Romanul unei generaţii boeme

  •  
  •  
  •  
  •  

Detectivii_salbaticiÎncepe la sfârşitul lui 1975, cu un poet aspirant de vreo 17 ani, Juan Garcia Madero, povestind despre admiterea sa în clubul select al Real Visceralismului. „Mexicani pierduţi în Mexic”, prima din cele trei părţi ale romanului, încadrează privirea pe care acest Madero o aruncă asupra curentului literar amintit şi celor care au aderat la el. Nu înţelegi prea bine ce este acela Real Visceralism, aşa cum nici Madero nu înţelege, dar nu contează. Importantă este atmosfera şi galeria de personaje pe care Roberto Bolaño începe s-o desfăşoare. Este pregătirea pentru partea secundă, cea mai consistentă din acest volum, monumental şi prin numărul paginilor (770), dar mai ales datorită structurii.

După ce Madero rupe povestirea sa jurnal în momentul în care alături de cei doi poeţi centrali ai naraţiunii, Arturo Belano şi Ulises Lima, şi de o prostituată, Lupe, fuge în Deşertul Sonora, se intră în miezul faptelor, dar şi într-o structură extrem de densă, în care mai bine de 40 de naratori vorbesc despre cum i-au întâlnit şi cunoscut pe Belano şi Lima. Această parte secundă acoperă 20 de ani şi te poartă în zone diverse din America de Nord, Europa şi Orientul Mijlociu, dar şi în poveşti fermecătoare, unele chiar neverosimile, cum mi s-a părut momentul în care Belano îl provoacă la duel pe un critic literar din cauza unui text ipotetic. Din fapte, Roberto Bolaño a construit portretele celor doi eroi, aflaţi în căutarea unei poete, Cesárea Tinajero, care se pare că ar fi stat la originea Real Visceralismului, deşi în urma ei nu a rămas decât o poezie criptică:

10151397_575668329203644_869889740802867854_n

Ultima parte revine la jurnalul tânărului Madero, dar păstrează şi structura polifonică din centrul romanului, într-o succesiune abracadabrantă, în care căutarea poetei merge mai departe, dar, în acelaşi timp, eşti alături de Belano şi de Lima în toate păţaniile lor (al doilea este închis o scurtă perioadă într-o închisoare din Israel), pe un soi de intrigă de roman poliţist, împletită cu o simbolistică pe gustul cititorilor avizaţi. Există numeroase trimiteri şi paralele, la eroul grec Ulise, la poetul Arthur Rimbaud, la întreaga literatură latinoamericană şi la un stil de viaţă boemă care se pare că a caracterizat cel puţin o generaţie de scriitori, din care şi Roberto Bolaño (care se regăseşte în personajul său, Belano) a făcut parte.

Cartea aceasta nu se citeşte neapărat pentru acţiunea în sine, ci pentru modul extraordinar în care a fost gândită şi scrisă. Poveştile se întrepătrund, se succed şi se leagă prin detalii în mod uimitor, aşa cum numai un creator de geniu ar fi fost în stare să le aşeze. Din acest motiv, văd „Detectivii sălbatici” ca un bun material didactic pentru orice curs de scriere creativă.

Roberto Bolaño, „Detectivii sălbatici”, Editura Leda, 2013

Text publicat în “Observatorul militar”, nr. 36/2014.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *