Recomandare pentru azi: „Mamă, te rog să nu plângi”, de Constantin Popovici

978-973-50-2676-9„Am hotărât târziu să încep această poveste, după o noapte în care l-am visat din nou pe tata. Mult îmbatrânit, într-o celulă, aşa mi-a apărut în vis. Avea o barbă lungă, albă, nepieptanată, parcă nesfârşită. Mă privea deprimat. «Iartă-mă, fiule…», mi-a spus, îngrozitor de palid şi de speriat. Abia putea să vorbească.

M-am apucat să scriu primele rânduri având în minte imaginea lui din vis. Era de nerecunoscut, ca atunci, la proces. Aş fi vrut să încep cu mult înainte, dar, de fiecare dată, simţeam că nu încerc altceva decât să transcriu un trecut şi astfel să-l îngrop. Or, timpul acela nu se lăsa uşor ucis, el trebuia să trăiască numai în mine, viu, perpetuu, intim, nu eliberat ca să se pulverizeze. Dar, visându-l repetat pe tata în carceră, am început sa gândesc altfel. Zilele acelea de ieri, de fapt de demult, îmi cereau dintr-o dată să le fac loc în afară. Perdeaua trebuia trasă.

Poate că paginile pe care le scriu acum vor deveni o carte; daca nu, manuscrisul îl voi aşeza cu discreţie în biblioteca din casa părinţilor, ridicată în liniştea unui pamânt unde am fost adus pe lume şi căruia îi întorc peste timp recunoştinţa, lăsându-i ca amintire o frântură de viaţă, lui şi celor care, întâmplator, vor găsi caietul caligrafiat cu răbdare şi durere.“ (Constantin POPOVICI)

“Mamă, te rog să nu plângi”, cartea lui Constantin Popovici, care mă surprindea foarte plăcut în urmă cu cinci ani, costă numai 5 lei pe libris.ro, doar azi, până la ora 22 (fără taxă de transport).

Aşa scriam despre ea pe 5 iulie 2010 (prezentarea – aici):

“Este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultimii ani. Nu există pagină peste care să treci indiferent, nu eşti tentat să sari, să spui că anumite pasaje pot fi scoase. Este emoţionantă, profundă, şi-ţi dă senzaţia aceea de intimitate pe care numai confesiunea martorului nemijlocit o poate oferi. Pentru mine, o surpriză enormă.”

Cred că merită.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *