Lidia Nasincova, traducătoare: “Editorii preferă traducerea cărţilor cunoscute la Paris şi Londra”

  •  
  •  
  •  
  •  

S-a stabilit la Praga încă din 1989, însă revine constant la Bucureşti pentru a păstra contactul cu editorii români şi pentru a vedea cum se mai schimbă România.

 

Stimată doamnă, cu mai bine de zece ani în urmă, aţi tradus „Istoria NATO”, din limba cehă în română. Din câte am văzut, avea să rămână, cel puţin până astăzi, singura dumneavoastră interacţiune cu zona militară, în condiţiile în care v-aţi ocupat de o paletă largă de domenii, de la poezie şi proză, până la seminarii sau ghiduri turistice. Care este povestea acelei traduceri şi cât de dificilă a fost?

Îmi aduc aminte că la această traducere am ajuns dintr-o întâmplare. Cei de la Editura Institutul European m-au contactat cu rugămintea să accept traducerea în locul unui domn inginer care nu a mai putut din motive de boală, parcă. Mi-a fost greu să mă decid, deşi aveam o oarecare experienţă… Însă întrebarea dumneavoastră mă duce înapoi, la vremea când eram profesoară de engleză şi spaniolă. Soţul meu, traducător cu experienţă, m-a sfătuit să nu accept, să caut un profesionist, un inginer, eventual un militar. Dar, cum mă ştiu, greu renunţ la un proiect provocator… Şi această lucrare însemna studii, consultare de materiale, practic mă tenta ideea să aflu lucruri noi, slujind, în acelaşi timp, poporului român, Patriei-mumă.

 

O traducere excelentă mi s-a părut cea a romanului Faust moare de două ori, de Roman Ráž, pe care am avut plăcerea să-l citesc cu ocazia recentului Bookfest. Totuşi, observ că este doar al doilea dumneavoastră roman tradus. Corect? Îmi pare că vă ataşaţi mai uşor de proiecte scurte. De ce nu traduceţi mai des romane?

Greu de spus. În anul 1996, mi-a apărut la Editura Cartea Românească traducerea romanului argentinian Câinii paradisului, de Abel Posse, relatând viaţa lui Cristofor Columb.

În 1987, deci la numai un an de la terminarea facultăţii, după o fractură absurdă a gleznei, pe 13 martie, la ora 13, pe singurul petec de gheaţă de pe Bd. Magheru, dusă la salonul 13 al Spitalului studenţesc, refuzând să merg pe stradă cu piciorul în ghips, şi neavând cârje – nu am primit- pur şi simplu… am descoperit că am talent literar. Am scris atunci vreo şase povestiri şi am tradus romanul poliţist cubanez La última hora, pe care am vrut să-l predau la Editura Militară, dar nu i-a interesat. Romanul este şi acum în caietul studenţesc, dictando, în care l-am tradus cu peste 28 de ani în urmă.

Sunt Vărsător, nu suport şefii, sunt practic a free lady… aşa m-am simţit întodeauna, uneori rebelă, am un CV tare lung, interesant, avându-l ca şef şi pe Dinu Săraru, la Teatrul Mic, dar şi pe Nestor Ratesh, de la Radio Free Europe, şi trei directori de liceu, şi un director de revistă, iar din 2007 m-am decis să fiu liber-profesionist. Romane am vrut să traduc – am propus la edituri, după ce tradusesem fragmente, care au fost publicate în Convorbiri literare şi în Contrafort, dar nu am primit nici măcar un răspuns… Netrăind în România, nu am contactele necesare – relaţiile – celor care plasează orice traducere, fără probleme, la locul potrivit.

Dacă aş avea contracte şi garanţia că mi se publică traducerea, cum a fost cazul cu romanul Faust moare de două ori, aş traduce pentru cititorul român cu cea mai mare plăcere.

 

Sunt convins că, traducând poezie, vă şi ataşaţi de versurile unor poeţi. La fel, traducând scenarii, vă apropiaţi de anumite orizonturi şi spaţii geografice. Puteţi să-mi dezvăluiţi o parte din bucuria acestor descoperiri, să-mi daţi exemple de momente fericite pe care le-aţi trăit traducând?

M-aş întoarce la versurile poetului Vladimir Janovic, pe care l-am cunoscut nu ca poet, ci ca profesor de engleză, coleg de cancelarie! În pauze îmi aducea volume de poezii, ba chiar mi-a scris câteva cu dedicaţie, deci în momentul în care poetul Vasile Muste din Sighetu Marmaţiei a organizat ediţia ceho-română a festivalului de poezie, nu am stat pe gânduri. L-am propus imediat şi pe Vladimir Janovic alături de ceilalţi trei selectaţi, împreună cu doamna profesoară Libuše Valentová, şefa secţiei de românistică de la Universitatea Carolină din Praga.

Festivalul a avut două ediţii dedicate poeziei cehe, în anii 2002 şi 2003, deci în total am tradus opt poeţi cehi contemporani, cu mare succes, unul din ei, poetul suprarealist Pavel Řezníček, fiind ulterior publicat în volum, la editura Ars Longa din Iaşi, titlul volumului fiind Ameninţarea liftului.

Traducerea ca atare îmi oferă momente deosebite, mai ales atunci când reuşesc, cum a fost cazul volumului de poezie menţionat anterior, să percep mesajul poetului redându-l ulterior, într-un limbaj cât se poate de asemănător, cititorului român.

 

„Tocmai am predat Editurii Art o nouă traducere din literatura cehă contemporană, romanul Gargară cu gudron, de Jáchym Topol, unde apar momente dramatice din istoria Cehoslovaciei, anul 1948, anul 1968… Iar pentru turiştii români ce doresc să se bucure de Oraşul de aur, tocmai am predat la tipar varianta românească a cărţii Praga, o bijuterie în inima Europei, ghid bogat ilustrat, care apare aici, la Praga, la editura PINTA.”

Lidia Nasincova, în anul 1989.
Lidia Nasincova, în anul 1989.

Până la urmă, cum de a ajuns traducerea o opţiune pentru cariera dumneavoastră? Nu aţi fi vrut să fiţi altceva?

De tradus am început să traduc încă din facultate, atât poezie, articole ştiinţifice, m-au pasiont atât literatura, arta, muzica, cât şi cuceririle ştiinţei. Îmi doream să fiu cercetător, iubesc marea, călătoriile, mă visam alături de un Thor Hayerdahl sau J.J. Cousteau, dar destinul m-a făcut să-l cunosc, prin Uniunea Scriitorilor, în octombrie 1987, pe traducătorul şi redactorul Jiří Našinec, cunoscător perfect al limbii şi literaturii române, cel mai activ traducător ceh din literatura română, iar după peripeţii care au durat până în octombrie 1989, m-am trezit cu domiciliul stabil la Praga… Nu am început ca traducătoare, ci ca profesor de spaniolă la cursuri post-universitare, chiar din anul 1991, după ce împlinise prima mea fetiţă un an.

 

Sunteţi născută la Bucureşti, însă trăiţi de mulţi ani în Cehia, la Praga, unde, de altfel, aţi şi fost redactorul-şef al unei reviste, cam în aceeaşi perioadă în care aţi tradus Istoria NATO. Reveniţi periodic în România, pentru diverse evenimente legate de traduceri şi nu numai. Cum vi se pare că se transformă România? Cum se vede ea aşa, de la o perioadă la alta?

Întorcându-mă cam din doi în doi ani în România, observ mari îmbunătăţiri, mai ales în domeniul seviciilor, transportului, deşi nici acum nu este trecut intervalul exact al troleibuzelor şi tramvaielor din Bucureşti… Am fost plăcut surprinsă şi de tratamentul impecabil de la clinica de foniatrie unde în 2008 am fost operată la timpan. În general, Bucureştiul a devenit o metropolă europeană, singurul lucru care mă deranjeză fiind traficul excesiv. Bucureştenii nu vor să utilizeze – din snobism – transportul în comun, îngreunând foarte tare circulaţia…

 

Sunteţi o foarte bună traducătoare şi din limba spaniolă. Totuşi, nu v-aţi folosit cunoştinţele acestea foarte mult în literatură, unde aţi preferat (ori poate aşa s-au ivit ocaziile) traducerile din cehă în română. Totuşi, cum se ivesc ocaziile acestea de traducere? Vi le alegeţi dvs. sau vi se propun? Care este mecanismul?

Din spaniolă am tradus, cum spuneam, romanul Câinii paradisului, dar mecanismul este – înţeleg după experienţa de la Bookfest – să fii mereu în contact cu editurile şi să propui titluri. Da, aş prefera să aleg şi propun eu titlurile, dar m-am izbit de câteva ori de ziduri… Sper sa le răzbesc.

 

La Bookfest, m-aţi ajutat (şi vă mulţumesc încă o dată) cu traducerea interviului meu cu Roman Ráž. La sfârşitul lui, mi-aţi adresat o întrebare care m-a lăsat puţin pe gânduri. Vă interesa, atât pe dvs. cât şi pe domnul Ráž, ce editură din România ar putea să-i publice scrierile. De ce m-a pus pe gânduri? Pentru că mă aşteptam ca un astfel de scriitor să fie deja asaltat de oferte, să ştie dinainte de a scrie în cehă, că există o variantă pentru el şi în română. Este atât de dificil să pătrunzi într-un alt spaţiu literar?

Da, paradoxal aşa este. Domnul Ráž avea o relaţie foarte bună cu regretatul traducător Jean Grosu, practic cel mai activ şi cunoscut traducător de literatură cehă. Avea porţile deschise la orice editură.

Am senzaţia că editorii suferă de un vizibil snobism, preferând traducerea cărţilor care au ajuns cunoscute cititorilor din Paris şi Londra, deci, din păcate, se caută autorii trecuţi prin sita Parisului…

lidia

  • A absolvit Facultatea de Limbi străine, Engleză-Spaniolă, la Universitatea din Bucureşti (1986);
  • În 2004, a tradus Istoria NATO din cehă în română, publicată la Editura Institutul European (autori Jiří Fidler şi Petr Marcš);
  • A tradus proză, poezie, teatru, ghiduri turistice, scenarii de film şi altele;
  • Cunoaşte la nivel profesional limbile română, cehă, engleză şi spaniolă;
  • Este căsătorită, are două fiice şi trăieşte la Praga.
Interviul a fost publicat în “Observatorul militar”. Surse foto: arhiva personală.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *