„Coraline”, Neil Gaiman

  •  
  •  
  •  
  •  
Editura Arthur, 2014, traducere din limba engleză: Florentina Hojbotă; ilustraţii de Chris Riddell; hardcover; 168 de pagini
Editura Arthur, 2014, traducere din limba engleză: Florentina Hojbotă; ilustraţii de Chris Riddell; hardcover; 168 de pagini

Zice domnul Gaiman pe undeva că asta este cea mai ciudată carte pe care a scris-o, dar şi că, deşi i-a mâncat mai mult timp faţă de orice altă carte, este mândru pentru ea, mai mândru decât pentru orice alt titlu de-al său.

Când o să fiu mare, o să-mi dau seama dacă „Zei americani” e mai bine scrisă. Până atunci, ca un copil în ale lecturilor ce sunt, pot să spun că mi-a plăcut „Coraline”. Deşi încă nu am văzut animaţia cu acelaşi titlu. Sau poate că tocmai din acest motiv.

Coraline e o fetiţă, care se mută alături de părinţi într-o casă veche, genul de locuinţă cu mai multe apartamente, unde are câţiva vecini ciudăţei, între care un domn Bobo, antrenor de şoricei pentru circ, şi două foste actriţe, doamna Spink şi doamna Forcible. De la cele două, Coraline primeşte un talisman, care o va ajuta în situaţii critice, iar de la şoriceii lui Bobo va afla că n-ar fi tocmai bine să se aventureze “unde nu-i fierbe oala”. Oala fiind o uşă din sufragerie, o uşă în spatele căreia se află un zid. În aparenţă. Când rămâne singură şi încearcă uşa, Coraline vede că zidul a dispărut. În schimb, în faţa ei stă un culoar întunecat, care abia aşteaptă să fie cercetat de un copil atât de curios precum Coraline, în ciuda avertismentelor şi a talismanelor şi a educaţiei primite din partea unor părinţi mai degrabă absenţi decât prezenţi în viaţa fetiţei.

Ei, şi Coraline trece dincolo, cam cum se petrec lucrurile în “Alice în Ţara Minunilor” sau în “Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea”. Dincolo, normal, altă lume. Tocmai în punctul ăsta începe “distracţia”: lumea nouă nu e altceva decât un soi de casă complementară, dacă-mi daţi voie să mă exprim aşa la vârsta mea 🙂 O casă asemănătoare cu cea din care Coraline tocmai ce a ieşit, însă diferită în detalii. Acolo îşi întâlneşte “noii” părinţi, Cealaltă mamă şi Celălalt tată, îngrozitori pentru că au nasturi în loc de ochi şi au pretenţia ca şi Coraline să treacă la moda nasturilor. Tot în Cealaltă lume, Coraline se întâlneşte şi cu o pisică, unicul “element viu” (n-am găsit altă rimă) care face trecerea şi legătura dintre cele două universuri casnice, iar pisica aceasta va avea un rol important în misiunea pe care o va avea Coraline.

Când se întoarce din prima ei călătorie “dincolo”, Coraline constată că i-au dispărut părinţii. Iar mai departe nu are rost să povestesc, pentru că v-aş răpi din plăcerea lecturii. Logic, Coraline va pleca să-şi salveze părinţii. Dacă şi cum reuşeşte, precum şi ce se întâmplă cu oamenii cu nasturi în loc de ochi aflaţi din cartea asta, pe care copiii o asimilează mai uşor în comparaţie cu adulţii. Unii au povestit că au avut coşmaruri după ce au citit-o. Nu pot susţine cu tărie că e marketing într-o astfel de afirmaţie, pentru că şi eu am simţit forţa descrierilor lui Gaiman, care atinge apogeul când vine vorba de Cealaltă mamă. Noroc că am reuşit să citesc cu ochi de copil 🙂 Ce pot să vă spun este că m-am gândit în timp ce citeam cum ar fi să am şi eu în casă o astfel de uşă, în spatele căreia, să văd la un moment dat un astfel de culoar… M-aş duce oare să văd ce-i la capătul lui?

Foarte reuşite ilustraţiile lui Chris Riddell. Expresive, intense, numai bune de speriat copiii! 🙂 Se pliază foarte bine pe poveste. Care poveste conţine şi câteva simboluri drăguţe, la care să rumege adulţii pe îndelete, cum ar fi faptul că jucăriile au viaţă în Cealaltă lume. E acolo un tănculeţ răsturnat, care se comportă ca un gândac. Când Coraline îl întoarce, tănculeţul se retrage ruşinat sub pat. Cumva, era sub demnitatea lui de tănculeţ să-şi trădeze punctele slabe în faţa unui copil.

Să mai cresc puţin şi citesc şi “Zei Americani”. Neil Gaiman are forţă.

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Coraline”, Neil Gaiman”

  1. Nu prea am cum să încerc acum Zei americani. Greu de descris aglomerația de pe lista mea de așteptare 🙂 Dar o s-o citesc cândva, sunt convins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *