Particip la conferința Future of Media

10415716_985585541457254_5717341931719228197_nÎn copilărie, împreună cu un vecin, la fel de pasionat de fotbal, făceam un ziar. Făceam, adică noi doi eram un trust de media care producea un ziar în tiraj 2, de la machetare, căutarea informațiilor, redactare și așezare în pagină, până la „difuzare”. Sigur, cele două exemplare nu erau chiar la fel din cauza scrisului diferit, însă plăcerea de a le răsfoi era incredibilă.

Pe vremea aia nu exista internet şi nici telefon mobil, iar tv-ul prin cablu abia apăruse, astfel că, pentru a ne umple ziarul, aveam urechile ciulite la Radio România Actualităţi (nici în radio nu existau variante) şi la ştirile din sport de la TV.

Îmi amintesc de parcă s-a întâmplat aseară cum am stat cu radiocasetofonul, după acel Steaua-Juventus din 6 decembrie 1995 (pe ce zăpadă se juca în Champions League!), pentru a înregistra declaraţiile antrenorilor Dumitriu şi Lippi, după care le-am cules, căci, nu-i așa, intrau în ediția de dimineață. 🙂

Privind înapoi, îmi dau seama cât de pasionaţi eram. Nu ştiu ce a mai făcut vecinul (ai mei s-au mutat din bloc, iar pe el nu l-am mai văzut decât o dată, lucra la un internet café, în gară). În cazul meu, chestiunea s-a prelungit. Am ajuns ziarist, după care și blogger, iar presa de la noi s-a schimbat foarte mult. Din păcate, multe ziare au dispărut, posturile tv, deşi s-au diversificat, nu par să fi evoluat calitativ, şi doar internetul, cu posibilităţi încă neştiute, pare să încerce un soi de reformare a presei.

Ei, am făcut toată introducerea asta nostalgică pentru a dezvolta motivul pentru care am ţinut să particip la conferinţa Future of Media, care se petrece mâine, la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti. Conferinţa va reuni specialişti din media, telecom, tehnologie, advertising, marketing, precum şi jurnaliști şi bloggeri. Găsiţi aici programul. Personal, vreau să aflu încotro se îndreaptă media de la noi, dacă mai merge cartea cu ziarul şi dacă mai rezistă printul.

Mai multe detalii despre conferinţă, pe site-ul oficial: http://futureofmedia.ro/2014/

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *