“O scurtă istorie a lumii”, Ernst H. Gombrich

  •  
  •  
  •  
  •  

bookpic-5-o-scurta-istorie-a-lumii-102Dincolo de poveştile din această carte, interesantă este şi geneza ei. Ernst Gombrich nu scria cărţi pentru copii, însă în 1935, după ce a terminat studiile doctorale la Viena (unde s-a născut; avea să emigreze la Londra, din cauza originilor evreieşti, cu doi ani înaintea anexării Austriei de Germania nazistă) şi nu avea prea multe şanse să-şi găsească de lucru în acele vremuri economice dure, i s-a propus să traducă din engleză o ştiinţă pentru cei mici. Cartea respectivă nu i-a plăcut, i-a spus editorului că nu merită tradusă, dar şi că ar putea, la o adică, să scrie el una mai bună. Asta după ce, spre sfârşitul studiilor doctorale, purtase o corespondenţă cu o fetiţă, care-l tot ruga să-i explice cu ce se ocupă. Lesne de înţeles că nu se pricepe oricine să transpună în cuvinte simple cu ce se mânăncă o cercetare de doctorat, aşa că Ernst Gombrich se călise deja. Ştia cum să le explice copiilor lucruri complicate. Drept urmare, a scris un capitol despre cavaleri şi l-a trimis editorului, care, vădit mulţumit, i-a răspuns că are termen şase săptămâni pentru întregul volum.

O adevărată provocare, căreia Ernst i-a supravieţuit cu eleganţă saxonă: dimineaţa, în biblioteca părinţilor săi, folosind şi o enciclopedie groasă, iar după-amiaza, la bibliotecă, pentru ca seara, cu sacul plin de informaţii, să se refugieze în faţa colilor albe pentru a-şi formula capitolul. Un capitol pe zi, pe teme delimitate după subiecte esenţiale, cu personalităţi şi evenimente care au influenţat cursul istoriei. Dumincile erau şi mai interesante, cu Ernst citindu-i viitoarei sale soţii din viitoarea Scurtă istorie a lumii. Ritmul în care a fost scrisă cartea şi oralitatea câştigată prin acele lecturi neconvenţionale (trebuie că Ernst se gândea, în timp ce scria, cum aveau să sune cuvintele sale în urechile dragii lui Ilse) au crescut valoarea cărţii, dincolo de conţinutul ei bogat în informaţii. Apărută în 1936, a fost tradusă imediat în cinci limbi. Ulterior, a fost interzisă de naţional-socialişti, fiind considerată prea paşnică, pentru ca, în 1985, să apară cea de-a doua ediţie germană a cărţii, pe care Gombrich însuşi avea s-o traducă în limba engleză, pentru a o face accesibilă publicului tânăr britanic, pe care-l vedea interesat mai degrabă de regii şi reginele Angliei.

Ernst Gombrich avea să moară în 2001, la vârsta de 92 de ani, în timp ce lucra chiar la traducerea în engleză, după o foarte apreciată carieră academică (membru al Academiei Britanice, cu numeroase premii, autor, printre altele şi al unei celebre istorii a artei). În privinţa scurtei istorii a lumii, mărturisise următoarele: Această carte nu este menită şi nu a fost niciodată menită să înlocuiască un manual de istorie, care serveşte cu totul altor scopuri la şcoală. Vreau ca cititorii mei să se destindă şi să urmărească istoria fără să ia notiţe şi fără să se simtă obligaţi să reţină nume şi date.

Ediţia în limba română, a cărei traducere este semnată de Adriana Ionescu, include ilustraţiile lui Kat Menschik, care colaborează, alături de publicaţii importante, şi cu celebrul Haruki Murakami.

Iar stilul respectă dorinţa lui Ernst Gombrich de a face accesibilă şi plăcută istoria celor mici. Iată, de pildă, cum este redată importanţa comandanţilor din vremea Imperiului Roman: Dacă un comandant de oşti ieşea adesea triumfător împotriva duşmanului, dacă aduna pradă multă pentru trupele sale şi le dădea pământ soldaţilor când îmbătrâneau şi nu mai serveau în armată, era iubit de soldaţii săi ca un adevărat tată. Soldaţii erau gata să facă orice pentru el. Nu numai în ţara duşmanului, ci şi în patrie. Pentru că cine era un aşa mare erou de război, credeau ei, ştia să facă ordine şi la el acasă.

Ernst H. Gombrich, O scurtă istorie a lumii, Editura Art, 2014

Text publicat în Observatorul militar.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *