Când vina te prinde din urmă

Când vina te prinde din urmă

978098Oskar Groening a servit misiunii lagărului de concentrare de la Auschwitz în perioada în care acesta a funcționat la maximum. De prin 1942 până în 1944, când, în sfârșit, i s-a acceptat doleanța de a fi trimis pe front, în prima linie, domnul Groening, caporal, a fost membru SS, angajat la Auschwitz pentru a ține contabilitatea. Împărțea banii pe categorii – franci, zloți, coroane, dolari – și îi trimitea la Berlin. Când nu socotea banii, mânca bine și bea vodcă, una specială, după cum avea să-i mărturisească lui Laurence Rees, director de programe la BBC, într-un hotel din Hamburg, în urmă cu 11 ani. Cartea lui Rees, Auschwitz: A New History, este astăzi un dosar valoros de amintiri, cu ajutorul căruia se poate reconstitui istoria nefardată.

Au trecut două săptămâni de la condamnarea lui Oskar Groening la patru ani de închisoare pentru faptul că trecutul său s-a intersectat timp de doi ani şi ceva cu istoria mare şi tulburătoare a crematoriilor, camerelor de gazare şi a celor peste un milion de evrei ucişi la Auschwitz. Personal, domnul Groening n-a exterminat pe nimeni. Moral, însă, s-a considerat tot timpul vinovat. Chiar dacă în discuţia sa cu Laurence Rees nu a uitat să bată monedă pe întregul său trecut – de la un bunic militar, învins alături de Germania în Primul Război Mondial, la tatăl său naţionalist şi la întreaga propagandă antievreiască a epocii – domnul Groening a părut că nu căuta justificări, ci că, de la distanţa câtorva decenii, încerca să-şi explice sieşi cum de, stând acolo, în lagăr, zi de zi, nu i-a venit s-o ia la fugă de nebun spre pădure, aşa cum, într-o noapte, o făcuseră câţiva evrei pentru a scăpa de gazare.

O perioadă, spunea domnul Groening, nici n-a ştiut ce se petrecea acolo. El avea treabă cu banii, stătea în colţul lui de tabără, cuminte, mergea la masă, mai o vodcă, mai un teatru, mai un abonament la sală (da, era membru al unui club sportiv de la Auschwitz), şi viaţa era aproape bella. Când a început să se prindă, a cerut mutarea. A mers la şeful lui, care i-a zis că sunt cu toţii în aceeaşi barcă şi că le este dat să se supună, nu să discute. Că aşa e în armată, în caz că a uitat cineva. Şi caporalul Groening, astăzi nonagenar, deşi spune că SS-işii de la Auschwitz nu erau nişte roboţi, ci mulţi dintre ei oameni foarte inteligenţi, se supuneau.

Acum plătesc, aşa cum şi la noi, cu cei care au dirijat atrocităţile din închisorile și lagărele comuniste, se întâmplă la fel. Iar Laurence Reese, considerat de The Times cel mai mare producător britanic de documentare istorice TV, se întreabă acum, la câteva zile de la condamnarea domnului Groening, ajuns la venerabila vârstă de 94 de ani, dacă nu cumva e prea puţin şi prea târziu. Bine, se întreabă acest lucru numai în introducerea unui articol (de pe politico.com), în care aminteşte despre carte şi dialogul său cu fostul SS-ist. La finalul aceluiaşi articol, stricând puţin echilibrul deontologic al materialului, Reese se pronunţă: spune că este cam greu să NU credem că o astfel de pedeapsă este prea mică şi tardivă.

Românul are o vorbă: Mai bine mai târziu decât niciodată. Pe limba de la BBC: Better late than ever.

Sursa foto: paduanberita.com

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *