Poezie pe verticala interioară

Poezie pe verticala interioară

Poate şi pentru că nu o înţeleg, cam fug de poezia contemporană. Citind pe ici, pe colo, din realizările poeţilor români de astăzi, mă simt ca în faţa unor picturi de Barnett Newman sau Franz Kline, preţuite la peste 40 de milioane de dolari. Închid ochii, îi mai deschid o dată, repet procedura şi tot nu pricep „care-i scopul”. Similar, citesc, rar, ce-i drept, unii poeţi de azi, şi nu-mi dau seama de miez. Nu-i miez, nu-i emoţie.

Mi-ar plăcea, totuşi, să-i menţionez pe Ioan Es. Pop şi pe Andrei Dosa, pentru că mi-au plăcut unele dintre poeziile lor (de la primul, aş aminti volumul „Unelte de dormit”, iar de la al doilea, „American Experience”). Şi-mi dau seama că m-au atras tocmai aceşti poeţi pentru că ei scriu, din ce am văzut eu, mai pe înţelesul celor ca mine, care nu au învăţat ori nu s-au adaptat la poezia de astăzi, aproape imposibil de descifrat. Versurile lor, aşa cum sunt şi cele ale lui Valentin Busuioc, leagă o poveste. Uneori, aşa cum remarca Alex. Ştefănescu plasându-se dincolo de pragul elegant al ironiei (cu referire doar la Valentin Busuioc), aceste versuri ar putea fi scrise cursiv, ca o proză, şi ar fi la fel de lesne de înţeles.

După mine, a fi uşor de înţeles e un dar. Ca în proză, cel mai greu e să scrii simplu şi să ai un mesaj. Poeziile lui Valentin Busuioc, asemenea celor ale poeţilor amintiţi aici, sunt vizuale, uşor de urmărit, şi vizează, fiecare în parte, o idee clară, îmbrăcată în figuri de stil pe care doar cineva cu dar sau har ar reuşi să le combine încât să provoace emoţii. Că au sau nu capacitatea de a stârni revelaţii, nu ştiu – dar asta, probabil, ar trebui s-o spună cititorii şi nu neapărat un critic literar sau un blogger.

Cum am citit din Valentin Busuioc şi precedentul volum, „Oraşul văzut prin oglindă”, am remarcat o schimbare de „mediu”, „Linia vieţii” având ca obiect un univers mai degrabă domestic, axat pe relaţia cu trecutul, cu familia şi cu sufletul. Linia vieţii este ca o călătorie pe verticala interioară a oricărui om, una care suprinde eul în interacţiune cu credinţele, cu amintirile şi cu dragostele sale. E o construcţie frumoasă, din cuvinte puţine, atent şi diferit manevrate, astfel încât să provoace măcar plăcere estetică, dacă nu chiar emoţie ori revelaţie.

Mi-au plăcut din „Linia vieţii” mai toate poeziile, îndeosebi cele lungi, care se apropie de nişte proze foarte scurte, dacă ar fi să luăm de bună propunerea jucăuşă a lui Alex. Ştefănescu. Dar am ales spre invitaţie la lectură două dintre poemele cele mai scurte de aici:

dragostea

 

de câte ori te mângâi

mâinile mele

nu se mai văd

 

alb

 

ninge

păr alb

nopţi la fel

atâtea pagini albe

în care sculptez până ce dau

de lumină

 

Ştiu, Valentin Busuioc e un poet care nu se va agăţa de marile premii literare ale lumii decât printr-un miracol. Dar ştiu şi că el scrie deja pe gustul unui public din care fac parte. Iar mie mi-e de-ajuns.

Editura Tracus Arte, 2016, nr. pagini: 94.

Înregistrarea emisiunii radio “Punct şi virgulă” cu Valentin Busuioc: aici.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Citeşte şi:

2 thoughts on “Poezie pe verticala interioară”

  • Cine mai citeşte poezie în zilele noastre? Doar împătimiţii(tele) acestui gen literar (eu fiind una dintre ele) ori, poate, doar cei care vor să “prindă” emoţia, atunci când ea există în poeme, în starea ei pură şi imediată.

    În ultimul rând, aţi spus un adevăr, care, din fericire, nu este şi singular: scriitorii mai puţin vizibili şi care nu sunt cupizi sunt, paradoxal, şi cei mai buni. Există şi excepţii, bineînţeles, însă ele sunt destul de puţine şi se găsesc printre numele consacrate breslei. Dar, fiindcă aţi vorbit de poezia contemporană şi de cei care o scriu, ar merita să-l citiţi şi pe Alexandru Răduţ, care scrie exact aşa “simplu şi concis”, şi care sigur vă va ajunge la inimă.

    Felicitări pentru acest site şi pentru preocupările dvs. !

    • Mulţumesc pentru sugestie şi pentru felicitări!
      Cred totuşi că poezia (încă) se mai citeşte. O dovadă simplă este succesul acestui text (neaşteptat). 🙂 A fost distribuit şi “plăcut” mai mult decât multe alte texte despre cărţi de proză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *