Cum am intrat în povestea din spatele poveştilor

Cum am intrat în povestea din spatele poveştilor

Guillaume Musso, cu romanul său „Central Park”, este primul pe care-l citesc nu doar ca un pasionat de lectură ori ca blogger, ci şi ca redactor.

Pentru mine, sună extraordinar. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la faptul că am citit cartea aceasta înaintea majorităţii fanilor (şi, mai ales, fanelor) din România ai/ale acestui scriitor foarte cunoscut, parcă devin şi mai păcătos decât sunt. Asta, în măsura în care acceptaţi că mândria e un păcat.

Da, sunt mândru că o editură, în acest caz chiar un grup editorial (ALL), m-a acceptat ca redactor de carte şi că, astfel, am ajuns în postura fericită de a lucra la o poveste, de a o face „să sune” pe placul cititorilor români. Pentru mine, e un moment de împlinire, pe care-l împărtăşesc aici cât de natural pot, nu pentru a mă autopromova în calitate de redactor de carte – deocamdată, nici măcar nu-mi vine să mă gândesc la mine aşa – ci mai degrabă pentru a vă trimite către o carte la care am muncit.

„Central Park” nu este chiar prima carte la care am lucrat ca redactor, însă este prima publicată (din cele trei sau patru, deocamdată; cine le mai numără? 🙂 ). Dintre toate, pe asta am citit-o mai mult decât am redactat-o, pentru că a avut parte de o traducere excelentă (mulţumesc, Liliana Urian!), nu doar ca muzicalitate a frazei, ci şi ca meticulozitate gramaticală. Iar Musso rămâne Musso. Un autor care ştie să gradeze intensitatea şi să te ţină curios, să te prindă în ficţiune ca păianjenul în plasă.

„Central Park” este centrat pe un cuplu format dintr-o poliţistă franţuzoaică şi un pianist de jazz american, care, fără să se fi cunoscut, se trezesc unul lângă altul pe o bancă din New York. Sunt legaţi cu cătuşe unul de altul, iar în seara precedentă, ea  a fost la Paris, iar el, la Dublin. De aici, nebunia, bulgărele care se prăvăleşte pe cele 350 de pagini ale ediţiei cartonate şi foarte frumos editate la Editura Allfa.

Acum, când am lângă mine exemplarul tipărit din „Central Park”, simt cartea altfel. Îmi este dragă şi pentru că am impresia că este cumva şi a mea, aşa cum este şi a celorlalţi „colegi” din editură care au contribuit la ea şi cu care am interacţionat doar de la distanţă în fluxul redacţional – tehnoredactare: Liviu Stoica, corectură: Adriana Călinescu, design copertă: Alexandru Novac. Nu în cele din urmă, traducătoarea Liliana Urian.

Deocamdată, nu am multe de spus despre munca efectivă de redactor de carte. Sunt multe de învăţat, iar partea cea mai importantă – pe termen lung – cred că este influenţa pe care lectura de redactor o va avea asupra celei de plăcere. Oricum nu mai citeam de câţiva ani fără să-mi sară în ochi tot felul de lucruri despre care gândeam că ar putea arăta mai bine… Însă acum e grav. 🙂 Şi sunt cu atât mai atent la disonanţe cu cât mi-e jenă să nu-mi scape ceva. Automatismele, fireşti în orice meserie, se obţin în timp. În acest caz, în zeci sau sute de cărţi. Până acolo, mai am mult…

Nu ştiu dacă voi face o carieră din asta, însă în spatele poveştii e ca în copilărie, când citeam cu lanterna sub pătură, ca să nu mai ţin lumina aprinsă şi să nu le crească alor mei factura. Sunt în mijlocul unui delict dulce ori al unui păcat pe care-l savurez înaintea tuturor. Le mulţumesc celor de la ALL, care au crezut că pot să fac şi aşa ceva!

Citeşte şi:

2 thoughts on “Cum am intrat în povestea din spatele poveştilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii