Un teritoriu îngust din conştiinţa colectivă – despre “Gottland”, de Mariusz Szczygiel

La graniţa dintre jurnalism şi literatură, Gottland i-a adus lui Mariusz Szczygiel premiul pentru Cartea europeană a anului 2009, pentru o înlănţuire de poveşti adevărate din Cehoslovacia de altădată. O istorie ea însăşi, Cehoslovacia a trecut, ca şi România, la jumătatea secolului trecut, timp de câteva decenii, prin morişca puterii comuniste. A fost inspiraţia unui ziarist şi scriitor polonez să caute în arhive şi să iasă pe teren pentru a descoperi transformările profunde suferite de societatea cehoslovacă în acea perioadă, de a vedea ce anume şi cum anume s-a schimbat în intimitatea societăţii respective.

Adam Michnik a spus despre Gottland că ar fi primul reportaj cubist din lume, o definiţie cuprinzătoare, aş zice. A te afla la Gottland e ca şi cum ai primi un certificat care confirmă că trecutul a fost OK, apare undeva în această carte, care, pentru mine, înseamnă suprinderea unei stări de fapt. Pentru că, dincolo de ce am precizat mai devreme, Gottland e teritoriul acela subţire din conştiinţa colectivă, în care fiecare trăieşte cu propriile delăsări şi patimi, cu propriile abdicări şi remuşcări, până la urmă, cu propriile pete biografice. Teritoriului respectiv i se pune în faţă recunoaşterea colaboraţionismului. Vina şi asumarea ei sunt apelate ca să ajute la supravieţuirea dincoace de graniţe noi, curate.

Cum rezişti presiunii unei puteri absurde şi cum te redefineşti după ce ea trece? Aceasta îmi pare întrebarea căreia i se găseşte răspuns aici. Cum? Unii o fac cedând, colaborând, devenind parte din securitate. Alţii oscilează. Sunt când pro, când contra. În principiu, din cauza fricii. Puţini rezistă, fug, vorbesc la telefon în baie, cu duşul pornit, fug, amână, se eschivează eroic. În Gottland sunt exemple de toate felurile. Patronul de fabrică de pantofi obligat să plece din ţară. Ziarista care, trecută pe lista autorilor cu interdicţie de publicare şi angajată ca bibliotecară datorită unor relaţii, merge să vorbească cu bolnavii unui spital de psihiatrie: Mi-am dat seama că acest spital pentru bolnavi mintal este singurul loc normal din Cehoslovacia. Cântăreaţa care găseşte încurajare în câinii săi. Sculptorul care-şi ia viaţa înainte de a termina cea mai mare statuie a lui Stalin din lume. Scriitorul care-şi schimbă numele şi se reinventează. Şi aşa mai departe.

Mai mult ca oricând, Gottland e o carte actuală în România. Pentru că şi la noi se caută vinovaţii unui trecut neclar şi se vorbeşte despre prescrierea unor fapte, care însă rămân în conştiinţa câtorva semeni. De aceea cred că Gottland nu este atât despre Cehoslovacia, cât despre locul în care se scurge răspunderea peste care timpul nu se poate aşeza. Este o carte atât de bine documentată şi aplicată la conştiinţa colectivă, încât nu face doar imaginea unor istorii, ci şi spune cum ni s-a construit mentalitatea actuală şi care sunt tarele ei.

Mariusz Szczygiel, Gottland, Editura Art, 2014

Sursa foto reprezentativă: gottland.pl (site-ul filmului documentar)

[aio_button align=”left” animation=”none” color=”red” size=”small” icon=”none” text=”Cumpără Cartea” relationship=”dofollow” url=”http://bit.ly/1MkjrfS”]

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *