Fumezi? De ce?

  •  
  •  
  •  
  •  

Hai că nu-ţi cer explicaţii, doar ziceam şi eu, aşa, că n-aveam ce face. Nu, nu-ţi dau sfaturi, dar poate ţii la buzunar, dacă nu la sănătate. În fine, ce voiam să-ţi spun, care va să zică pentru ce te-am „inoportunat”?

tn1_slavnikova_-_dusmanul_poporului_2În „Duşmanul poporului”, romanul pe care-l citesc zilele astea (publicat recent la Editura ALLFA, Colecţia Strada Ficţiunii, în traducerea din limba rusă a stimatei Antoaneta Olteanu), aşadar în cartea Olgăi Slavnikova e un tip ciudăţel, Maksim T. Ermakov, la fel de kafkian ca toate celelalte personaje, precum şi ca atmosfera poveştii, în care comicul şi absurdul convieţuiesc de minune. Ei, şi Maksim, despre care-ţi vorbeam, lucrează într-un soi de multinaţională, în care şefii, nişte ruşi care ţin la productivitate, i-au aşezat pe angajaţi cât mai departe de locul de fumat.

„…era departe, la capătul unei scări laterale, şi era dotat cu toate neajunsurile posibile ce se cuveneau luptei corporatiste cu această deprindere proastă şi cu plăcerea de a consuma un produs străin. Trebuia să te duci până în capătul culoarului, pe urmă să urci, să mergi din nou de-a lungul unui perete de sticlă pe un hol friguros care parcă nu se mai termina, apoi să cobori patru rânduri de scări, strâmte şi abrupte, ca să ajungi, într-un sfârşit, la coşul de gunoi acoperit de scrum, care cobora mecanic chiştoacele într-o apă neagră.”

Lucrezi? Fumezi? Unde? Nu te mai întreb de ce. Acuma, hai, dacă tragi un fum în timp ce citeşti, te înţeleg. Parţial.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Fumezi? De ce?”

  1. Nu fumez, dar să ferească sfântul să-mi fie cărțile așezate pe după colț, pe la capăt de culoar…. Brrr!!!!
    PS: fiindcă-mi place Kafka, o să caut cartea rusoaicei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *