Lună: decembrie 2014

„Păpuşile”, Cristina Nemerovschi

„Uneori, crezi că ştii moartea. O vezi în jurul tău, eşti conştient că ea există şi că, în timp, se va apropia tot mai mult de tine. Îţi vezi murind străbunici, bunici, vecini, unchi, mătuşi, poate un părinte. Nu-ţi pare ceva străin moartea. Până într-o zi, când vine la un


„Ultimul Karamazov”, Mihail Gălăţanu

Fără să-l cunosc pe Mihail Gălăţanu, fără să-i fi citit vreunul din „miile de versuri inspirate”, pe care i le certifică Alex. Ştefănescu în prefaţă, am avut o problemă cu domnia sa încă dinainte de a mă apuca să-i citesc romanul de faţă. Se face că-n colecţia Strada Ficţiunii, sub …


„Despre nerăbdarea de a fi răbdător”, Dan C. Mihăilescu şi Ciprian Măceşaru

Mare parte din carte trimite la scrieri religioase, o chestiune uşor dezamăgitoare pentru cel care se aştepta să găsească mai degrabă părerile originale ale celor care dialoghează. Se vorbeşte/se scrie mult despre răbdarea ca virtute creştină, cu ritmuri alternânde, un Dan C. temperat, cadenţat, muzical chiar, fiind însoţit de un …


Sfeșnicul din cristal suedez merge la…

…Marius Zamfir, care, în cadrul concursului demarat pe 19 decembrie, mi-a recomandat cărţile din trilogia Millennium a lui Stieg Larsson.

Să-ţi cumperi peste 40 de cărţi ale nordicilor după ce l-ai citit pe Larsson e ceva! Personal, am abandonat seria după primul volum, dar cred că Larsson a avut forţa …


Concurs: câștigi un sfeșnic din cristal suedez

Am avut plăcerea de a lua parte la un soi de serată literară, alături de Laura Câlțea, Alina Purcaru, Andreea Chebac, Virginia Costeschi și Ionuț Bănuță, unde credeți, la Ambasada Suediei din București.

Fiecare a vorbit despre câte o carte scrisă de un autor suedez, după care am bârfit despre …


Pentru o lume mai bună, citește-le copiilor povești!

În fruntea guvernului său proaspăt instaurat la inițiativa Editurii ALL, Prim-Ministrul Harap-Alb are puterea de a crea locuri de muncă pentru personajele poveștilor rămase fără job. Din postura de ministru al Finanțelor Publice, Prâslea cel Voinic garantează creșterea numărului de pagini citite pe cap de locuitor, iar ministrul Educației, Ileana …


„Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de nota 10”, Hedi Hoka

Mai știi vorba aia, repetată recent: „poporul are întotdeauna dreptate”?

Poate nu neapărat aşa trebuia aplicată, însă de ce nu? Dacă „Iubesc să fiu femeie” a fost cartea de la ALL care s-a vândut cel mai bine la Gaudeamus, de ce să nu-i arunc măcar un ochi? Cel abia dezlipit …


„Doctor Sleep”, Stephen King

Ca unul care nu a citit/văzut „Shining” sau „Carrie” şi, în afară de „Misterul Regelui. Despre scris”, nu a fost curios de nimic altceva de la Stephen King, am pus mâna pe cartea asta ca din nevoia unei pauze. M-am gândit că nu mi-ar strica o rupere de ritm, …


Cum a deraiat Premiul literar „Augustin Frăţilă”

De la scriitorul care te amenință – „lasă că aflu eu cum ai ajuns tu blogger!” până la criticul care rupe o aşa-zisă prietenie, cum e ea definită de Facebook, prin cartonaşe galbene şi roşii, lumea literară de la noi e ca un lichid pe care-l simţi şi dulce, şi


Future of Media: „The only safe place for text remains #”

Câteva idei bune la conferința Future of Media de ieri. A doua ediție, de fapt, cu oameni deștepți din media, mobile communication, advertising, agenții, marketing, și cu moderatorii Cristian Manafu (Managing Partner, Evensys) și Claudiu Vrînceanu (redactor-șef, Wall-Street.ro).

Ce am aflat mai interesant?

Că rețeta succesului legată de blog ar …