se uită în urmă și-și spune (scuzați limbajul, îmi aparține, deși-l pun între ghilimele): „băi, dar fraier am fost!”.

E o privire uşor nostalgică către iluziile trecute, însoţită de durerea difuză a eşecului. Însă eşecul nu pare total. Asta dă de înţeles Alex. Ştefănescu atunci când spune că deşi e obosit şi că inima nu-i mai bate ci „se zbate”, deşi textele din cartea asta n-au folosit la nimic, din moment ce ţara-i tot pe-acolo sau chiar ceva mai în urmă faţă de cum era acum 25 de ani, aşadar deşi face aceste constatări deprimante, el încă mai speră. Ca unul care-şi mai ţine o mână pe marginea râpei, în timp ce picioarele i se bălăngăne peste abis.

Şi parcă nici mesajul pe care vrea să-l transmită nu e unul disperat. Alex. Ştefănescu priveşte înapoi, zâmbind amar şi rugându-se să nu dea o boare peste flacăra aia, care încă mai pâlpâie. Şi cât e flacăra, e şi el viu, ca unul care şi-a dedicat viaţa literaturii.

Există în „Texte care n-au folosit la nimic” un mesaj dincolo de colajul de materiale. Mesajul, aşa cum l-am văzut eu, reiese din structură: două părţi, de început, dedicate articolelor politico-polemice (publicate, în majoritate, în revistele Zig-Zag şi România literară), şi o a treia parte, consistentă, acordată articolelor satirice, publicate în Academia Caţavencu în ultimii doi ani. Faptul că volumul se încheie într-o astfel de notă, survolând întâmplări care mai de care mai haioase, arată că lui Alex. Ştefănescu i-a plăcut. Şi că mai vrea.

Sigur, multe din păţaniile povestite pe aici au mai fost redate şi cu alte ocazii. Însă aici sunt strânse în vreo 430 de pagini cam tot ce a considerat că ar merita îndosariat. N-or fi folosit la schimbarea în bine a României, dar oricine citește cartea asta își poate face o imagine bunicică despre hazul din omul dedicat literaturii Alex. Ştefănescu.

Important: se va discuta despre carte, marţi, 2 septembrie, la librăria Cărtureşti Verona, începând cu ora 19.00. Cronicarul literar Dan-Liviu Boeriu faţă-n faţă cu Alex. Ştefănescu.

Am mai scris despre următoarele cărţi ale lui Alex. Ştefănescu: “Un scriitor, doi scriitori” (Editura ALLFA, 2014), “Convorbiri cu Alex. Ştefănescu” (de Ioana Revnic, Editura ALLFA, 2013) şi “Cum se fabrică o emoţie” (Editura Ideea Europeană, 2010). Vă invit să (re)citiţi şi interviul în care Alex. Ştefănescu spune că iubeşte literatura într-un mod aproape mistic – aici.

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Texte care n-au folosit la nimic”, Alex. Ştefănescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *