Ce cărți mi-au plăcut în 2014

"Eroul discret", una dintre cărţile care mi-au plăcut foarte mult în 2014
“Eroul discret”, una dintre cărţile care mi-au plăcut foarte mult în 2014

80 de cărți citite anul trecut. Cel puțin așa susține platforma goodreads. Ei, din cele 80, una a primit o singură stea din cinci, după sistemul de notare de acolo. N-o să spun care, pentru că nu ăsta este rostul postării.

De ce am vrut să scriu vizavi de bilanțul meu de cititor? Pentru a vă spune, pentru a-mi aminti, căror cărți le-am dat calificativul maxim. Cărțile respective merită ceva promovare în plus. Așadar, iată-le pe cele de cinci stele:

Yasushi Inoue, Pușca de vânătoare

Christian Gailly, O seară la club

Anna Gavalda, Aș vrea să mă aștepte și pe mine cineva

Tan Twan Eng, Grădina cețurilor din amurg

Shalom Auslander, Speranța: o tragedie

Joseph Roth, Iov

Malala Yousafzai, Eu sunt Malala

Mario Vargas Llosa, Eroul discret

Novak Djokovic, Dieta câștigătoare

Valentin Busuioc, Orașul văzut prin oglindă

Am scris aproape despre toate acestea (vedeți linkurile, dacă vă face cu ochiul vreun titlu). Gavalda mai așteaptă :), iar Valentin Busuioc (o carte de poezii extraordinară) urmează în viitorul apropiat.

Pentru 2015, mi-am propus aceeași țintă, depășită binișor în anul ce tocmai s-a terminat: 70 de cărți. Una a intrat deja pe raftul de citite, Maria Folea, Slowroom (la Herg Benet). I-am dat patru stele, așa că se poate spune că am început cu dreptul noul an. Ce urmează? Ce-mi propun pentru viitorul apropiat?

Acum mă înveselesc cu Seinfeld, care-a pus într-o carte tot felul de chestioare amuzante (Editura ALLFA), apoi sper să citesc, nu știu în ce ordine, Vasile Baghiu – Fericire sub limite, Viorel Ilișoi – Necunoscutul Mihai Codreanu, J.R. Moehringer – Sutton și John Williams – Stoner. Oricum, imprevizibile sunt căile lecturii, iar rafturile cu necitite, cam aglomerate.

Un an frumos să aveți!

Citeşte şi:

0 comentarii la „Ce cărți mi-au plăcut în 2014”

  1. La mulți ani, CP, și un an plin cu lecturi excelente și articole pe măsură!
    Avem în comun o carte, Grădina cețurilor din amurg, dar la mine n-a intrat în primele zece, ci în primele douăzeci. 🙂 Iar pe lista de 2015 am și eu Speranța și, poate, Eu sunt Malala.

  2. eu sunt Malala am citit-o pentru ca ti-am vazut articolul si m-a impresionat. te citesc cu consecventa si sper sa ma inspiri in continuare. multa bafta si succes si in 2015!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *