Pe Marte, în centrul Bucureştiului

Am fost aseară în Journey Pub, pentru un eveniment livresc special. Adică, un fel de lansare de carte. Cel puţin aşa mi-ar plăcea să cred. Cam aşa ar trebui să arate o lansare de carte, doar că nu ştiu cum s-ar putea face asta cu adulţi. Ba ştiu, dar nu e treaba mea. Ha! 🙂

Cartea de aseară? O apariţie recentă a Editurii Nemi (imprint Nemira): „Viaţa pe Marte” de Jennifer Brown. O poveste cu un băieţel de 12 ani, pasionat de aştri, a cărui familie îl anunţă că se vor muta în Las Vegas. Cât timp ai lui caută o casă, el trebuie să stea cu un vecin, care-l cam sperie. Dar toate astea se închid frumos când vecinul se dovedeşte a fi un fost astronaut. Şi de aici, să te ţii! Bună cartea, recomandată pentru cei peste 8 ani.

Normal, cartea a fost doar pretextul pentru ce s-a petrecut aseară în Journey Pub, un bar drăguţ aproape de Piaţa Romană (Bucureşti, fireşte). Editura s-a gândit să-l invite pe Adrian Şonka, un astronom care lucrează la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, dar şi un foarte bun vorbitor în public. Aseară, Adrian, care are şi un blog actualizat, a fost nevoit să vorbească unui public format din mulţi copii şi părinţi. Uneori, chiar şi părinţii au reacţionat la poveştile lui legate de planeta Marte, însă copiii au fost extraordinari.

Adrian îşi făcuse un film al prezentării – una foarte ok, cu imagini ale planetei şi cu detalii legate de modul cum a fost şi este studiată această planetă. S-a ţinut de el, dar a şi ştiut să se plieze pe reacţiile copiilor, unele chiar foarte amuzante („Ei, na!” i-a spus un puşti, când i s-a părut că o informaţie n-ar fi fost credibilă).

Şi ca adult am aflat multe chestii noi, drept pentru care ţin să felicit Editura Nemi pentru eveniment. N-am plecat din pub fără să-mi cumpăr cartea, deci obiectivul a fost atins. Plus, o vizită foarte probabilă la Observatorul Astronomic… Din câte am văzut, şi copiii au fost încântaţi. Au fost uimiţi să afle că dacă ar merge continuu cu maşina, de la Pământ la Marte, ar face vreo 200 de ani, că Soarele nu e galben, ci alb, că astronom nu e acelaşi lucru cu astrolog ori că pe Marte cam bate vântul şi că sub un strat subţire de nisip se găseşte gheaţă.

Frumos, Nemi! Mersi. Aştept şi alte evenimente asemănătoare.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *