“Fata din tren” de Paula Hawkins

“Fata din tren” de Paula Hawkins

Genul de roman care nu se scrie fără un plan. Spun asta pentru că rezultatul seamănă cu un puzzle din piese de mici dimensiuni. Cum ar veni, personaje peste personaje, nu foarte multe, nu vă speriați, detalii peste detalii, niciodată prea multe pentru a nu dezvălui secretul ultim, și un mister care plutește ca un abur peste toată această scenă și nu se ridică decât la ultimele pagini, când construcția se devoalează spre gustul cititorului.

Cât de versat ai fi în ale chestiunilor livrești, o astfel de structură nu te poate dezamăgi. Mai întâi faci cunoștință cu Rachel, în aparență o navetistă obișnuită, ușor dezamăgită de viață, cu despărțirile ei și cu iluziile ei trădate, o navetistă care urmează cu consecvență același traseu cu trenul. Astfel că, din rutină, croiește pe seama unui cuplu care locuiește într-o vilă apropiată de calea ferată, un scenariu la care, treptat, vrea să ia parte. Jess și Jason par să formeze cuplul perfect în ochii lui Rachel. Unitatea celor doi întruchipează idealul ratat de Rachel, despre care afli treptat că a deviat, din cauza ratării în dragoste, în alcoolism.

Când între Jess și Jason, așa cum Rachel i-a botezat pe cei care în realitate se numesc Megan și Scott, apare prima vulnerabilitate, Rachel simte nevoia să intervină. Numai că propria slăbiciune pentru alcool, suprapusă fragilității anterioare, o face să nu mai fie conștientă de propriile acțiuni. Astfel că, atunci când Megan dispare, iar presa preia cazul, ea devine unul dintre suspecți, alături de Scott.

Așadar, ce avem? Un caz de dispariție, două cupluri (Megan-Scott și Anna-Tom, unde Tom este fostul soț al lui Rachel), și câteva profiluri interesante de femei, fiecare cu vinovățiile sale. Rachel, cum am spus, este soția eșuată, trădată de Tom pentru Anna, care Anna n-a avut nicio jenă în a-i subtiliza soțul. Iar Megan, ei, da, Megan, odată cu dispariția sa, devine personajul principal în absență, cel la care se raportează toate celelalte. Un alt palier al vinovățiilor se dezvăluie treptat, pe măsură ce intri în mobilurile fiecărui personaj, timp în care ți se spune puțin câte puțin, suficient cât să-ți păstrezi curiozitatea, însă niciodată prea mult.

De altfel, cred că de asta a și ajuns romanul Paulei Hawkins bestseller New York Times: dozarea suspansului este atât de bine temperată încât nici nu te plictisești și nici nu reușești înainte de vreme să pui degetul pe mister. Apoi, nu există personaj perfect în această carte. Toți au minusuri, mai multe, mai puține, fără ca asta să-i facă mai vinovați ca pe alții. Și nu în ultimul rând, aș mai remarca narațiunea la persoana I, având ca narator una din cele trei femei, niciodată un bărbat. Rachel, Megan și Anna preiau firul, fără ca povestea uneia să demaște vreun detaliu din misterele alteia. E ceva dintr-un maestru în această capacitate și dacă nu mă credeți, întrebați un scriitor român de azi de ce nu scrie și el un bestseller New York Times. Că, Slavă Domnului, ne lipsește tare un roman de consum de genul acestuia, pe care să-l citești și în tren, în drum spre mare, și la gura sobei, când îți lași bocancii la uscat.

De citit, pentru a vedea cum se scrie un roman care se vinde, dar și pentru a te rupe de realitate măcar câteva ceasuri, ca în cazul unui film bun. Mai ales că Fata din tren, romanul, va fi ecranizat.

Paula Hawkins, Fata din tren, Editura Trei, 2015, 408 pagini, traducere din limba engleză de Ionela Chirilă

Sursa foto: popculturenerd.com

Citeşte şi:

error: Conţinut protejat împotriva copierii