Mircea Cărtărescu, despre “Solenoid”

  •  
  •  
  •  
  •  

Printre altele, aseară, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, am aflat că „Solenoid”, cartea despre care până acum am auzit numai de bine, este aproape de a-şi fi terminat primul tiraj, de 10.000 de exemplare. În ianuarie 2016, va intra pe piaţă tirajul doi.

Lidia Bodea, directorul editurii Humanitas, a plasat „Solenoid” în şirul scrierilor cărtăresciene – în succesiunea firească „Levantul”, „Nostalgia”, „Orbitor” – şi a vorbit despre tema pregnantă a romanului, cea care i s-a revelat la prima lectură: ieşirea. „Marcată în filigran încă de la primele pagini, ieşirea se acutizează până la strigăt spre sfârşit”, a spus Lidia Bodea.

Cosmin Ciotloş, se pare primul cronicar al „Solenoidului” ori primul român care a scris aplicat într-o revistă culturală despre cel mai recent roman al lui Mircea Cărtărescu, a descris mai degrabă sentimentele provocate de lectura cărţii, una „care te obligă să o citeşti” şi una „fără termen de comparaţie”.

La rândul său, Mircea Cărtărescu a explicat de ce a ales titlul „Solenoid” (mai puţin cu sensul de bobină, pe care l-a înghiţit toată lumea la prima aruncare, cât cel al unui termen din matematică, al unei figuri geometrice, pe care o găsiţi explicată în fişierul audio de mai jos) şi a făcut o comparaţie detaliată între „Solenoid” şi „Orbitor”, spunând că „Orbitor” este o carte mult mai greu de citit ca „Solenoid”, dificultatea venind din structura cărţii – „Orbitor” e ca o câmpie, pe când „Solenoid” e ca un turn. De fapt, „Solenoid” are, după spusele lui Mircea Cărtărescu, o construcţie piramidală. „Către final, cartea devine tot mai îngustă şi se încheie într-un punct incandescent (…) ca o unealtă făcută să spargă ceva (…) la mine acel moment trebuie să spargă realitatea.”

Mircea Cărtărescu a mai detaliat şi dificultatea găsirii unui final, precum şi modul în care a ajuns tot la iubire ca soluţie pentru ieşirea finală din carte. „Omeneşte vorbind, nu se poate găsi o altă ieşire decât prin dragoste.” A explicat şi cum, aflat aproape de final, a simţit nevoia să adauge o pagină în corpul cărţii, undeva, la aproximativ două-treimi din derularea ei, pentru a justifica sau a putea construi ieşirea prin dragoste.

„Datoria noastră, ca artişti, nu este să facem capodopere, ci să rămânem oameni.” – Mircea Cărtărescu

Înregistrarea discursului de aseară al lui Mircea Cărtărescu:

[mixcloud https://www.mixcloud.com/constantin-pi%C5%9Ftea/mircea-c%C4%83rt%C4%83rescu-despre-solenoid-la-libr%C4%83ria-humanitas-de-la-ci%C5%9Fmigiu-15-decembrie-2015/ width=660 height=208 hide_cover=1 hide_tracklist=1]

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *