Vizavi de situaţia domnului Aldulescu

Trei citate, trei întrebări

  1. „Dată fiind situaţia prozatorului Radu Aldulescu, evacuat cu forţa din locuinţa sa de la Sediul Filialelor USR…”

Bun. Ce înseamnă „cu forţa”, Cristian Fulaş?

fulas
Sursa: Pagina de Facebook Cristian Fulaş
  1. „Astăzi, 14 octombrie, Radu Aldulescu a fost evacuat din casa sa de către Uniunea Scriitorilor.”

Pe ce te bazezi, Ana Mănescu? Pe un articol de ziar? Pe hârtia reprodusă peste tot, în care se spune că „începând cu data de 14… spaţiul va fi eliberat”?

manescu
Sursa: http://anamanescu.ro/sustine-radu-aldulescu/
  1. „L-am găzduit cum am putut, dar nu ne mai permitem să-l ținem pe domnul Aldulescu.”
manolescu
Sursa: http://pressone.ro/aici-nu-mai-locuieste-un-mare-scriitor-roman/

Vai, domnule Manolescu, cred că sunteţi transpirat de atâta chin! Cum sunteţi îngrijorat de soarta structurii dvs., nu vă mai permiteţi investiţii hazardate într-un scriitor care încă nu a confirmat. De unde atâta empatie cu un neica nimeni ca domnul Aldulescu?

Realitatea

Există o scrisoare. Asta:

radu-aldulescu-evacuare

Aşadar, spaţiul va fi eliberat. Radu Aldulescu, care locuia acolo, va trebui să plece, după cum a mai plecat şi în alte momente din alte “spaţii”. Există o anumită presiune, pentru că în orice zi, cineva ar putea veni să-i spună că gata, nu mai e loc nici pentru bagajele lui acolo. Dar îşi poate cineva imagina că omul ăsta se va muta în stradă?

Se pare că da. Ziariştii. Pseudoziariştii. Interesaţii de trafic, de impact media.

Chiar dacă vorbele lui Radu sunt astea: „Sunt în stradă. Mă mut în stradă.” şi îl prezinţi în fotografii cum îşi ridică sacoşele, ca şi cum ar pleca, asta nu înseamnă că el chiar a plecat. E un detaliu. Dar astăzi, la câteva ore după ce s-a stârnit “furtuna”, nu plecase, nu-l dăduse nimeni afară în şuturi, cum se înţelege din “presă” şi “blogăreală”.

Radu Aldulescu nu are acces la internet. Nici măcar nu ştie ce scriu oamenii ăştia binevoitori. Ring, Adevărul, bloggeri, site-uri, tuturor le pasă subit de el. Îi dau contul, se strâng bani, măcar să nu moară de foame.

Vorba lui Radu, mă vait… Mă vait că omul ăsta nu are nevoie de milă, ci de o locuinţă. Iar chestiunea locuinţei a intrat imediat în discuţie, în cercul lui de prieteni, şi chiar imediat a avut câteva propuneri. Încă le mai are, deci este acum în situaţia fericită de a putea alege.

A-i da conturile, a face colectă în numele său, mă vait că nu-mi sună bine. Dacă vă pasă, celor care faceţi colecta, luaţi-l acasă, daţi-i să mănânce şi lăsaţi-l să doarmă pe canapeaua din sufragerie. Iar dacă sunteţi samariteni, ajutaţi fără portavoce, pentru că o astfel de personalitate nu are nevoie de o expunere de genul ăsta.

Adiacente

Îmi pare că din ce se publică, din mila asta bruscă, generală, răsare o încercare. Ca în mai toate expunerile mediatice, cineva trebuie să răspundă. Există musai un vinovat. Se încearcă identificarea unui vinovat.

Iar toată lumea pare să-l arate cu degetul pe Manolescu. Figură publică în cădere, nu ştie să răspundă. Dacă-i păsa, ar fi zis: „Domle, facem tot posibilul să-l ajutăm. Uitaţi, îl cazăm pe rând, eu, Chifu şi Vosganian, cum să-l lăsăm aşa? Facem serate literare, discutăm literatura adevărată, cum să-l părăsim?”. Însă ce face domnia sa? Semnează o scrisoare care începe cu „Vă informăm”. Pe bune? Atâta diplomaţie se învaţă la Paris?

Însă degetul ăsta, întins către un preşedinte slab de structură care se bucură tot mai mult de susţinerea unor mediocri, ar trebui arătat şi către alte zone. Mă gândesc la ce ar fi putut face editurile pentru Radu de-a lungul timpului şi nu au făcut, la ce ar fi trebuit să facă politicienii pentru scriitori şi nu au făcut ori la ce ar fi trebuit să facă însuşi Radu pentru sine, dar nu a făcut. Fiecare aspect în parte ar merita detaliat, însă nu în criză se studiază cauzele. Rezolvi criza, după care vezi ce e de făcut pentru a evita o situaţie similară.

Prin urmare

Gândiţi-vă la un spaţiu unde Radu Aldulescu poate locui pe termen lung. Apoi, prin cunoscuţi, pentru că sigur aveţi pe cineva, mai ales pe Facebook, care poate ajunge la scriitor, transmiteţi-i soluţia.

Eu, unul, aş retrage colecta aceea, care sună a milă. Vreţi să-i daţi bani? Se poate şi discret, aşa cum această societate va învăţa foarte greu, dacă va învăţa vreodată. Discret cu sensul de bun simţ, nu de “pe la spate”, cum se fac hoţiile povestite inclusiv de Radu în romanele sale pe care puţini din cei miloşi acum le-au citit. Că poate dacă le-ar fi citit ar fi trăit şi omul ăsta mai bine.

Riscaţi să-i construiţi lui Radu Aldulescu o imagine pe care nu cred că o doreşte. Iar dacă o doreşte, înseamnă că nu l-am citit eu bine.

Citeşte şi:

7 comentarii la „Vizavi de situaţia domnului Aldulescu”

  1. Daca este „dat afara” din locuinta care nu e-a lui, moare? Nu are resurse (slujba), nu are familie, nu are prieteni? Trebuie sa-i rezolve tara, poporul sau vreo institutie problema, sa-l sustina financiar, fiindca scrie? Care e situatia, exact?

  2. Costi, nu văd de ce ar fi rău ca oamenii să își manifeste dorința de a ajuta (și să o facă, nu doar să o spună), chiar dacă printre ei sunt și unii care nu au citit până acum o carte de Aldulescu. Nici eu nu am citit, deși îmi propun de mult, dar asta nu înseamnă că situația omului îmi este indiferentă. E drept, în ziua de azi ajutorul se oferă mai mult fățiș, dar eu îmi zic: bine că oamenii ajută, indiferent ce tactici de autopromovare se află în spatele gestului lor! Poate că sunt naivă sau prea tolerantă – încerc, totuși, să nu cad în capcane mediatice -, dar mă gândesc că mai important este ajutorul decât dedesubturile care-l însoțesc.

    Am învățat că este nevoie de curaj și umilință pentru a cere și a accepta ajutorul celorlalți (în anumite limite, desigur). Nu l-aș condamna pe Aldulescu dacă a acceptat inițiativa prietenilor săi de a strânge fonduri în numele lui (observ că va participa duminică la o lectură publică în acest scop). Ar fi o soluție temporară care l-ar ajuta să treacă de acest impas și să nu abuzeze pe termen lung de bunăvoința prietenilor. E drept că, privind situația din afară, te poți întreba de ce nu este un pic mai responsabil cu viața lui (de ce nu colaborează cu ziar pentru a avea un venit stabil etc. etc.), dar nu-l cunosc și nu vreau să îl judec. Poate că omul trăiește prea intens în lumea cuvintelor pentru a mai da importanță aspectelor practice ale vieții. Oricum, mă bucur că nu va rămâne pe drumuri.

    1. Este absurd să creadă cineva că un astfel de om poate rămâne pe drumuri. Tocmai de aceea n-am înțeles vehemența unora și stilul acesta public de a semnala “cazul”.
      Toată situația mă dezamăgește, din multe puncte de vedere, pe care prefer să le țin pentru mine. Lumea literară nu vrea adevăruri, sinceritate sau caracter, iar cei mai mulți din ea fac jocurile unor tabere.
      M-aș bucura ca lui Radu să-i fie bine ca să poată scrie. Şi îi doresc sănătate! Altceva nici nu mai contează.

  3. Bună, Constantin!

    În zilele acelea, mulți oameni de cultură și cititori au semnalat situația. Articolul la care am făcut referire era doar unul care expunea mai pe larg situația, dintre multele articole și păreri pe care le-am citit, care erau și pro domnul Aldulescu, și pro Uniunea Scriitorilor. Deci nu m-am bazat pe „un articol”, ci l-am oferit ca exemplu ca să nu reiau eu toate explicațiile despre situație. Situație care a fost, de altfel, picătura care a umplut paharul pentru mine în privința nefericirii financiare pe care o cam experimentează toți artiștii români și faptului că în repetate rînduri reacțiile sunt: „o merită, că a ales asta”. Acum, în zilele acelea domnul Aldulescu încă nu avea – public, cel puțin – vreo ofertă de locuință. Am spus și în articolul meu că mi se pare admirabil faptul că domnul Aldulescu vrea să trăiască din scris, așa cum am spus și că dacă voi avea vreodată posibilitățile materiale, voi construi o casă care să ofere spații de locuit sau creat pentru artiști, îndeosebi scriitori. Cum în acest moment cu un spațiu nu pot ajuta, am decis să fac ce îmi stă în putință, să le spun celor care mă citesc că uite, un om are nevoie de niște ajutor în perioada următoare și uite, s-a venit cu ideea asta. Eu sunt pro donații pentru artiști/evenimente literare cu bilet/susținerea oamenilor prin a le cumpăra și promova arta, dar asta nu se practică la noi, că e „rușinos” sau văzut ca „milă” sau pentru că „nimeni nu vrea să dea prea mulți bani pentru literatură”. O.K., oamenii care mă citesc au o mentalitate asemănătoare mie, nu văd o slăbiciune în neputința financiară sau în integritatea de a-ți urma visul fie ce-o fi, înțeleg că arta nu e plătită bine și că are nevoie de susținere suplimentară, așa că au fost diverse reacții, unii l-au susținut cumpărîndu-i cărțile, mai degrabă decît să doneze, eu voi face două cărți ale sale cadou, deci chiar nu era vorba despre altceva decît a spune: alo, hai să ne ajutăm scriitorii care sunt în viață, hai să le cumpărăm cărțile, hai să vedem ce putem face ca să nu se mai ajungă la situații din acestea, în care stau la mîna Uniunii Scriitorilor sau sunt obligați să facă altceva ca să poată trăi. Cu certitudine nu colecta este soluția finală și pe termen lung, ci o altă mentalitate despre statutul artistului. Și sigur că nu e cea mai bună soluție pe termen scurt, cea mai „demnă”, dar a fost ceva ce se putea face în momentul acela.

    Știi, Bodo Schafer a spus într-o carte a sa că oricîți bani ai cîștiga, e bine să donezi 10%, și că mulți condamnă donațiile făcute public, acuzîndu-le de egoism sau autopromovare, dar că atunci cînd banii aceia ajung la un om sau o comunitate care are nevoie de ei nu vin cu o etichetă care spune: „donați cu intenții nobile”, pentru că e irelevant. Și că promovarea acestor donații are, voluntar sau involuntar, efectul de a face cunoscute niște cauze. Iar scriitorii români, nu doar domnul Aldulescu, chiar au nevoie de ajutor. El a fost pentru mine doar catalizatorul, iar cei care mă citesc au putut citi printre rînduri ceva ce oricum repet de cînd am intrat în mediul acesta. Pentru mine și comunitatea mea, asta nu a fost deloc milă, ci doar un pas către o microschimbare, deci depinde mult de cum privește fiecare om lucrurile.

    Să ai o zi frumoasă,
    Ana

    1. Bună, Ana!
      Mulţumesc pentru răspunsul tău amplu şi civilizat, la ani lumină de o anumită replică, a unuia din cercul “oamenilor de bine”: “ce te bagi tu? stai deoparte, că nu e treaba ta!”.
      Da, să dea fiecare cât şi ce vrea, şi să le fie tuturor scriitorilor/artiştilor bine. Dacă ar fi practicată zeciuiala, am fi cu toţii mai buni şi poate că artiştii nu ar mai ajunge în astfel de situaţii. Însă asta s-ar petrece, poate, într-o lume ideală.
      La rândul meu, încurajez donaţia, însă nu la modul vocal: “noi suntem cei care donează, da? ce te legi de noi? dacă-ţi pasă, marcă banul!”. Ne-ar prinde bine tuturor eleganţa pe care o simt în mesajul tău. Mulţumesc!

      1. Eh, donația cam trebuie încurajată vocal, că altfel nu se știe despre ea, dar se poate face și fără aerul de superioritate, și fără să se minimalizeze celelalte soluții de susținere a unui om sau a unei cauze. Reacțiile acelea cu „dă bani sau stai în banca ta” sunt exagerate. În fond, felul în care pui problema chiar contează, deși în esență rezultatul e același. Nu cu milă, nu cu silă, ci prin simpla povestire a situației se pot face mult mai multe. Uite, oamenii mei, cel puțin, au ales fiecare după puteri – donație, cumpărat cărți, awareness. Important e să fi contribuit cu puțin și să ne învețe ceva situația aceasta.

        Să ne auzim cu bine,
        Ana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *