„Până şi câinii” de Jon McGregor

  •  
  •  
  •  
  •  

Un roman pe cât de scurt, pe atât de șocant. Pare că nimic vesel nu poate fi extras din el, din moment ce acest Ion al lui Grigore britanic a făcut totul pentru a pune în fața cititorului o lectură grea, de zile mohorâte, reci, întunecate.

În primul rând, a postat într-un apartament mizer cadavrul unui bărbat. Perioada: între Crăciun și Anul Nou, când „aerul e rece şi încordat, cerul albastru abraziv ca un ochi de oţel, copacii albiţi ca osul în lumina glazurată a soarelui”. Iar cadavrul este descoperit de doi poliţişti, în împrejurări care ne rămân necunoscute, din moment ce în scurtă vreme, noi, ca public, urmărim fuga disperată a unui tânăr, Danny, care, însoţit de căţeluşa sa, Einstein, nu ştie cum să procedeze după ce înţelege că a fost primul care a văzut cadavrul, chiar înaintea poliţiştilor. De fapt, Ion al lui Grigore înlănţuie planurile şi spune în paralel ce se întâmplă în apartament, odată cu cercetarea riguroasă a poliţiştilor, şi ce se petrecuse în mintea lui Danny, care-şi făcuse tot felul de gânduri legate de modul în care murise Robert, prietenul său.

Robert, prin apartamentul său, oferise adăpost unui grup de drogaţi şi alcoolici, iar dispariţia sa are un impact uriaş asupra grupului. Este, cred, mesajul pe care-l transmite Ion al lui Grigore după ce a ales să folosească drept voce narativă persoana întâi plural. Cel care vorbeşte este grupul, pentru că acesta este delimitat de comportamente şi preferinţe comune, iar momentul dramatic redat în roman îi afectează pe toţi care îl cunoşteau pe Robert.

Toţi apreciază liniştea crackului şi a smacului, bucuria timpului petrecut în detaşare şi visare. Există în roman o acalmie a poveştii, foarte bine adaptată la ralantiul vieţii celor care o compun. Pe lângă referirea repetată la trecerea lentă a timpului – „Avem timp. Tot timpul din lume”, naratorul şochează prin tot felul de detalii din timpul autopsiei cadavrului, la care asistă şi grupul de prieteni, cu o privire parcă îngheţată de drog.

“Ia un bisturiu de pe tăviţa cu instrumentele strălucitoare şi trasează o linie prelungită de-a curmezişul scalpului lui Robert, afundându-se prin părul negru încâlcit şi pielea înroşită şi crudă şi stratul subţire de carne, vârful lamei hârşâind pe osul cranian. Face incizia chiar de-a curmezişul prin creştet, de la o ureche la alta, şi apoi desface fiecare segment al scalpului ca pe coaja unei nenorocite de portocale. Ia fierăstrăul electric şi se apleacă un pic ca să se proptească bine pe picioare şi taie un cerc de jur-împrejurul craniunului lui Robert, urletul şi scrâşnetul fierăstrăului umplând din nou încăperea. Pune fierăstrăul deoparte şi dă capacul la o parte de pe capul lui Robert.”

Aş reciti textul doar pentru a vedea cât de frumos întinde Ion al lui Grigore plasa acestei autopsii şi cât de bine brodează imaginile teribile ale desfacerii corpului cu trăirile personajelor sale, care nu se exteriorizează, deşi trăiesc foarte intens în interior. Şi aş vrea să mai simt o dată experienţa unui membru al grupului, Steve, care a luptat sub drapel în Falkland, dar a fost circumstanţial şi şoferul unui camion cu ajutoare către Bosnia. De acolo reiese şi titlul, pentru că, ajuns aproape de destinaţie, lui Steve i se serveşte următoarea replică din partea unui poliţist: „Nu, nu vă duceţi. N-aveţi ce să faceţi acolo. Acolo până şi câinii sunt morţi”.

De fapt, morţii sunt ei, cei care asistă la autopsierea lui Robert. Odată prinşi în dansul drogurilor, deşi timpul trece lent, uneori prea lent, sunt damnaţi. „Se cere o groază de efort ca să menţii treaba pe linia de plutire, o groază de cum dracu-i zice, de ingeniozitate.” Mulţi se iluzionează că deţin această „ingeniozitate”, deşi realitatea este că şansa lor a trecut. Uneori, conştientizează: „Probabil acum era prea târziu. Era mereu prea târziu, aşa simţeai câteodată”. După care se aude Neil Young, preferatul lui Robert, şi se face linişte.

https://www.youtube.com/watch?v=iO5lN2_D-PU

Jon McGregor, Până şi câinii, Editura ALLFA, anul apariției: 2014, nr. pagini: 192

Carte disponibilă pe elefant.ro.

Sursa foto scriitor: mountainstosea.ie.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *