“Elizabeth a dispărut” de Emma Healey

Ca mulţi dintre cititorii naivi, ajung mai uşor la o carte premiată decât la una care n-a primit nimic. Ştiu, snobism. Doar că atunci când ai zeci de cărţi necitite care te trag de mânecă, trebuie să aplici nişte criterii de selecţie, oricât de inocente sau habarniste ar fi ele. O bulină pe care scrie şi că volumul respectiv a luat un premiu, dar şi că e vorba despre un roman de debut, mişcă măcar puţin plăcile tectonice ale selecţiei.

Emma Healey a primit pentru „Elizabeth a dispărut” Premiul Costa – Roman de debut. A mai avut şi câteva nominalizări importante, pe care nu le mai amintesc, poate şi pentru că, mai mult decât acestea, mi se par importante aprecierile cititorilor – o notă de aproape 4, din 5, pe goodreades, nu-i de colo – ori referinţele media, cele aşezate cu nesaţ de editori pe coperta a parta, dintre care am ales să exemplific cu o alegere Litera pentru ediţia în limba română: „Un roman de debut fascinant” (New York Times).

Ca s-o tai scurt spre aprecierile mele: e un roman rezonabil, clar destinat unei anumite categorii de cititori şi unui anume tip de lectură. Citit vara, pare atrăgător, intens, cu rare momente de plictis, cu suspans în doze potrivite, întreţinut până la final şi chiar dincolo de el (unele chestiuni rămân nelămurite) de o mână sigură, matură, atentă la detalii.

În centrul romanului este o bătrână de 82 de ani, Maud, cu serioase probleme de memorie, care nu-şi mai găseşte prietena. Maud este atât de dezorientată, chiar iresponsabilă, încât pentru a duce cât de cât o viaţă domestică fără accidente este nevoită să ţină jurnalul lucrurilor de făcut pe bileţele, pe care le amplasează în diverse locuri din casă. Cum vocea narativă îi aparţine lui Maud, scriitoarei trebuie să-i fi fost foarte greu să-i construiască parcursul, să o facă plauzibilă pe această Maud, care ascunde în spatele dezinvolturii atipice vârstei o suferinţă de câteva decenii.

Există în istoria familiei lui Maud un episod tragic pe care ea îl developează uşor, pe măsură ce-şi exprimă neliniştea legată de dispariţia prietenei sale, Elizabeth. Sora lui Maud, Sukey, a dispărut, de asemenea, cu mulţi ani în urmă, în ceea ce pare şi de altfel se înfiripă pe parcursul poveştii drept o posibilă crimă. În felul acesta, pentru Maud lupta devine una contracronometru, pentru că, pe măsură ce caută să înţeleagă dispariţia lui Elizabeth, dă dovadă de tot mai multe probleme de memorie, şi, paradoxal, îşi clarifică episoade de demult, din perioada dispariţiei surorii ei, Sukey.

Cititorul va fi curios să afle cum au dispărut cele două, Elizabeth şi Sukey, şi care a fost rolul jucat de Maud în ambele dispariţii. Ori dacă între cele două dispariţii e vreo legătură, în afară de Maud. Am parcurs drumul acesta, dar tot am rămas cu întrebări, aşa cum, din câte am văzut au rămas şi alţi cititori mai mult sau mai puţin fascinaţi de romanul Emmei Healey.

Cele mai dese reproşuri aduse cărţii se referă la repetitivitatea poveştii ori la diversele goluri din ea. Am simţit lucrurile astea, nu zic nu, dar nu le-am pus pe seama nepriceperii autoarei, ci mai degrabă le-am considerat drept chestiuni intenţionat amplasate pentru a ilustra deruta personajului principal. Dacă romanul ar fi fost scris la persoana a III-a, aş fi fost îndreptăţit să-mi exprim plictisul. Aşa, am trăit cu impresia că nu fac decât să urmez fluxul trăirilor şi amintirilor lui Maud, o bătrână roasă de demenţă. Şi cred că aşa au gândit şi cei care i-au acordat Premiul Costa.

„Elizabeth a dispărut” trezeşte cititorul empatic, dornic de povestea sensibilă, pe alocuri tristă, pe alocuri amuzantă, a unei bătrâne care încearcă să-şi limpezească măcar două planuri ale minţii sale decalibrate.

Editura Litera / Buzz Books, 288 de pagini, traducere din limba engleză şi note de Manuela Bulat, anul apariţiei: 2016.

Poţi cumpăra cartea de la elefant.ro, libris.ro sau de pe site-ul editurii Litera.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *