„Ultima oprire, Rusia”, Natalia Kliuceariova

  •  
  •  
  •  
  •  

Kliuceariova - Ultima oprire - RusiaNikita e un tip care leșină ușor, pentru că așa e el făcut. Nu-i fricos, ba chiar are tupeu, că merge mult cu trenul și stă de vorbă cu tot felul de oameni, care mai de care mai vulnerabili și mai ciudăței. De ce stă de vorbă cu ei? Ca să vadă dacă în Rusia există fericire. Și ca să-și cunoască țara mai bine.

Astfel că întâlnește o femeie cu doi copii, care a citit într-o carte din America că „dacă vrei să ai succes, trebuie să stai cu spatele drept şi cu zâmbetul pe buze”. Ea stă aşa, dar nu-i iese socoteala. Aşa că vinde şosete ca să trăiască. Şi-n timp ce le vinde, îşi ţine în continuare spatele drept şi zâmbeşte, după metoda americană, de care nu ştiu dacă a auzit şi Alia, prietena pe care Natalia i-o alege lui Nikita. Violată de tată, Alia fuge de-acasă, se mărită, dar se desparte de soţ după numai o zi şi se lipeşte de altul, ales la întâmplare, pe care-l vede ca un „cavaler sărac, sfrijit şi palid”.

Alia are un destin ciudat: ajunge model porno prin Elveţia şi se-nfrăţeşte cu un grup de homosexuali, din care unii se-mbracă în preoţi sau măicuţe. Un destin la fel de ciudat ca mai toate cele descrise de Natalia. E pe-acolo unul care se angajează în securitate numai ca să nu fie luat în armată şi să ajungă, astfel, în Cecenia. E şi o băbuţă de vreo 80 de ani, care spală scara unui bloc şi are grijă de alţii de vârsta ei. Sau un preot care-şi ţine slujbele deşi nu mai are enoriaşi. Sau o localitate numită Ciuciu, în care morga, fiind singura încăpere cu frigider de pe-acolo, a fost transformată în magazin alimentar. Sau un tânăr care, intrat în depresie din cauza lui Camus (citise „Străinul”), se tratează cu Henry Miller.

Ciudate destine, frumoase imagini, cum e cea cu un poet care doarme întins pe jos, în timp ce un trecător îi acoperă chipul cu un ziar, pentru că venise ploaia. Colindând Rusia cu trenul, Nikita întâlneşte tot felul de caractere, pe care încearcă să le prindă într-un buchet şi să înţeleagă astfel cu ce se mănâncă ţara lui. Îi vine greu să-i facă Rusiei un portret cât de cât fidel. Uneori leşină, alteori visează şi de cele mai multe ori se lasă purtat de un curs pe care nu încearcă să-l influenţeze. E atras chiar într-o acţiune revoluţionară, deşi nu ştiu cât din ea e vis şi cât realitate.

„Singura noastră libertate e aceea de a ne alege atitudinea faţă de soarta pe care am primit-o”, zice un vagabond. Deşi eroii Nataliei au atitudine din plin, nu prea par liberi. E paradoxul care descrie cel mai bine Rusia cunoscută de Nikita. Toţi au dosare la securitate, cei mai mulţi se laudă cu un comportament deviant, iar unii fug de câte ceva. O ţară frumoasă, ce să mai! Care-i concluzia lui Nikita, vedeţi în romanul Nataliei.

Editura: ALLFA (Colecţia „Strada Ficţiunii”)

Anul apariţiei: 2014

Pagini: 139

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *