“Cronică de Cotroceni”, Adriana Săftoiu

  •  
  •  
  •  
  •  
Editura Polirom, 2015, 320 de pagini
Editura Polirom, 2015, 320 de pagini

Fost consilier prezidenţial şi purtător de cuvânt al preşedintelui României, Adriana Săftoiu, astăzi managerul propriei firme de PR şi comunicare, a scris „Cronică de Cotroceni” ca pe o mărturisire. Cel puţin aşa a susţinut la Bookfest, unde a precizat şi că majoritatea înregistrează o imagine uşor falsă despre politică şi politicieni. Uneori, crede doamna Săftoiu, ne şi îndrăgostim de această imagine falsă. Cum trebuie că s-au petrecut lucrurile şi în perioada Băsescu. Pentru că, trebuie s-o spun de la bun început, „Cronica” nu este atât despre nişte vremuri, cât despre un om: Băsescu.

„De fapt ceea ce aş vrea eu să se înţeleagă după prima lectură, unde veţi păstra, desigur, anecdoticul, e această mare dezamăgire a mea pe care am încercat-o la finalul mandatului de la Cotroceni. Un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur. Dacă cineva devine rău în politică, vă asigur că e foarte bine ajutat de la electorat, până la instituţii. Iar dacă devine bun, chiar dacă unii spun nu datorez nimănui nimic, m-am făcut singur!, nici el nu devine bun singur”, a afirmat Adriana Săftoiu, tot la Bookfest, conform Agerpres.

I-am citit cartea, ajunsă deja bestseller, din curiozitate şi nu ca unul pasionat de politică. Este scrisă bine, cu nerv şi nu fără o detaşare inspirată, cu un soi de echilibristică pe firul narativ, ca nu cumva râvna şi râca să se simtă chiar „pe bune”. Sunt multe momente antologice, care sigur fac deliciul bârfelor în cercurile politice, însă parcă în niciun moment Adriana Săftoiu nu îmbracă hainele colorate ale unei precupeţe, care-i zice vreunui muşteriu, de la obraz, cum că ar fi bine să n-o mai viziteze, că-i zgârcit şi pretenţios. Deşi îl face pe Băsescu în multe feluri. Feluri pe care am încercat să le extrag, mai ales că volumul este mai mult despre Băsescu şi mai puţin despre Adriana Săftoiu sau despre vremurile cu miros de praf de puşcă pe care le descrie.

Aşadar, Băsescu – un tip „aiurea”. Mulţi ştiau că e aşa, însă doamna Săftoiu şi-a dat seama de asta la mult timp după ce a plecat de la Cotroceni. Cel puţin aşa susţine dânsa. Deşi cred că şi-a dat seama că era „aiurea” chiar în timpul colaborării, începute la Primăria Bucureşti şi continuate la Cotroceni. „Aiurea” pentru că e rară combinaţia întâlnită în cazul său:

Cinism – „Parcursul său politic arată foarte mult cinism, un calcul rece în atingerea obiectivului. Iar cei faţă de care avea datorii trebuiau îndepărtaţi. Să fie asta o condiţie sine qua non a puterii?”

Individualism – „pentru el, echipa era mai degrabă o trupă de sujbaşi care avea de executat ordine”

Mojicie – „După zece ani de colaborare cu Traian Băsescu, aş spune că ipohondria lui se poate traduce în teama de a nu face icter. Toate mojiciile, recunoscute chiar şi de el, au fost puse pe seama acestui pericol permanent: Să nu fac icter. Mai bine să facă ceilalţi!.”

Pragmatism – „Traian Băsescu foloseşte cu dibăcie tot ce îi este util pentru a-şi atinge obiectivul. Iar dacă e nevoit să înghită broaşte, o face fără să clipească: scopul său e mereu mult mai important decât incovenientele digestive.”

Cu pragmatismul, am trecut în zona pozitivă. Dinspre mizeria omului politic, spre partea sa bună. Obişnuit să funcţioneze de capul său, Băsescu avea câteva parti-pris-uri (Elena Udrea fiind cel mai clar), pe care Adriana Săftoiu le-a înregistrat şi amuzată, şi descumpănită, ca un slujbaş atent la detalii.

Foarte interesant la stilul în care este scrisă cartea aceasta este modul în care partea bună a lui Băsescu nu vine decât ca uşoară contrapondere a părţii rele. Ca exemplu, iată un paragraf în care apare şi latura pozitivă a omului politic Traian Băsescu. Numai că trebuie să aveţi răbdare, să ajungeţi la sfârşitul lui:

„Aspectul gregar, vestimentaţia de tip second-hand – purta hainele ca un umeraş cu un braţ rupt -, pantofii perforaţi, cu vârful amintind de iminerii turceşti, şuviţa personală, de care nu s-a atins nimeni până la penibilul moment din Downing Street 10 (n.m. când privirea lui Tony Blair a fost atrasă de şuviţa care fâflâia în bătaia vântului), râsul dezinvolt provocând stupoare în rândul audienţei, remarcile dizgraţioase, vorba aspră, directă, fără fandoseli şi politeţuri, nepotrivită adeseori în public, lipsa oricărei culturi a protocolului diplomatic făceau din Traian Băsescu un intrus în lumea costumelor prezidenţiale, un candidat nevandabil. Doar că toate handicapurile de aspect şi prestanţă erau suplinite de o inteligenţă politică inepuizabilă din punct de vedere strategic şi tactic. Domina spaţiul comunicării mai bine decât oricine.”

Privind cartea ca unul nefamiliarizat cu politica, simţi că totul nu e altceva decât o privire pe gaura cheii. Lucruri care ar fi trebuit să rămână „în familie” au ieşit către public, spre deliciul celor care gustă genul acesta de mărturisiri, care mie îmi par din acelaşi ciclu cu „destăinuirile servitoarei unei vedete, după ce a fost dată afară”. Să fiu candidat la o funcţie importantă, ştiu că nu aş căuta-o pe doamna Săftoiu să mă ajute cu PR-ul. Şi nu pentru că nu s-ar pricepe, că nu ar fi o profesionistă în materie de comunicare. Ci pentru că n-aş avea încredere în ea. Când vorbeşti şi scrii atât de mult despre caracterul şi felul de a fi al altuia, te plasezi cumva mai sus. Ce înseamnă acest mai sus, nu ştiu, însă poate că e vorba despre o părere prea bună despre sine.

Moralmente, „Cronica” e ca o bârfă, cu oarecare valoare pentru istorici. Un text bine scris şi orientat, în care Traian Băsescu ia palme peste palme, iar din când în când este mângâiat şi pupat pe nas. „Să ştiţi că a fost foarte greu să mă decid să public această carte”, a mai spus doamna Săftoiu. Dacă a făcut sau nu bine publicând-o, judecă fiecare în sinea lui. Totuşi, poate că o discuţie privată cu protagonistul cărţii ar fi fost suficientă. Aşa, lumea are acces la un soi de reglare de conturi, la un fel de răzbunare, pe un motiv care, la modul profund, rămâne necunoscut.

Sursa foto: www.eva.ro.

Citeşte şi:

2 comentarii la „“Cronică de Cotroceni”, Adriana Săftoiu”

  1. Da, Costi, m-ai convins sa nu citesc ceea ce tu numesti “o privire pe gaura cheii”. In afara ca modul in care vorbeste despre fostul sef, nu un oarecare ci ditamai ex-presedintele Romaniei, pare efectul sindromului inimii ranite, nu aduce mari noutati in privinta lui Basescu. Cinism, mojicie, individualism, pragmatism? Pai, toate astea s-au vazut de la televizor, nu era nevoie sa ni le reveleze madam Saftoiu. Tipa reuseste sa cada mereu in picioare, acum e purtator de cuvant al PDL, a scos un bestseller din aventura sa intelectuala la Cotroceni, iar cariera sa va continua nestingherita. Nu inteligenta ii lipseste, ci altceva, dar poate ca acest lucru e indispensabil pentru o cariera in politica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *