„Exorcizat”, Radu Găvan

  •  
  •  
  •  
  •  

Zăpăcit. Aşa eram la finalul cărţii. O dată, pentru că se terminase fără să-i prind „schema”. Nu înţelesesem ce dorise naratorul. Care era chestiunea. A doua, pentru că „Exorcizat”-ul trecuse pe lângă mine ca o supermaşină cu şoferul nervos. Prea repede ca să-i văd marca.

Bun, zic, hai să văd care-i treaba. Ce mi-a propus romanul ăsta, premiat recent de USR pentru debut? Un tânăr care, după ce renunţă la facultate, locuieşte singur într-o garsonieră, nu se prea înţelege cu părinţii şi lucrează pentru agenţii imobiliare. O naraţiune la persoana I, relaxată, directă, sinceră, despre viaţă şi chinurile ei, şi despre cum tânărul acesta intră treptat într-un soi de vârtej, din care rămâi cu multă, dar multă, violenţă, şi cu mult, dar mult, sex.

„Suntem cu toţii victimele detaliilor, nu e degeaba vorba aia că dracu’ stă în amănunte sau cam aşa ceva”, se confesează tânărul. În detalii, da, pentru că aproape fără să sesizezi, dintr-un tip dornic să ducă o viaţă mai bună, să câştige nişte bănuţi în plus dintr-un job „mişto” – „puteai spune că te duci oriunde, nu te verifica nimeni, nu îi păsa nimănui”, dar şi pervers, că dacă nu te zbaţi, nu curge – „Nu primeai salariu, aşa că… nu vindeai… nu mâncai. E simplu, şi al dracului de dur”, „personagiul” cade într-o buclă a violenţei, pe care încearcă să şi-o explice, ca un autodeclarat iubitor de cărţi. Îşi vede „demonul” în oglindă, rânjindu-i, e aşadar conştient că e pe-un drum aiurea, însă îi tot dă înainte cu bătăi, cu masturbare, cu sex alandala, femei şi bărbaţi la nimereală, şi nici el nu realizează când e atât de prins încât nu-şi mai aminteşte cum era înainte ca demonul să-l înhaţe şi să-i trăiască viaţa. „Te uiţi într-o zi în oglindă şi nu-ţi vine să crezi. Doar ochii mai sunt ai tăi, restul s-a pierdut.”

N-am înţeles dacă tânărul lui Găvan iese sau nu din situaţie, dacă învaţă ceva şi se schimbă sau, dimpotrivă, rămâne în ghearele demonului. Aidoma personajului său, am crezut că am timp să pricep care-i rostul „exorcizării”. „Crezi că ai timp, da’ nu-i aşa. Ai pe dracu’!” Iese demonul, demonului îi place, se distrează, rânjeşte şi pare că asta e tot. Supermaşina cu şoferul nervos trece ca gândul şi ca vântul, lăsându-te cu ochii în soare. Abia i-ai dibuit culoarea şi forma, că deja nu mai e decât o impresie. Care impresie zice că ai avut de-a face cu un tânăr masturbator, violent, cu mintea numai la sex, incapabil să lege relaţii „sănătoase” şi care caută un sens. Numai că demonul îi papă sensul şi nu-ţi rămâne decât să bănuieşti că totul e un „mare” nimic, pentru că „nimicurile sunt combustibilul vieţii, fără ele am fi morţi mult prea repede. Şi între acele clipe dormim, vegetăm, lucrăm ca roboţii, tânjind după nimicuri”.

Aşadar, o carte care m-a buimăcit. M-a scuturat şi m-a lăsat ca după o beţie. Atât?, mi-am spus. Asta e tot?

Radu Găvan, „Exorcizat”, Editura Herg Benet, 2014, nr. pagini: 320.

Cronică publicată în revista Accente, nr. 24. Poţi cumpăra cartea de la elefant.ro sau libris.ro.

Citeşte şi:

3 comentarii la „„Exorcizat”, Radu Găvan”

  1. Finalul mi-a dat și mie de gândit, și poate asta a fost și intenția. Încă mă gândesc la cartea asta, ceea ce e de bine pentru ea, dacă are astfel de efecte asupra cititorului. Cred că un factor important este filtrarea imaginilor și ideilor ce compun finalul prin ciurul propriilor experiențe, stări, chiar dacă n-ai cum să te identifici cu personajul la acest capitol al experiențelor.

    1. Da, mai greu să te identifici cu personajul ăsta. Poate aici devine cartea bună, că îţi explică nişte dedesubturi din afacerile imobiliare.
      Îmi plac finalurile deschise, însă parcă aici am rămas în ceaţă rău de tot. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *