“Diavolul din Oraşul Alb” – Erik Larson

“Diavolul din Oraşul Alb” – Erik Larson

Daţi-mi voie să încep cu nişte cifre: 820 de cazuri de diaree, 154 de cazuri de constipaţie, 21 de cazuri de hemoroizi, 434 de cazuri de indigestie, 365 de cazuri de corpuri străine în ochi, 364 de cazuri de durere severă de cap, 594 de episoade de leşin, sincopă şi epuizare, 1 caz de flatulenţă extremă şi 169 de cazuri de dureri puternice de dinţi. Toate, în Oraşul Alb, Chicago, sfârşitul secolului XIX.

O enumerare nu este chiar cel mai potrivit mod de a începe un articol, însă faptul divers mă ajută să neglijez această „lege”. Mai ales că m-a amuzat cazul de „flatulenţă extremă” 🙂 Iar dacă numeroasele cazuri de diaree pot fi justificate, cele de corpuri străine în ochi ar putea da un studiu interesant despre unde şi cum te poţi uita fără vreun pericol atunci când te afli la o expoziţie de anvergură.

Toate cazurile menţionate s-au petrecut în perioada Expoziţiei Universale de la Chicago, din 1893, iar cifrele ţin de zona foarte bine documentată în cifre a cărţii lui Erik Larson.

Două părţi

Oraşul Alb este cel construit cu prilejul grandioasei Expoziţii Universale, menită să apere orgoliul Americii în faţa gradiosului Turn Eiffel şi a expoziţiei care avusese loc în Franţa, în 1889. Sigur, americanii declarau că turnul este o monstruozitate, însă nu te joci cu orgoliul. N-a mai contat nici faptul că Chicago venea după Marele Incendiu din 1871 şi că avea nenumărate probleme legate de curăţenie, ori de securitate. După nenumărate voturi, în comitete şi comiţii, Chigaco a primit sarcina de a strânge la un loc toate grozăviile tehnice şi arhitecturale din lume. Dintre cei care au jucat un rol important în asumarea acestei misiuni, Larson merge pe povestea unui arhitect, Daniel Hudson Burnham. Aceasta ar fi partea „albă” a cărţii.

Partea „neagră” este cea construită în jurul unui criminal, H.H. Holmes, care, de fapt, dă sarea şi piperul acestei cărţi. La finalul poveştii lui Holmes, n-am ştiut de câte ori a fost căsătorit, câte crime a comis (avea o preferinţă pentru femei tinere) şi nici pe unde risipea bucăţi din cei pe care-i ucidea. Am rămas cu câteva chestiuni nelămurite, însă neesenţiale. Parcursul lui Holmes, unul demenţial, te face să fii atent mai degrabă la grozăviile pe care le comite, să încerci să-i înţelegi mintea diabolică, să-i prinzi, asemenea autorului, logica atât de perversă a tuturor faptelor sale înlănţuite. De la memoriile lagărelor de exterminare, nu am mai citit aşa ceva.

Holmes, omul negru din Oraşul Alb

Diavol cu chip de înger. Cam aici se încadrează H.H. Holmes, un doctor doar de faţadă, un tip simpatic, chiar extrem de agreabil, cu ochi albaştri, un bărbat extrem de plăcut, care le are cu vorbele, mai ales în faţa femeilor şi a creditorilor, şi care-şi construieşte o întreagă clădire doar pentru a-şi duce la îndeplinire planurile sadice.

Holmes a „operat” cu metodă, cu ceva diferenţe faţă de Jack Spintecătorul, care „lucrase” ceva mai devreme în Anglia (1888). El nu a urmărit prostituate, ci îndeosebi femei tinere, cu sau fără avere, dar cu un soi de nevinovăţie şi fragilitate. Nu s-a oprit, însă, la femei. Nu s-a sfiit să ucidă copii şi a ştiut să se descotorosească de cei care l-au ajutat în vreun fel sau altul să-şi ridice din nimic clădirea care i-a servit drept atelier de experimente macabre.

Suprapunerea

Chicago era un oraş mizerabil în multe zone. Un oraş mai degrabă în dezvoltare, însă cu spectrul unei crize financiare uriaşe la orizont şi cu o poliţie incompetentă, clar sub nivelul cerut de un eveniment grandios, precum o expoziţie universală.

În acest cadru a acţionat Holmes, care a ucis, nimeni nu ştie azi câte persoane, pe un fond prielnic. A şi furat enorm, păcălindu-şi creditorii mult timp, jonglându-i cu uriaşa sa capacitate de convingere.

Când a fost prins, nu de la crime i s-a tras – de unde se văd încă o dată limitele poliţiei din Chicago –, ci de la presiunea creditorilor, care nu au mai suportat să tot fie amânaţi cu plata datoriilor.

Concluzii

Orice lucru important se face nu doar cu un efort uman incredibil, ci şi cu mult timp consumat în discuţii şi dezbateri şi sesiuni de votare şi intrigi aiurea. M-am lămurit din cartea asta că nu doar la noi e aşa, ci era aşa şi în America de acum o sută de ani. 🙂 Partea cărţii în care se vorbeşte strict de expoziţie este documentată până la detaliu. Mai puţin intensă, însă importantă pentru a realiza imensitatea acelor construcţii, ridicate de la zero în timp foarte scurt.

Din povestea lui Holmes, am rămas marcat de naivitatea oamenilor, de cât de uşor se lăsau păcăliţi. O promisiune aici, o atingere inocentă dincolo, o privire fixă, deopotrivă dulce şi hotărâtă, aşa îşi alimenta Holmes crimele, câteva dintre ele descrise cu lux de amănunte în cartea lui Larson.

Bună, una dintre cele mai bune din colecţia Narator a Editurii Publica.

Erik Larson, “Diavolul din Oraşul Alb. Crimă şi nebunie la expoziţia care a schimbat America”, Editura Publica, 2016, nr. pagini: 592, traducere: Alex Moldovan şi Mariana Buruiană.

Poţi cumpăra cartea de la elefant.ro, libris.ro sau de pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *