“Vina”, Camelia Cavadia

  •  
  •  
  •  
  •  

2760_44db32c2Într-un dialog pe facebook, o cititoare îi mulțumea Cameliei Cavadia pentru romanul „Vina”. „Are sare şi piper”, scria cititoarea, nu înainte de a menţiona că „ultimii scriitori români contemporani nu au fost pe placul meu”.

Am citit „Vina” ca prins, deşi începutul m-a dezamăgit. Creştea greu, iar rafturile cu cărţi în aşteptare urlau „las-o, las-o, ia uite ce ai aici!”.

Însă, cumva, Camelia Cavadia m-a făcut curios să aflu de ce personajul principal, un scriitor aflat în impas familial, se simte vinovat. Ce făcuse? Povestea îl (sur)prinde în trecut, în vremurile fericite, de la începutul căsniciei, dar şi în prezent, când amintirile sunt mai degrabă apăsătoare, triste, pline de un amar pe care vrei să-l înţelegi.

Există nereuşite în acest roman, dar şi aspecte care i-au ieşit bine Cameliei Cavadia. Am încercat să-mi concentrez părerea subiectivă legată de „Vina”, într-un text pentru BookHUB, pe care vă invit să-l citiţi aici.

Amintesc despre acest roman pentru că una din mizele sale este „tăcerea” sau, altfel spus, lipsa comunicării. Cuplul central suferă tocmai din cauză că nu ştie să abordeze dificultăţile inerente oricărei căsnicii. Iată de ce, în măsura în care vă interesează aspectul, merită să vă aplecaţi asupra cărţii, în care veţi vedea cum apare vina într-un cuplu.

„Vina era pentru el precum cancerul. Odată instalat, nu făcea decât să-l atace şi să-l dea peste cap, să-l întoarcă cu fundu-n sus, încălcând toate legile firii. Celulele nebune puneau stăpânire pe el şi se împrăştiau cu atâta vioiciune, încât riscau să producă în scurt timp metastază generalizată.”

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *