Fericiţi fie cei cu rotocoale roşii în jurul buzelor!

„Mă apropii de curba liniei. De departe văd înălţându-se spre cer cele douăsprezece picioare de cai morţi, ca stâlpii din cripta de la Stará Boleslav. Îmi aduc aminte de Máša, de împrejurările în care ne-am cunoscut pe vremea când eram ucenic la meşterul de linie, care ne-a dat două căldări cu vopsea roşie şi ne-a trimis să vopsim tot gardul ce împrejmuia atelierele. Máša a început la calea ferată, ca şi mine, stăteam faţă-n faţă, între noi era un gard înalt de sârmă, fiecare avea la picioare o căldare cu vopsea roşie, fiecare câte o pensulă şi ne-am apucat să vopsim gardul, fiecare pe partea lui, mereu faţă-n faţă, gardul avea în total patru kilometri, cinci luni de zile am stat nas în nas, timp în care ne-am spus totul, ne mai despărţea doar gardul. Într-o bună zi, după doi kilometri, am vopsit sârma cam pe la înălţimea gurii Mášei şi i-am spus c-o iubesc. De cealaltă parte, ea a vopsit sârma întocmai şi mi-a spus că şi ea mă iubeşte… şi m-a privit în ochi, iar eu, dat fiind că ne aflam la vale şi iarba era înaltă, am întins buzele şi ne-am sărutat printre sârme. Când am deschis ochii, fiecare avea în jurul buzelor câte un rotocol roşu. Am început să râdem şi de atunci am fost fericiţi.”

(din „Trenuri cu prioritate”, de Bohumil Hrabal, Editura Art, 2015)

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *