“Felii de lămâie”, Anca Vieru

  •  
  •  
  •  
  •  

Povestirea „Felii de lămâie”, care dă titlul volumului, a câştigat un premiu în 2012, ca de altfel şi povestirea „Din Veneţia cu drag”. Fac menţiunea asta, pentru că Anca Vieru pare să fi făcut trecerea hotărâtă de la poezie la proză atunci, la pragul dintre 2011 şi 2012, iar premiile pentru proză au convins-o că era pe drumul potrivit.

Cum poezia ei mi-e necunoscută, rămâne să mă refer la ce am în faţă, volumul acesta, pe a cărui copertă văd o pereche de bocanci înaintea unei dungi galbene. Ca şi cum cineva ar sta la o barieră, ca şi cum s-ar opri în faţa unei limite. Impuse sau nu?, aceasta-i întrebarea cărţii, aş zice. Şi poate nu aş încerca un răspuns, pentru că ţine de fiecare cum înţelege scrisul cuiva. Linia aceea galbenă e mai mult pentru Anca Vieru însăşi, numai că bocancii trebuiau desenaţi dincolo de linie. Dacă ar fi vrut să simbolizeze pragul dintre a fi sau a nu fi scriitor de proză, pentru că, dincolo de orice, cam asta înseamnă prima carte, debutul, bocancii aceia ar fi trebuit plasaţi dincolo de linie. Pentru că Anca Vieru este într-adevăr scriitoare de proză, aşa cred, iar poezia e şi ea acolo, printre rânduri.

Pentru cititori

Cartea include 20 de texte, multe amuzante, dar unele şi în cheie uşor amară, de felul unui „asta-i viaţa!”. Sigur că nu o să vă spun despre ce e vorba în fiecare text, însă mi se pare important să vă povestesc măcar punctele de plecare din două-trei… Şi să vă mărturisesc cât de surprins am fost, pentru că din chiar povestirea introductivă, „Ochiul de iepure”, am identificat intenţia de a nu plictisi. „De dimineaţă, Lara a adus la şcoală un cap de iepure.” Ce-i cu capul? De ce la şcoală? Afli pas cu pas, nu fără o urmă de mister domestic şi nu fără alte elemente surpriză, menite să potenţeze, să te reţină, cum e faptul că, în aceeaşi zi, elevii găsesc un ochi în chiuvetă, însă şi acesta zboară din mână-n mână până dispare.

În „Zâni şi Iubi”, un cuplu, aşa cum sunt atâtea, este prins într-un concediu în Deltă. O ea sclifosită, un el zăpăcit şi o relaţie care se dezbracă abrupt de aparenţe în numai câteva zile în mijlocul naturii dezlănţuite. Iar „Felii de lămâie” este monologul unei femei care merge periodic în parc cu căţelul şi se aşază pe o bancă, povestindu-i vecinei impresii despre lume şi viaţă.

Cel mai mult şi mai mult mi-au plăcut prozele foarte scurte, cu care vă sugerez să începeţi: „Ca la şah” – o puştoaică află că bunicul ei are pe cineva şi „Centura de siguranţă” – un cuplu în maşină, iar ea simte mirosul unui parfum pe centură.

În principiu, sunt fotografii de familie, situaţii casnice, în puţine personaje, amintiri şi fapte aparent banale, care au semnificaţie pentru oameni perfect normali. Dar tocmai normalul acesta, în care sapă Anca Vieru, ajută la descoperirea unui lucru esenţial: în fiecare cerc, pe fiecare felie de viaţă, există un strop de lămâie, ceva care sigur provoacă reacţii.

Pentru scriitoare

Am remarcat atenţia uriaşă pentru eliminarea cuvântului în plus. Cu toate astea, unele texte sunt lungite prea mult faţă de ce vor să transmită. Şi, când sunt lungite, plictisesc (e cazul prozelor „Nimic despre Olimpia” sau „Paşaportul de pe pian”). Alteori, texte care curg extraordinar, cu precizie de chirurg, se termină patetic, iar dacă ar fi fost încheiate ceva mai devreme, ar fi evitat impresia finală negativă (ultima propoziţie din „Ca la şah” ar fi mers scoasă, cred eu; ultimele rânduri din „Nimic despre Olimpia” te scufundă în patetism – „sunt liniştită, da, sunt liniştită, totul e-n regulă, acum pot să-mi continui dimineţile mele identice…”). „Semaforul şi-a schimbat culoarea şi pornesc grăbită către partea cealaltă a străzii, către o altă zi de azi.” 🙂 Cam… de scos.

Concluzie „patetică”

Probabil, foarte mult a impulsionat-o pe Anca Vieru cursul de creative writing ţinut de Florin Iaru şi Marius Chivu. Cum a fost şi cazul lui Cezar Pârlog, debutant la aproape 45 de ani. Totuşi, pe mine, afirmaţii de genul celor făcute de Marius Chivu în Dilema veche, cum că debutul Ancăi Vieru seamănă cu cel al Laviniei Branişte (câţi cititori de la noi nu se întreabă acum cine e Lavinia Branişte?), nu înainte de a face „câh!” la un top în care scriitoare ca Petronela Rotar sau Corina Ozon (autoarele unor cărţi „de proză ineptă” – părerea lui Marius Chivu) au fost votate mai bine ca Mircea Cărtărescu sau Dan Lungu, aşadar astfel de afirmaţii mă îndepărtează chiar de autorul pe care îl laudă criticul respectiv. Îmi sugerează tabere şi dezgust. Din punctul acesta de vedere, titlul cărţii de faţă este foarte potrivit.

Scriitorii talentaţi, odată ce-şi pun la gât colierul vreunui critic, au mai degrabă de pierdut.

Mai multe despre Anca Vieru, pe blogul personal (inclusiv texte din carte).

Puteţi cumpăra cartea de la elefant.ro.

Citeşte şi:

0 comentarii la „“Felii de lămâie”, Anca Vieru”

  1. Un altfel de „cronică”! Cu ceva strop de lămâie. Mie îmi place acest fruct, scoate în evidență cam tot ce se poate (de)gusta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *