Radu Găvan: „Când am început să public, eram unul de pe stradă”

Radu Găvan: „Când am început să public, eram unul de pe stradă”

După două romane, Radu Găvan a publicat o colecţie de proză scurtă. Nu la Herg Benet, editura care l-a făcut cunoscut publicului, ci pe o platformă online. Gratuit. Am încercat să aflu de ce a procedat aşa şi care-i sunt speranţele legate de acest proiect.

 

De ce în format electronic?

De când am început să public, am primit tot felul de semnale frumoase de la cititori şi am simţit nevoia de a da ceva înapoi, la modul gratuit, cum e şi colecţia aceasta.

Ca o mulţumire.

Da, un soi de mulţumire. Fireşte, este şi o modalitate de reclamă pentru mine, dar nu acesta a fost motivul principal. Să nu mai spun şi că unele povestiri au fost deja publicate.

Unde?

Online, în Revista de Suspans, două dintre ele, şi mai e un site, artsunited.ro, unde era o rubrică pe care o coordona doamna Doina Ruşti şi unde am publicat a doua parte dintr-o povestire de aici…

Bun, asta ar fi o formă, recunoştinţa faţă de cititori. Apoi…

Aveam mult mai multe povestiri, însă pe cele şapte am considerat eu acum că trebuie să le arăt. Dar era mai greu să fac un volum doar din şapte povestiri.

Câte semne are cartea?

N-aş şti să-ţi spun exact. Dacă te uiţi pe smashwords, cred că sunt trecute acolo. 18 mii sau pe-acolo. (m-am uitat: 18.760)

Ce înseamnă smashwords?

O platformă online, unde am publicat mai demult o colecţie, „Demonul şi ploaia”. Ei îţi distribuie atât pe site-ul lor, cât şi pe alte platforme – Kobo, Barnes&Noble… E o platformă de self publishing şi, deşi nu sunt adeptul acestei forme de publicare, îmi doresc ca scrisul meu să ajungă la cât mai multă lume. E greu, la noi proza scurtă nu prea se vinde.

Deşi, în ultimul timp, parcă au apărut mai multe cărţi de proză scurtă…

Poate, însă între a se publica şi a se vinde…

Cineva mi-a spus cândva că, dacă munceşti gratis, nu eşti apreciat la adevărata valoare.

În cazul acesta, un cititor serios poate căuta date despre scriitor şi să vadă că nu e vorba despre un debutant şi nici unul apărut din neant.

Ce ştii, s-au vândut cărţile tale de la Herg?

Pentru debut, dar şi pentru al doilea roman, la o editură de nivel mediu, s-au vândut destul de bine. Nu cum mi-aş fi dorit eu, fireşte, dar suficient ca să-mi dau seama că deocamdată e bine să-mi menţin jobul.

Dar ce lucrezi?

Agent de turism. E o muncă pe care o fac cu plăcere, dar să trăieşti din scris e cu totul altceva. Acolo e plăcere, acesta ar fi un fel de vis împlinit.

Herg Benet va ieşi cu traduceri ale autorilor săi. E posibil să fii şi tu tradus?

Îmi doresc foarte mult să ies în afară, îţi dai seama, dar nu ştiu ce să spun. Depinde de editorii de afară. Cred că ambele mele romane ar merita să fie traduse, însă între ce merită o carte şi ce i se întâmplă poate fi o distanţă destul de mare. Însă oricărui scriitor i-ar plăcea să ajungă la cât mai mulţi cititori.

Poate să trezeşti interesul unor agenţi literari.

Aici ştii cum e? Se publică foarte mult, iar unde creşte cantitatea, se diluează calitatea. Cititorii, de multe ori, se întâmplă să fie atraşi de lecturile facile, de clişee. Nu e prea politicos ce spun acum, dar ăsta e adevărul. Şi se întâmplă nu doar în literatură. Eu n-aş putea să scriu ceva comercial, să scriu doar ca să se vândă. Îmi doresc să fac lucrul ăsta scriind ce vreau eu, nu ce aşteaptă publicul. Să fim serioşi, dacă vrei să iubeşti pe cineva, trebuie să te iubeşti pe tine în primul rând.

Crezi că în ce scrii e cea mai bună versiune a ta?

Niciodată nu e cea mai bună versiune. Întotdeauna trebuie să schimbi, să oferi o versiune mai bună. Ce ar fi de făcut dacă ţi-ai da seama că ai ajuns la cea mai bună versiune a ta? Te-ai afla într-o situaţie cam tristă, totuşi.

Revenind la cele şapte povestiri, spune-mi dacă dintre ele erau unele scrise înainte de primul roman.

Povestirile au fost scrise în perioada 2013-2016. Toate sunt scrise după „Exorcizat”.

Au fost un fel de antrenament pentru a trece la următorul roman?

Îmi place foarte mult proza scurtă, deşi e mult mai greu de scris decât romanul. Romanul e ca atunci când joci fotbal pe teren mare, iar proza scurtă e ca atunci când joci fotbal în cabina telefonică. În proza scurtă trebuie să concentrezi acţiunea, să oferi ceva „pe metru pătrat”. La roman, oferi ceva per ansamblu. Proza scurtă e şi un antrenament foarte bun, pentru că te ţine un pic din scurt. Trebuie să înveţi să struneşti personajele. Dacă într-un roman ai n pagini ca să faci lumea să empatizeze cu personajul principal, în proza scurtă trebuie să captezi atenţia în n pe 100 din pagini. Întotdeauna m-a fascinat proza scurtă, pentru că e mai dificil de scris.

Temele tale sunt chestiuni cotidiene, trăite de tine?

E vorba de o împletire între întâmplări şi acel „ce ar fi dacă”…

Realiste?

Nu neapărat. Unele merg pe filonul realist, dar am şi povestiri care trec în fantastic.

De ce „Amurgul unui scriitor” ca titlu de carte?

O întrebare bună, pentru că întotdeauna este bună o întrebare căreia îi poţi da mai multe răspunsuri. Prima explicaţie: e titlul unei povestiri, în care e vorba despre un scriitor bătrân. Pe de altă parte, marchează o schimbare de stil. De la „Exorcizat” la „Neverland”, a existat o schimbare. „Amurgul” reprezintă tranziţia spre următorul roman şi practic e trecerea spre un nou stil.

Înseamnă că din proza asta o să-mi dau seama cum va arăta următorul tău roman?

Da şi nu. O să-ţi dai seama de o faţetă a următorului roman.

Ce ar însemna pentru tine să simţi că eşti mai apreciat decât ai fost? Totuşi nu orice debutant câştigă un premiu, cum ai reuşit tu.

Trebuie să mă păstrez cu picioarele pe pământ. Oricum, când te consideri prea bun, rişti să nu mai fii la fel de bun. Am câştigat un premiu pentru „Exorcizat” din partea Uniunii Scriitorilor, foarte bine… E o performanţă. „Neverland” a primit şi ea un premiu la Festivalul „Alexandru Macedonski”. E foarte bine că sunt cărţi recunoscute într-un fel, dar scrisul nu este despre asta. Scrisul este pasiune şi e foarte important să-ţi descoperi o pasiune şi s-o întreţii.

Cred că scopul tău ultim este să ajungi să trăieşti din scris.

Este unul dintre scopuri, îţi dai seama. Ar fi frumos. Şi în „Amurgul unui scriitor” este vorba despre a avea un trai decent făcând ce-ţi place cu adevărat. Şi eu fac ce-mi place, îmi place să fiu agent de turism şi să vorbesc cu oamenii. Dar, repet, nu e chiar ideal. Idealul ar fi chestiunea asta cu scrisul. Îmi dau seama, însă, că ar fi foarte greu, mai ales pe piaţa noastră de carte. Poate dacă printr-o minune aş ajunge să fiu tradus şi, tot printr-o minune, aş ajunge să am succes afară, atunci da, aş trăi din scris. Altfel, la cum merg lucrurile la noi, nu.

Te-ai gândit vreodată să pleci şi să scrii afară?

Nu, pentru că nu ştiu să scriu în engleză sau în altă limbă. Am încercat la un moment dat să-mi traduc singur „Exorcizat” şi după jumătate de oră mi-am dat seama că nu pot. Am abandonat. Ştiu să vorbesc limba, dar nu la modul literar.

Oricum, multe dintre poveştile scriitorilor de succes încep cu manuscrise trimise de nenumărate ori editurilor.

Da, şi eu până am publicat „Exorcizat” am tot trimis manuscrisul de nu mai ştiu câte ori. Şi la concursuri, şi la edituri… Perioada aia, de până în publicare, a durat ceva…

Cam cât?

Un an. La un moment dat, mă obişnuisem cu indiferenţa. Ştii ce te doare cel mai tare? Nu răspunsul că nu sunt interesaţi. Niciun răspuns. E foarte greu să răzbeşti ca debutant, dacă nu ai un blog, nici cunoştinţe… Aşa am plecat eu, de la zero, unul de pe stradă care-a scris o carte. Care se mai chema şi „Exorcizat”.

Un titlu foarte bun, de altfel.

Da, şi care se potriveşte la fix. Doar mai întâi a fost titlul şi apoi cartea. (zâmbeşte) La „Neverland”, în schimb, titlul s-a făcut văzut pe parcurs.

Următorul roman pe când?

La anul, cred. E terminat.

Cartea de proză scurtă e lansată de foarte puţin timp. Ai posibilitatea de a vedea câţi o descarcă?

Da, doar că am încărcat-o şi pe site-ul meu, exorcizat.com, nu doar pe smashwords.com. Sunt vreo 200 de descărcări până acum… Nu e extraordinar, dar nici rău, cred eu.

Ai oferit-o gratis. Dar dacă-i puneai preţ 1 euro?

Probabil ar fi fost vreo 10 descărcări. Ăsta e şi unul dintre motivele pentru care nu am vrut să pun preţ. Am avut „Exorcizat” pe smashwords înainte să-l public tipărit şi avea preţ… Nu-ţi spun cât de puţini au fost interesaţi. Acum e o diferenţă, dacă potenţialul cititor citeşte biografia autorului şi vede că respectivul nu e chiar un debutant şi că nu a publicat acolo pentru a scoate cine ştie ce foloase. Ideea e că am ataşat-o acolo pentru a ajunge la cât mai mulţi oameni.

Ai avut deschidere cu cronici la revistele literare tipărite? Din câte am văzut eu, ai cronici bune pe site-uri.

Mi-au apărut în Familia şi în Altfel. În rest, nu. Dintr-un motiv oarecare, revistele literare nu s-au arătat interesate. Poate nu le-o fi plăcut cum scriu, ori poate nu sunt interesaţi. Din toată povestea asta, îmi place că am început să mă obişnuiesc cu lipsa unui răspuns. A început să mi se pară o situaţie „normală”. Nu o iau personal, am învăţat să trec mai departe.

Mai ai încredere în ce se întâmplă în lumea literară? Poţi să o vezi în afara găştilor, a prieteniilor? Crezi că mai există şi cronicari obiectivi, cinstiţi?

Da, există. Sigur. Dacă nu ar mai exista, nu aş mai publica şi m-aş retrage undeva, la o stână. (zâmbeşte) Întotdeauna există. Şi în întunericul cel mai dens, tot apare la un moment dat o luminiţă. Ăsta e crezul care mă face să merg mai departe… Nu există doar întuneric, aşa cum nu există doar lumină, asta gândindu-mă şi la scrisul meu, dominat de întuneric.

Crezi că volumul tău elecronic va fi remarcat de reviste, deşi cele tipărite nu au fost?

Neh, nu cred. Eu mă gândesc acum doar la cititori, care ar trebui să aibă încredere că sunt povestiri bune, alese cu mare atenţie.

O carte de vizită pentru tine…

În viaţă trebuie să fii şi generos. De asta mi-am zis că e bine pur şi simplu să le ofer. Sunt foarte recunoscător oricărui cititor care-mi dă din timpul lui.

Născut la 29 decembrie 1978, în Bucureşti, Radu Găvan a publicat povestiri şi articole în Revista de Suspans, Revista de Cultură Familia, Catchy şi Arts United. „Exorcizat”, romanul său de debut, a fost publicat în 2014 la editura Herg Benet. În 2015 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, „Mircea Ciobanu“. A fost nominalizat la Festival du premier roman de Chambéry 2016, Premiile Accente şi RomCon 2015 pentru cel mai bun roman de debut. În 2016 a primit Premiul I la Festivalul „Alexandru Macedonski” pentru cel de-al doilea său roman, „Neverland” (Herg Benet).

Cartea “Amurgul unui scriitor” poate fi descărcată de aici.

Citeşte şi:

1 thought on “Radu Găvan: „Când am început să public, eram unul de pe stradă””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii