FILB 7.4 SF&fantasy

  •  
  •  
  •  
  •  

poză 3Doi britanici, doi români, seară SF&fantasy, foarte bună, surprinzător de interesantă, mai ales că nici nu mai ţin minte când am citit ultima carte de gen. Paul McAuley şi Richard Morgan, britanicii – excelentă lectura publică a lui Richard, cu intonaţie, ca un actor profesionist. În timp ce citea, mă gândeam de câte ori o fi exersat fragmentul acela în faţa oglinzii sau la câte lecturi publice mai trecuse exact peste acea parte. Richard a citit din „The Dark Defiles”, roman în curs de apariţie, şi m-a convins că scrie bine, aşezat, cu răbdare şi atenţie la detalii. De urmărit apariţia, de citit, mai ales că Richard Morgan a avut răspunsuri elegante la toate întrebările.

Şi, dacă tot „am intrat” în Richard Morgan, să vă spun cu ce am rămas de la el: normal, scrie din copilărie, dar prima încercare de roman a avut-o pe la 21-22 de ani, un roman prost, nepublicat; ulterior, a mai început unul şi a pritocit vreo doi ani şi jumătate la primele 50 de pagini, pe care le-a trimis către opt edituri şi agenţi; cam toţi au fost încântaţi de acel început, au cerut şi restul romanului, dar cum restul nu era finisat, au respins toţi publicarea, astfel că a urmat o întreagă peripeţie legată de rescrierea romanului, pe care, abia la a treia încercare, avea să-l remarce un editor, care i-a făcut o scrisoare de recomandare (editura lui se închidea), cu ajutorul căreia Richard a reuşit să-l convingă pe altul. În fine, un fir încâlcit, însă ideea la care a ajuns până la urmă Richard a fost că lucrul cel mai greu în lumea literară, chiar şi în cea anglo-saxonă, este să deschizi uşa. Odată intrat acolo, nu te mai dă nimeni afară. Aici, a făcut o paralelă cu propria sa experienţă de student la Cambridge, trei ani. De ce se intră greu la Cambridge? „Pentru că odată intrat, greu poţi să fii exclus. Eventual, doar dacă i-o tragi decanului. Poate că nici atunci!”.

Oricum, a mai zis Richard, e bine şi să nu te încăpăţânezi în susţinerea unei idei proaste legate de scrierea ta. Cum ar veni, să nu fii orgolios şi să accepţi că poate e nevoie de o rescriere, de o reaşezare a manuscrisului. Şi a mai zis el o regulă pentru succesul în lumea literară (ca unul care a primit Philip K. Dick Award, ca şi Paul McAuley, de altfel): să-ţi iei un agent literar.

Michael Hăulică: „Mi se pare ca în România se publică foarte uşor. Scriitorii văicăreţi scriu o carte la 5 ani, în 300 de exemplare, şi spun că nu pot să trăiască din scris. Şi mai avem noi o chestie: noi suntem geniali, dar nu vindem, iar cei care vând sunt, de fapt, proşti.”

Ei, şi aici mi-a plăcut că unul dintre Sebastian A. Corn sau Michael Hăulică, nu-mi amintesc bine, a zis că noi n-avem decât un singur agent (parcă Michael, totuşi), deci problema e simplă. Şi alte aspecte care afectează posibilul succes literar, posibila idee a de trăi din scris la noi, punctate de Sebastian A. Corn: piaţa căreia se adresează britanicii, publicul foarte numeros (câteva sute de milioane, numai în Marea Britanie şi America), faţă de maximum 20 de milioane la noi. În plus, rata de cititori la suta/mia de cetăţeni… Şi-atunci, m-am gândit dacă oare americanii sau britanicii au vreun Bookfest sau Gaudeamus cu lumea ciorchine agăţată de standuri? Dacă ei sunt mai mulţi şi citesc mai mult, oare cum arată târgurile lor de carte?

Sebastian A. Corn: „Când îţi propui să fii scriitor, când ştii că asta trebuie să fii, nu mai scapi, indiferent câţi bani scoţi din asta.”

Că veni vorba de trăit din scris, Sebastian A. Corn (pseudonim literar pentru Florin Chirculescu), chirurg toracic în viaţa de zi cu zi, a recunoscut că a luat în calcul să câştige la loto ca să se poată dedica exclusiv scrisului, numai că şi-a dat seama de plăcerea de a-şi face meseria. N-ar putea să nu meargă la serviciu, chit că a fi scriitor este ca un full time job, pe lângă activitatea cotidiană.

Paul a amintit de piraterie, ca una din îngrijorările prezente, mai ales în muzică. „Măcar, în muzică, mai scoţi câte-un tricou… Scriitorii n-or să vândă niciodată tricouri cu portretul lor!”

Ei, şi-au mai fost multe chestioare drăguţe, cam din partea tuturor. Am rămas cu impresia că dacă-mi va pica în mână vreo carte scrisă de unul din cei patru, n-o s-o evit. Mi-au plăcut, chiar dacă sunt, în principiu, un cititor de mainstream. Interesant ce a spus Michael Hăulică despre romanele SF&fantasy: „sunt romane mainstream plus o lume; cel care scrie aşa ceva, trebuie să aibă o poveste, dar să gândească şi o altă lume, cu toate ale ei”.

Poate ar ieşi un roman drăguţ dacă am lua lumea ce se strânge an de an la Clubul Ţăranului şi am amplasa-o într-un orizont temporal diferit. Aseară s-a terminat ediţia a şaptea a FILB şi deja mi-e dor… Ne vedem la anul!

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *