FILB 7.2. / Seara definiţiilor

  •  
  •  
  •  
  •  

unnamedCu Kristina Tóth (Ungaria), Najwan Darwish (Palestina), Radu Vancu, Ştefan Manasia şi Adela Greceanu, şi cu, mulţumim, moderatoarea Luiza Vasiliu.

De ce seara definiţiilor? Pentru că iată ce am extras:

Adela: Poetul este un fel de cap de redare, prin faţa lui trece banda realităţii, pe care el o redă.

Radu: Poezia înseamnă atenţie la celălalt / te simti şi diferit, şi asemănător cu celelălt, şi îţi dai seama că diferenţele vă unesc / şi tot Radu: poezia e un fel de selfie care ajunge la celalalt.

Darwish: Poetul e un soi de istoric, pentru că el scrie istoria a ceva / şi tot Darwish: Impactul poeziei are legătură cu spaţiul; astfel, pentru unii poezia e ca o bicicletă, pentru alţii ca un autobuz sau ca un tren etc. Pentru tine cum e?, l-a întrebat Luiza. Eu sunt homeless :), a răspuns Najwan Darwish.

Krisztina: Definesc poetul ca un observator care înregistrează tot indiferent cât de implicat este în ce observă; de altfel, poate fi chiar el subiectul observaţiei

Şi pe lângă definiţiile astea, au mai fost multe faze interesante, ca într-un meci de Liga Campionilor-literaţi, ca în serile bune de FILB. Cum a spus Adela Greceanu că a devenit poetă nu din rebeliune, ci din cuminţenie, pentru că şi-a ascultat învăţătoarea în clasa a IV-a, şi cum a mărturisit Ştefan Manasia că s-a construit ca poet împotriva şcolii (a făcut Litere, la Cluj) – „facultatea nu te ajută prea mult să fii poet”, şi cum, tot de la Ştefan citire, poezia lui s-a născut din „refuzul de a sta ghiocel în faţa realităţii”.

Radu Vancu: „Nu există lucruri despre care nu se poate scrie.”

Ne-am distrat cu povestea lui Radu Vancu, legată de un control medical, în timpul căruia, el, dezbrăcat, stătea în faţa a două asistente, dintre care una paralizant de drăguţă, iar asistentele l-au recunoscut de poet şi şi-au amintit de-un interviu din Dilemateca. Asta, cu privire la impactul poeziei şi la ce mai foloseşte ea. Oricum, Radu şi-a amintit şi de primele lui încercări, când, la numai 5 ani, i-a scris un catren unui unchi, care l-a răsplătit cu 100 de lei. „La mine, a fost un fel de megalomanie precoce”, s-a amuzat Radu Vancu.

O bună parte din seară a fost dedicată poeziei politice, mai ales că, prin videoconferinţă, l-am văzut şi auzit pe Serghei Jadan, din Ucraina, un veteran al EuroMaidanului, participant activ la proteste, un poet bătut de poliţie, care a recitat “pre limba lui” versuri foarte muzicale. Kristina Tóth a fost de părere că politica începe să apară din nou în poezie şi a mărturisit că participă la manifestările publice, numeroase şi în Ungaria, prin alternanţă cu soţul său. Pe de altă parte, „când scrii, nu trebuie să te gândeşti la ce efect are scrisul tău”, a mai spus Kristina, care crede că „şi în Ungaria, rolul poetului tribun s-a devalorizat”.

Adela Greceanu: „Nu cred că poezia mea are efecte în societate.”

De când cu scandalul de la ICR, unii scriitori au simţit nevoia să-şi exprime punctele de vedere politice, unul dintre ei fiind chiar Radu Vancu: „Am vrut să fiu egoist şi să-mi văd doar de literatura mea, dar ce s-a întâmplat nu mă putea lăsa indiferent”.

Darwish a spus un lucru foarte interesant, din punctul meu de vedere: faptul că numai cel care eşuează în multe alte lucruri ajunge să fie poet. Şi s-a dat pe sine drept exemplu, ca unul care a încercat o carieră în drept, dar nu i-a ieşit. Şi a mai făcut o afirmaţie foarte drăguţă Darwish, cum că în poezie ar fi o eroare să scrii cu agendă, pentru că aici subconştientul are un rol esenţial. „Trebuie sa te arunci la gunoi în fiecare seară şi de fiecare dată când poţi; şi chiar dacă tot arunci, mereu mai rămâne ceva de aruncat.”

Am rămas cu multe lucruri în cap în urma serii moderate foarte bine de Luiza Vasiliu, inclusiv cu şuruburile şi piuliţele Adelei Greceanu (pare foarte bună cartea ei, „Şi cuvintele sunt o provincie”), dar închei aici, că mi se termină bateriile şi mai sunt două seri despre care o să vă povestesc mâine şi poimâine, dacă nu vine între timp sfârşitul lumii. Doar să mai pomenesc de modul în care Ştefan Manasia a spus că se foloseşte, precum militarii în teatrele de operaţii, de un soi de cameră de termoviziune, pentru a detecta angoasele realului. Mi-a plăcut tare mult şi afirmaţia lui, dar şi seara întreagă, drept pentru care, când am fost întrebat nu mai ştiu ce de o domnişoară de la Radio România Cultural, am zis că, pentru mine, FILB-ul e o sărbătoare care stă pe acelaşi raft cu Paştele şi Crăciunul. N-am greşit, deşi a fost o chestie spontană, aşa simt şi acum, şi aşa o să simt şi la anul, şi în anii ce vin, până când o să îmbătrânesc pe banca aceea de la Clubul Ţăranului.

Programul întreg al acestei ediţii – aici.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *