„Se întorc morţii acasă”, Cornel Constantin Ciomâzgă

  •  
  •  
  •  
  •  

„Pentru mine, un roman, atunci când nu este destinat şezlongului de vacanţă ori călătoriei cu metroul, ar trebui să fie un mare buchet de idei, având în centru o spectaculoasă poveste, câteva repere şi coordonate existenţiale, ceva simboluri, ca să se justifice ca şi roman, metaforă, spre a nu fi sărăcăcios şi, în sfârşit, să fie ambalat cu grijă într-o pledoarie simplă pentru ceva cu adevărat important.”

Am rupt acest fragment dintr-un film de prezentare realizat de Cristina Chirvasie pentru lansarea acestei cărţi, eveniment care a avut loc pe 23 iunie 2014, la Biblioteca Naţională a României. În acel film, Cornel Constantin Ciomâzgă îşi exprima speranţa că volumul său, căruia i-a pus haine de roman, se apropie măcar puţin de acele principii.

Ei bine, „Se întorc morţii acasă” porneşte de la o poveste extraordinară, un fapt real din viaţa autorului, care a întâlnit, în 1991, un bărbat ponosit la o gură de metrou, care rostea nebăgat în seamă: „Dacă aţi veni voi de unde vin eu, puişorilor, n-aţi mai fugi aşa!”. Ziarist la acea vreme, Cornel Constantin Ciomâzgă nu a pierdut subiectul. A intrat în discuţie cu bărbatul şi a aflat că acesta venea de la cimitir, după ce, considerat mort şi îngropat după obicei, se trezise, se dusese acasă, dar nu mai fusese primit de rude, iar acum era obosit de goana după mutarea din registrul morţilor în cel al viilor. Cazul i-a prilejuit lui Cornel Constantin Ciomâzgă un articol în ziarul Tinerama, însă subiectul nu a murit odată cu publicarea în ziar, pentru că dialogul cu omul întors din morţi a continuat câţiva ani.

“Despre călugărie? Nu știam nimic sau, în orice caz, ceea ce știam eu era ca și nimic. Călugărul era egal monastire. Și monastirea era egal slujbe frumoase, sfinte moaște, straturi cu flori, multe binecuvântări, ce mai, o viețuire de-a valma cu sfinții și chiar mână-n mână cu Dumnezeu. Și la urma urmei nu-i altfel, dar până la această „urmă a urmei” se numără oile turmei.”

Cornel Constantin Ciomâzgă s-a retras la mănăstire în urmă cu 14 ani, iar prima sa carte, „Lucrarea”, avea să apară în 2004. Foarte bine primită, cu vânzări excelente şi prezentări pe măsură, „Lucrarea” anunţa un alt tip de scriere, cu filon creştin-ortodox, pe înţelesul publicului larg.

„Se întorc morţii acasă” merge pe acelaşi stil şi şochează prin povestea care nu se opreşte la mărturia iniţială a omului ridicat din morţi. De fapt, omul acela, Petre, este un fost torţionar, iar cartea îl poartă dincolo de porţile unei mănăstiri, unde îl întâlneşte pe părintele Filip, care fusese unul dintre cei supuşi la chinuri în puşcăriile comuniste tocmai de fostul torţionar. Părintele, sub taina spovedaniei, ascultă mărturisirea plină de căinţă a torţionarului, care-i ucisese fratele, îi batjocorise sora şi îi croise un dosar cu zeci de ani de muncă silnică.

“Pierderea cunoştinţei era momentul milei lui Dumnezeu. Până acolo însă, adeseori îţi doreai moartea cea adevărată.”

Aceasta este partea de poveste a cărţii, peste care Cornel Constantin Ciomâzgă a aşezat „buchetul de idei”, fiecare păcat fiind interpretat şi tratat aproape medicinal prin citate din cărţi sfinte, la care recurge mai degrabă părintele Filip, personajul principal al cărţii. Filip este personajul principal pentru că el are parte de cel mai important conflict al naraţiunii: este în stare de iubire în cel mai înalt grad al ei, de iubirea de vrăjmaş?

Ce cred că i-a reuşit mai puţin lui Cornel Constantin Ciomâzgă este simplitatea pledoariei. Pentru o lectură de calitate, părţile în care se vorbeşte despre credinţă par neunitare şi se cer citite cu creionul în mână. Apoi, se insistă parcă prea mult pe tradiţie şi obiceiuri, în dauna esenţei pur creştine (dar poate e numai problema mea – ce mai înseamnă ordodoxia dacă o dezbraci de ritual?). Însă, judecând ansamblul şi mai puţin părţile, cartea este revelatoare, şocantă prin experienţele carcerale, descrise în amănunt pe alocuri, şi are în ea acea sămânţă a lucrului curat şi bun, care, odată sădit, lucrează.

“Vorbind despre ură, Sfântul Marcu Ascetul spune că această boală îi cuprinde mai cu seamă pe cei stăpâniţi de duhul întâietăţii, a iubitorilor de onoruri. Cât despre mânie, el spune că patima asta se temeluieşte pe mândrie. Prin ea se fortifică, devenind de neînvins.”

Una dintre ideile cu care rămâi după această carte este să înţelegi cine sunt „morţii” şi ce este acel loc numit în titlu „acasă”. Apoi, începi să priveşti temniţa ca o academie de învăţare a iubirii şi ca pe o experienţă care te poate ajuta să te naşti a doua oară. Şi, ca să revin la filmul menţionat la început, nu o să uit cum Cornel Constantin Ciomâzgă a vorbit despre carte ca despre o „catedrală a cuvintelor”. Citită cum se cuvine, nu doar pentru poveste, ci şi pentru mesaj, eventual cu creionul în mână, „Se întorc morţii acasă” poate schimba vieţi.

Text publicat parțial în “Observatorul militar” din 3 septembrie 2014.

Cornel Constantin Ciomâzgă, „Se întorc morţii acasă”, Editura Cartea Actuală 3C, 2014
Cornel Constantin Ciomâzgă, „Se întorc morţii acasă”, Editura Cartea Actuală 3C, 2014

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *