Concurs: câștigi romanul “Ghetsimani ’51”, de Dan Stanca / încheiat

coperta1

“Intr-o lume dominata de multa rautate, nonvaloare, incultura, vulgaritate care sunt pentru dv. elementele care va fac viata suportabila, as indrazni chiar sa spun frumoasa?”

Felicitări, Cristina! Ai câştigat romanul. Vei primi un email, la care te rog să răspunzi pentru a-ţi putea trimite premiul cât mai repede.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Și …

„Exorcizat”, Radu Găvan

Zăpăcit. Aşa eram la finalul cărţii. O dată, pentru că se terminase fără să-i prind „schema”. Nu înţelesesem ce dorise naratorul. Care era chestiunea. A doua, pentru că „Exorcizat”-ul trecuse pe lângă mine ca o supermaşină cu şoferul nervos. Prea repede ca să-i văd marca.

Bun, zic, hai să văd …

Un poet în faţa grozăviilor războiului – despre “Memorii de război”, de G. Topîrceanu

Dacă i s-ar fi întâmplat astăzi toate cele povestite în cartea de la Editura Humanitas, G. Topîrceanu ar fi fost considerat un erou. Un supravieţuitor. Un mare om. Ar fi fost invitat la televiziuni, din zicerile sale s-ar fi schiţat cartoline pentru facebook şi-am fi căutat toţi să ne facem …

“Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident” de João Paulo Cuenca

coperta111De Cuenca ştiam că e fotbalist pe la Barcelona, împrumutat la Ajax. Însă pe fotbalist îl mai cheamă Isaac, nu João Paulo, ca pe acest scriitor născut în 78, la Rio de Janeiro. Fotbalistul e spaniol, scriitorul, cum se-nţelege, brazilian, Cuenca îi cheamă pe amândoi. O coincidenţă de nume care …

Din notiţele cu tăceri ale lui Iulian Tănase

Tăcerea nr. 12:

Se poate tăcea în interiorul unei surdităţi materne

Înainte de a mă naște, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simțeam ca peștele în apă. Mama a știut, așa cum numai mamele pot ști, că poartă în pîntece un înotător de performanță, și a început …

Despre xenofobie, în amintirile de front ale lui G. Topîrceanu

Între amintirile lui G. Topîrceanu legate de luptele de la Turtucaia (1916), am găsit următorul pasaj. Românii, surprinşi de atacul bulgarilor, sunt dezorientaţi. Situaţia e critică. Toţi trag de viaţă ca de un fitil de ţigară, sunt disperaţi, aşa că actele extreme au o explicaţie. Aici, nu lipseşte tuşa dulce-amară …

Câştigi două exemplare din “Teoria tăcerii”, de Iulian Tănase – concurs încheiat

După îndelungi deliberări – dificile, se înțelege -, am hotărât ca “Teoria tăcerii” să meargă la Liana Toma şi Luiza. Un email va ajunge la cele două câştigătoare, pentru a definitiva “procedura”.

Vă mulţumesc tuturor pentru participare şi vă aştept la următorul concurs. În curând.

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

“Teoria tăcerii” a apărut …

Sfârşitul lumii a început când i s-a spart cercul

Asta am înţeles din „Marea viziune”, de John G. Neihardt (Editura Herald, 2014), în care Cerb Negru îşi povesteşte copilăria şi tinereţea. Din păcate, acestea au coincis cu invazia albilor în căutare de aur şi de noi tărâmuri propice colonizării. Cerb Negru a avut acea viziune la vârsta de 9 …

“A pleca înseamnă a muri puțin” – despre „Patria locotenentului Schreiber”, de Andreï Makine

coperta11Un veteran de război, Jean-Claude Servan-Schreiber, şi-a scris memoriile la sfatul naratorului. Numai că avel volum de memorii, pentru care s-a găsit cu dificultate un editor, nu a trezit interes. Semnalele din presă sunt ca şi inexistente, iar vânzările, cam la fel. Naratorul este desigur deziluzionat, mai ales că-şi pusese …

“Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui”, Cristian Teodorescu

Romanul lui Cristian Teodorescu, primul pe care i-l citesc după fermecătoarea carte „Medgidia, oraşul de apoi”, deschide, se pare, un ciclu dedicat acestei şosele. „Cartea Cîinelui” îl are în centru pe un fost absolvent de chimie alimentară, care a lucrat pentru institutul „unde se brevetaseră salamul românesc cu soia, …