“Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident” de João Paulo Cuenca

“Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident” de João Paulo Cuenca

coperta111De Cuenca ştiam că e fotbalist pe la Barcelona, împrumutat la Ajax. Însă pe fotbalist îl mai cheamă Isaac, nu João Paulo, ca pe acest scriitor născut în 78, la Rio de Janeiro. Fotbalistul e spaniol, scriitorul, cum se-nţelege, brazilian, Cuenca îi cheamă pe amândoi. O coincidenţă de nume care se potriveşte cu universul din cel de-al treilea roman al brazilianului, în care totul se petrece în Japonia, iar între personaje găsim o poloneză care, înainte să ajungă la Tokyo, a trecut şi prin România – Constanţa şi Bucureşti.

Bizare alegeri. Explicate, însă, de João Paulo Cuenca în interviul Alinei Purcaru din „Observator cultural”. Mai exact, puse pe seama faptului că în Brazilia se află o comunitate japoneză mare, iar el, João Paulo, e fascinat încă din copilărie de Japonia. A şi fost pe acolo, aşadar era destul de în cunoştinţă de cauză pentru ca romanul să vină de la sine. Simpatic, de altfel, răspunsul său la întrebarea legată de timpul consumat cu documentarea: „Aproximativ 30 de ani de traume familiale, cîteva luni în Tokyo şi trei ani de cufundare profundă în studiu asupra Japoniei. De asemenea, am vorbit şi m-am culcat cu o grămadă de oameni.”

Dacă Japonia e o chestiune înţeleasă, care-i treaba cu poloneza cu trecut românesc pe care o cheamă nici mai mult nici mai puţin decât Iulana Romiszowska? Cică şi România îl fascinează pe João Paulo 🙂 I-a dat origini poloneze Iulanei pentru că i s-a părut rară combinaţia 🙂 Nici vorbă să glumesc, aşa zice el. De unde-mi dau seama de cât de trăsnite sunt alegerile scriitorilor. Probabil, nici ei nu le calculează – cel puţin, unii dintre ei – deşi, privind la repezeală cosmopolitismul acestui roman, ai putea trage lesne concluzia că João Paulo a ţintit comercialul. Ai greşi. Cuenca numai comercial nu scrie. El însuşi e conştient de asta. Încă nu-mi dau seama dacă afirmaţii de genul „Nu mă percep ca fiind un autor de bestselleruri sau un autor cu recunoaştere internaţională. Treaba mea este să continui să scriu ceea ce scriu” nu sunt chiar nişte ziceri uşor marketate, însă citind „Singurul final fericit…” măcar cu o idee sigură tot am rămas: cartea asta nu e comercială. Pentru că de ce?

Hai să vedem ce avem. La nivel de personaje, aceeaşi diversitate: un bătrân poet, dl Okuda, care supraveghează tot ce mişcă, în special în viaţa fiului său, cu ajutorul unui sistem de camere video sofisticat, înglobat în Sala Periscopului, cum e denumită o cameră din locuinţa poetului; o păpuşă făcută la comandă, care umple viaţa bătrânului poet după moartea soţiei sale; o suită de foste iubite ale lui Shunsuke, fiul, dintre care o reţinem pe Misako, penultima, şi pe această Iulana, căreia eu i-am tot zis Iuliana 🙂 Să nu uit de dl Suguro Shibata, profesor al Asociaţiei de Fugu Armonios (unde fugu e un peşte otrăvitor, care trebuie curăţat şi gătit cu mare atenţie). Suguro îl ajută pe dl Okuda cu supravegherea şi cu peştele, normal. Cum ar veni, numai ciudaţi în acest roman, care pare să curgă banal, până la un punct, în care îţi dai seama în ce i se ascunde frumuseţea.

Multora s-ar putea să nu le placă romanul, tocmai pentru că nu se întâmplă în el ceva ieşit din comun. Pentru mine, frumuseţea lui stă în muzicalitate, în faptul că, de la un punct încolo, fraze şi paragrafe se repetă dând impresia că romanul e, de fapt, o melodie pusă pe repeat. Că, deşi nu sunt mort după poezie, romanul ăsta are atâta poezie cât trebuie ca să zici că nu e ceva scris la repezeală, ori dacă e făcut la repezeală, lui João Paulo îi cam zbârnâie inspiraţia. Că una dintre voci este a păpuşii, care scrie aşa cum eu unul am mai văzut la portughezul Peixoto şi am fost încântat:

„Şi că pentru mine moartea ar însemna să mă închidă din nou în cutia din care am ieşit şi să-mi ia numele Yoshiko şi să mă lase acolo înăuntru, singură în întuneric, până când eu m-aş face una cu întunericul şi n-aş mai şti ce este întunericul şi ce sunt eu, şi astfel aş pierde conştiinţa corpului meu, şi cu ea mi-aş pierde şi corpul, care reprezintă ceea ce sunt, pentru că eu sunt corpul meu şi numele meu este Yoshiko, şi când murim încetăm să mai fim ceea ce suntem şi devenim ceea ce nu suntem, ca un munte care dispare, transformându-se în peisajul care îl înconjoară, pierzându-şi astfel conştiinţa şi corpul.”

Povestea nu e deloc doar a lui Shunsuke, aşa cum eram tentat să cred la început, el fiind cel urmărit, cel care-şi schimbă identitatea de la o iubită la alta. Nu este nici a tatălui său, ciudatul domn Okuda, poetul care vrea să controleze totul. Şi nici a păpuşii. Nici a Iulanei ori a domnului Shibata, profesor al Asociaţiei de Fugu Armonios. Cred că romanul este al tuturor, al diversităţii sentimentelor care-i aduc în acelaşi spaţiu şi al lucrurilor care îi diferenţiază. Este despre tensiunea relaţiilor, despre un soi de magnetism, despre o vibraţie specială pe care fiecare personaj o simte în felul lui. E, poate, vibraţia singurătăţii, dacă nu cumva am devenit, la rândul meu, poetic.

„…vreau să transform lumea într-o aureolă neagră, ca să scap de el şi să o iau cu mine pe Iulana Romiszowska. Aceasta este singura fugă posibilă: să nu te mişti din loc.” (vocea lui Shunsuke)

Recomand romanul celor care citesc şi pentru formă, nu doar pentru fond. Celor care apreciază varietatea vocilor şi combinaţiile aparent ciudate de nume şi locuri. Nu mai ştiu cum joacă fotbalistul Cuenca (oricum, la Barça era mai mult rezervă, dovadă că l-au şi dat la Ajax), însă pe scriitorul cu acelaşi nume o să-l mai citesc.

João Paulo Cuenca, “Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident”, Editura Polirom, 2015, traducere din limba portugheză şi note de Iolanda Vasile, 168 de pagini

Poţi cumpăra cartea de pe elefant.ro sau libris.ro. Sursa foto reprezentativă: elviscostellogritoumeunome.com.br

 

Citeşte şi:

5 thoughts on ““Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident” de João Paulo Cuenca”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *