„Perla”, John Steinbeck

???????????????????????????????„În oraş se spune povestea perlei uriaşe – cum a fost ea găsită şi cum a fost pierdută. Se povesteşte despre Kino, pescarul, şi despre nevasta lui, Juana şi despre pruncul lor, Coyotito. Şi pentru că a fost spusă atât de des, povestea a prins rădăcini în mintea fiecărui om. Şi, aşa cum se întâmplă cu toate poveştile care sălăşluiesc în inimile oamenilor şi sunt repovestite, în ea se află lucruri frumoase şi urâte, albe şi negre, bune şi rele, fără ca acestea să se amestece însă între ele.”

Aşa începe istoria „Perlei”, o istorie scurtă, de maxim 130 de pagini, în funcţie de editura la care a apărut. Eu am găsit-o la numai 2 lei, la un anticariat de cartier, între două femei de la ţară care vindeau leuştean şi ardei, în apropierea unei pieţe. „Perla”, romanul, într-o ediţie obscură, publicată la Editura IRI (n-aş şti să vă spun o altă carte scoasă tot de ei) şi editată, aşa cum se menţionează chiar pe pagina a doua, cu sprijinul Agenţiei pentru Informaţie a Statelor Unite ale Americii (sic!), e o parabolă fină la succesul care nu se sprijină pe muncă, pe creaţie, ci pe specularea momentului.

Începută ca scenariu de film şi având la bază o legendă mexicană, pe care Steinbeck ar fi aflat-o într-o călătorie în zona La Paz, Mexic, „Perla” are în centru un cuplu tânăr, sărac, ce locuieşte la margine de oraş şi aproape de plajă. Deschiderea romanului, uşor idilică, se rupe imediat ce un scorpion îl înţeapă pe Coyotito, copilul lui Kino şi al Juanei. Când dau fuga la medic, cei doi află că acesta nu se ocupă de cine nu are cu ce plăti tratamentul. Aşa că singura scăpare pe care o văd Kino şi Juana este să găsească o perlă, prin a cărei vânzare să-şi vindece copilul. Apoi, minune, când totul părea pierdut, pe fundul apei, Kino dă peste cea mai mare şi mai frumoasă perlă din lume. Una atât de grozavă încât cumpărătorii de perle îşi permit să susţină că, mare fiind, n-ar mai putea fi valorificată, deoarece este grotescă şi inutilă. Desigur, afirmaţii menite să dezarmeze vânzătorul şi să-l păcălească, numai că lumina perlei pare să-i fi dat lui Kino nu doar iluzia bogăţiei, ci şi un soi de ascuţime a inteligenţei. Drept pentru care pleacă. Îşi ia copilul şi soţia şi caută să valorifice perla altundeva, chiar dacă acest „altundeva” să găseşte la distanţă apreciabilă, iar în urma lor se încheagă o caravană de împătimiţi ai îmbogăţirii peste noapte.

Finalul le aduce lui Kino şi Juanei lecţia pe care ar fi trebuit s-o ştie de la început. Există, însă, până acolo, acest soi de drum iniţiatic, de drum menit să-i treacă pe cei doi prin experienţa dură fără de care lecţia n-ar fi însuşită. Şi-apoi, revenirea la viaţa cea aşezată, la tihna iniţială, cu lipsuri, plusuri, detalii care fac din existenţă un parcurs care-ţi dă tot timpul de învăţat câte ceva. Morala? Există, chiar pe mai multe planuri, şi cred că mai importantă este aceasta: câştigi pe-o parte, pierzi pe alta. Ce pierd Kino şi Juana? Citiţi „Perla”.

John Steinbeck, „Perla”, Editura IRI, 1993

Citeşte şi:

0 thoughts on “„Perla”, John Steinbeck”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii