„Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948-1998″, Aurora Liiceanu

  •  
  •  
  •  
  •  
Editura Polirom, 2015, ed. a 2-a, rev., 328 de pagini
Editura Polirom, 2015, ed. a 2-a, rev., 328 de pagini

Există o chimie între satul Surani, din Prahova, și Aurora Liiceanu, o chimie pe care nu am înțeles-o, însă pe care am acceptat-o, pentru că, indiferent de motivele care au atașat-o pe doamna Liiceanu de acest sat, radiografia sa are farmec și substanță. Acoperă 50 de ani (1948-1998), cinci decenii pline de transformări, în care satul a traversat colectivizarea (încheiată în martie 1962) și realismul socialist, cu ceva rezistență și nu fără conflicte interne.

Marele avantaj al cărții constă în păstrarea oralității celor care au făcut obiectul investigației sociologice. A fost o idee excelentă menţinerea greșelilor celor intervievați, care, chiar dacă nu sunt rupți din DEX, cei mai mulți dintre ei, demonstrează o inteligență populară fermecătoare. Iată, de pildă, ce spune un sătean despre femei: „Femeile se-mpart în culte, inculte și proaste. Mama era incultă…” Simetric, o femeie, despre bărbaţi: „Bărbații nu e buni de nimica. Îi iei să fii în rându’ lumii…”

E o lume tradiţională, în care „fata se dă și bărbatul o ia”, o lume ferită de ţigani, dar şi rudimentară, din moment ce aproape de centru lipseşte racordarea la reţeaua de apă, iar pe coline, departe de vatra satului, nu există curent electric, o lume foarte interesantă din punct de vedere religios – protestanţii câştigă teren consistent în faţa ortodoxiei şi pentru că „transfrontalierii” au parte de ajutoare, dar şi un context al raportării corecte faţă de valorile general umane, în ciuda contextului. Mi-a plăcut teribil că primăriţa Maria Tatu, care a rezistat mulţi ani sub puterea comunistă, le lua apărarea ţăranilor şi încerca să-i ajute, să le salveze bruma de avere (îi avertiza cu ceva timp înainte de sosirea „comisiei” de rechiziţie a bunurilor).

Pentru Aurora Liiceanu, de ajutor a fost o monografie a satului, scrisă de preotul Ion Ionescu-Surani, un preot despre care toţi vorbesc numai de bine. Din monografie şi radiografie, îţi dai seama că există lucruri constante, în ciuda trecerii timpului – unitatea grupului, deşi în interiorul său nu lipsesc disensiunile şi rivalităţile, în contextul unei raportări comune la o istorie dură, aprigă, asupritoare; conştiinţa unei forţe, care provine din dragostea faţă de pământ; în fine, dragostea ca esenţă, de familie, de curte, de pământ şi de sat.

„Nici alb, nici negru”, pentru că au fost 50 de ani de nici bine, nici rău. Chiar comunismul, deşi rău, a avut şi părţi bune. Cine a ştiut să profite de ele, de exemplu primăriţa Tatu – „Nu abilitățile profesionale contau, ci motivația și loialitatea față de partid” – a profitat. Copiii au plecat de la ţară la oraş şi s-au mai întors numai pentru a-şi ridica sacoşa cu de toate, iar satul pare să fi rămas acolo, izolat, căutându-şi truditorii pământului, încercând să-şi înţeleagă rostul.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *