Interviu cu Codin Maticiuc – partea a II-a: „Dacă aş merita, mi-ar plăcea să fiu privit ca scriitor”

După ce, în prima parte a interviului, am văzut cum „Consumatorul de suflete” s-a vândut deja în 5000 de exemplare (conform spuselor lui Codin Maticiuc), deşi lansarea a avut loc pe 23 septembrie, şi am aflat că autorul se consideră criticat din cauza renumelui său monden, vă invit să citiţi despre lecturile preferate ale lui Codin şi despre cum se vede peste 10 ani. Acestea şi multe altele. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

Codin Maticiuc (autor foto: Gabriel Hennessey)
Codin Maticiuc (autor foto: Gabriel Hennessey)

Cum te bucurai în timpul scrisului? De ce mergeai mai departe?

Au fost mai multe etape: când scriam pentru mine şi simţeam un fel de satisfacţie, iar descrierile erau mai exacte, apoi când am trecut în zona lui „s-ar putea să iasă ceva”, am gândit totul diferit. Era un alt gen de satisfacţie. Am început să fiu mai atent, dar… De fiecare dată, nu ştiam cât de departe o să ajung. Nu mă gândeam că o să vadă lumina. Nu ştiam, nu eram convins. Dar poate o să reuşesc să-ţi descriu mai bine sentimentele astea la a doua carte.

Va fi a doua?

Îmi doresc foarte mult. Nu pe aceeaşi temă. Oricum, nu-mi propun nimic. Dacă-mi pun termene, nu-mi iese. Ştii filmele alea cu scenaristul blocat… Aşa-i şi cu mine. Eu însă scriu câte un fragment, fără vreun scop. Aşa sunt şi în viaţă, când dacă-mi propun un scop, nu-l duc la capăt. Dacă vreau să scriu doar de dragul de a scrie, iese ceva. Singurul lucru pe care mi l-am propus este să nu mai fie în acelaşi stil. Să văd dacă pot să scriu şi în altă zonă, cu alte poveşti. În niciun caz „Vampirul se întoarce” sau „Vampirul se răzbună”. 🙂

S-a schimbat ceva în relaţia cu prietenii tăi după ce au aflat că scrii?

Poate caterinca de la masă, însă nu ceva serios.

Te deranjează că e subiect de caterincă? Ai vrea să fii privit ca scriitor?

N-am nimic cu subiectele de caterincă. Facem glume pe seama a multe chestii. Dacă mi-ar plăcea să fiu privit ca scriitor? Dacă aş merita, da.

Vânzările ţi se par un reper?

Nu ştiu cum se vinde bine la noi.

2000 de exemplare e tirajul standard. În orice caz, peste 15-20.000 este ceva deosebit.

Da, vânzările mi se par relevante. Putem contesta cât vrem maneliştii, dar cât timp Guţă scoate un album şi-l vinde, n-ai cum să nu-l iei în calcul. De ceva timp sunt în lumea filmului, unde există filme de Cannes şi succese de casă. Nu poate fi ignorat niciunul.

Cum te uiţi la filme, la cărţi, ca la nişte produse?

Încă le consum. Sunt consumator şi de carte şi de film, însă am momente când le privesc ca unul implicat. Nu mai sunt „civil” în niciunul din cele două domenii. Uite, la ultimul film cu Nicole Kidman, care nu mi s-a părut cine ştie ce, am apreciat că e făcut pe bani foarte puţini.

Cum ţi-ar plăcea să fii peste 10 ani? Mai mult în lumea cărţilor sau a filmelor?

În ambele. În film, nu mi-am găsit un rol distict. În afară de faptul că am venit cu bani de-acasă pentru câteva filme, nu am făcut nimic. Până nu ajung producător executiv, regizor, actor, scenarist, nu e un rol cu care să te lauzi că tu vii cu bani de-acasă şi ăia produşi de tata. Ăsta e rolul tău în cinematografia românească? OK, bine că nu-i dai pe droguri… Deci, încă nu-mi văd rolul. Îmi place foarte mult, sunt un cinefil asumat şi aşa mai departe, dar încă nu-mi ştiu rolul.

consumatorul-de-suflete-debutul-editorial-al-lui-codin-maticiuc-18493538Ai vedea o ecranizare a romanului tău?

Problema acestei cărţi, ca să faci un film la nivelul ei, trebuie să te plimbi prin toate locurile pomenite acolo. Scenaristul român are o calitate: el scrie gândindu-se cum o să fie filmul, unde o să se filmeze. Ei, adaptarea cărţii mele ar fi foarte dificilă. Cu bani româneşti, nu se poate face. O s-o traduc, iar în cazul în care ar prinde o ecranizare în altă parte – sigur, fabulez – scenariul s-ar putea adapta aducând şi mai multe elemente extraordinare, să pară totul şi mai savuros.

Nu ştiu mai deloc lumea mondenă, deci nu cunoşteam nimic despre viaţa ta anterioară. Oricum, s-a scris despre cartea ta o prezentare foarte acidă, din care-ţi citez: „oligofrenie”, „nici măcar nu-i o carte atât de proastă încât să te amuze că e proastă” şi „genul literar abordat: masturbarea egoului”. Radu Alexandru a scris lucrurile astea. Cum ţi s-a părut prezentarea lui?

Am citit mai multe critici, dar le-am luat în seamă mai mult pe cele în care am văzut că omul respectiv a citit cartea. Au fost mulţi care au criticat pur şi simplu, doar pentru că au văzut că am scos o carte. Radu Alexandru este unul dintre cei care au citit, dar eu am o teorie, legată de posturile de televiziune care dezbat un singur subiect, de dimineaţa până seara, la modul critic. Tot ce face cineva e prost. Mie, dacă-mi spui aşa ceva, îmi sună a interes financiar sau a frustrare.

Ai mai fost atacat de Radu Alexandru?

Nu, dar dacă vii şi prezinţi un produs finit, cu autorii lui şi cu cei care-l susţin, iar totul este prost, inclusiv felul cum arată autorul, că e mic şi gras, în momentul ăla m-ai pierdut. Nu ştiu dacă să te mai cred. Dacă vrei să-l critici pe preşedinte, spune-mi dimineaţa că a făcut două lucruri bune, iar pe seară, că a făcut una nasoală. Rea de tot, şi pune accentul pe aia. Dar dacă-mi spui mereu că nici pe dinţi nu se spală cum trebuie, înseamnă că ai ceva cu el.

Eu mă consider supraponderal, dar nu contează. Am adus pe scenă şase oameni. Când jigneşti şase oameni, din punctul meu nişte valori în domeniile în care activează, dacă toţi sunt de căcat, dacă şi fizicul autorului e de căcat, dacă totul e rău, înţeleg că omul ăla a avut o frustrare. Tu îl cunoşti pe Radu Alexandru?

Nu.

Bun. Dacă scria despre produs, rău de tot, dar despre lansare la modul ok, echilibrat, m-aş fi îngrijorat. Dar dacă-mi spune că sunt mic şi gras şi din cauza asta nu pot să scriu… Eu aş vrea să văd la tine sau la alţii păreri legate de carte, păreri reale. Asta spun, i-am luat în seamă pe cei care au analizat produsul. Când vrei să critici sau să fii ironic, e simplu. Ne-a învăţat Banciu de la B1 că poţi să vorbeşti de rău şi când Simona Halep câştigă meci după meci.

Cum trăieşti criticile?

Sunt imunizat. Am obrazul foarte gros, pentru că sunt în atenţia presei de 13 ani, dar n-am răspuns niciodată provocărilor. Primul meu interviu în faţa unei camere a fost în ziua lansării.

Foto: C.P.
Foto: C.P.

Câte interviuri ca ăsta ai dat?

Ţi-am spus, de pe 23 septembrie doar, au fost câteva. 13 ani am tăcut şi am avut parte de atacuri din partea presei. Ce păţesc acum e floare la ureche, faţă de ce s-a întâmplat în aceşti 13 ani, când am fost făcut de la drogat la homosexual…

Sunt foarte curios să aflu de unde vine porecla de „Poponeţ”, care-ţi este asociată.

Nu ştiu. O publicaţie mondenă a inventat-o cândva, dar nu ştiu de ce. Ei sunt cei care au inventat porecle catchy pentru toţi din monden. M-a deranjat când mi-au dat-o, pe la 23 de ani, dar am trecut peste. Oricum, criticat eram pentru femei, baruri, distracţii…

Ai dat vreodată pe cineva în judecată?

Nu, am consultat la un moment dat un avocat, care mi-a vorbit despre sumele care se obţin şi nu merita. Procesul durează, iar astfel de instituţii ştiu să lupte.

Este cartea o încercare de a te legitima altfel?

Nu am avut asta în vedere, deşi mi-ar plăcea să fiu privit ca scriitor, dacă merit, ţi-am spus.

Mulţi spun că a fi scriitor nu mai e mare lucru în România. De ce ţi se pare un lucru deosebit?

Este o chestie foarte onorabilă, deşi remunerată foarte prost. Este vorba de self-esteem, adică scoţi zece cărţi şi nu-ţi permiţi un apartament? De asta spun că mai degrabă scriitorii se plasează greşit, pentru că de fapt sunt priviţi cu repect de cei din jur. Dar nu acesta a fost scopul meu principal. Pur şi simplu am scris, am strâns material şi am considerat că am ceva de spus.

De ce ar trebui cititorii să-ţi caute romanul?

Pentru că vor descoperi câteva lucruri unice, o lume descrisă din interior, locuri în care nu toţi ajung. Şi e scrisă într-un stil inedit, cum am văzut că e şi „Cimitirul” lui Teleşpan.

L-ai citit?

Am trecut de jumătate, nu l-am terminat. Sunt în curs de.

Ce citeşti?

Sunt fan Beigbeder, Bruckner, Miller, Kurt Vonnegut…

Citeşti mult în avion?

Da, în avion şi în vacanţe. Acasă parcă mereu apare ceva.

Ce înseamnă vacanţă pentru cineva ca tine, cu banii tăi? Poate dacă aş avea banii tăi, viaţa mea ar fi o vacanţă permanentă.

Am înţeles. Viaţa nu e o vacanţă permanentă, din motive lesne de înţeles. Banii se fac aici, banii vin de aici şi trebuie să mă mai ocup şi de nişte probleme. Chiar dacă nu am termene, trebuie să fiu aici în anumite momente, ajutându-l pe tatăl meu. Apoi, să ştii că anul trecut am fost doar în două vacanţe, deşi unii mi-au spus că de banii respectivi puteam să merg în opt. Dar eu sunt obişnuit cu anumite lucruri.

Ai veni în locul unui angajat la stat o perioadă, iar el să rămână în locul tău?

Da, şi mâine. E cea mai mare dorinţă a mea. Sunt foarte curios.

Şi cam atât. V-am spus. Am băut o bere (eu), două ape (el), după care ne-am avântat în traficul bucureştean de joi după-amiaza. Apocaliptic. În autobuz, m-am uitat la autograful de pe „Consumatorul de suflete”. Sper să nu vă sune a laudă, dar reproduc o parte din mesaj, pentru că mi se pare important: „pentru primul interviu adevărat”. După 13 ani de mondenităţi, „primul interviu adevărat”…

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *