„Flora şi Ulise. Aventurile iluminate” de Kate DiCamillo

  •  
  •  
  •  
  •  

„Nimic / nu ar fi / mai uşor fără / tine, / pentru că tu / eşti / totul, / toate câte sunt – / bomboane, quarci, / gogoşi uriaşe, ouă ochiuri – / tu / eşti / universul în expansiune / pentru mine.”

Nu m-am apucat de scris poezii. Ce aţi citit este creaţia unui pui de veveriţă :), Ulise, pe numele său.

Naşa lui Ulise e o fetiţă, Flora, căreia, de altfel, îi şi sunt dedicate preaminunatele versuri de mai sus. Flora l-a botezat pe Ulise la scurt timp după ce l-a salvat din măruntaiele unui aspirator hulpav. Uimită să constate că Ulise manifestă puteri supranaturale (tocmai ce ridicase ditai aspiratorul), Flora îl ia acasă. Spre surprinderea mamei sale cam ciufute şi cam scriitoare de romane siropoase. De unde conflictul şi toată aventura cărţii, mama devenind forţa răului în raport cu acest pui de veveriţă, în care Flora vede un supererou, aidoma personajului preferat dintr-o carte de benzi desenate, „uimitorul Incandesto”. Cum Incandesto era, de fapt, un om de serviciu modest, care însă îşi activa din când în când superputerile pentru a pune capac fărădelegilor, aşa şi Ulise, crede Flora, a venit în lumea ei pentru a face ordine.

Combinaţia Flora-Ulise este spectaculoasă. Flora, o fetiţă cinică (aşa se autocaracterizează), care locuieşte doar cu mama ei, părinţii fiind separaţi, trăieşte mai degrabă în cărţi şi cu ochii pe fereastră, visând la aventură. Ea nu poate să sufere romantismul, pe care-l vede prin prisma dulcegăriilor vărsate de mama ei, zi de zi, clipă de clipă, asupra foii din maşina de scris. Fetiţei îi lipseşte dragostea. Pe care urmează să o descopere şi datorită lui Ulise.

Misiunea fetiţei este salvarea puiului de veveriţă. Cât de supererou e Ulise, tot are nevoie de ajutor când mama Florei îl trimite pe tatăl fetiţei cu o lopată, „să termine treaba”. Reuşeşte, nu reuşeşte? Să spunem doar că există ceva suspans în tot acest parcurs, în timpul căruia cuplul Flora-Ulise ajunge la o gogoşerie, în apartamentul unei doamne, unde vede o pictură cu un calamar uriaş ce înghite un vapor, îl cunoaşte mai bine pe băieţelul din vecini, William, care susţine că a rămas orb în urma unui şoc emoţional, şi mai trece prin tot soiul de aventuri amuzante pentru copii şi nu numai.

Ca adult, observ, încă o dată, un lucru pe care nu ştiu cum să-l interpretez: familiile din unele cărţi pentru copii sunt dezorganizate. Părinţii fie au divorţat, fie locuiesc separat. Iar când familia e întreagă, copiii nu beneficiază de atenţie şi de timp. Ce mesaj li se transmite cititorilor-copii prin astfel de exemple?

Altfel, cartea, scrisă bine, cred că este pe gustul copiilor. Are acea combinaţie de amuzament şi de lecţii de viaţă accesibilă celor mici şi este chiar înduioşătoare în unele momente. În ce-i priveşte pe cei mari, palierele de interpretare sunt multiple, inclusiv relaţia dintre puiul de veveriţă şi mama fetiţei. Aspirantă la celebritate, mama nu vede cu ochi buni concurenţa. Chiar dacă rivalul ei nu este decât un pui de veveriţă, fie el şi supererou. E aici povestea unei lupte de orgolii, cum sunt atâtea şi pe la noi, din care nu e greu să intuieşti cine iese câştigător 🙂 Oricum, câtă ironie în a pune o tanti care se vrea scriitoare în relaţie cu un pui de veveriţă!

P.S.: am remarcat şi faptul că traducerea din engleză îi aparţine scriitoarei Lavinia Branişte (“Cinci minute pe zi”, “Escapada”).

Kate DiCamillo, „Flora şi Ulise. Aventurile iluminate”, Editura Arthur, 2015, traducere din limba engleză de Lavinia Branişte, 232 de pagini

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *