Cum iubim

Nu e o interogaţie, ceea ce înseamnă că ştim cam cum iubim şi că în cărticica asta e rost de nişte explicaţii. Pentru cine are nevoie de ele. Dacă are nevoie de ele.

De obicei, avem nevoie de explicaţii în chestiunea iubirii numai când iese rău. Când iese bine, nu ne mai pasă. Aşadar, cine are nevoie de explicaţii poate scotoci aici, prin interioare uneori luxoase, alteori mizere, ornate extrem de variat.

O constatare la prima mână (banală, de altfel): iubim diferit. Prin urmare, suferim diferit.

Se poate suferi din motive puerile, precum în textul lui Matei Vişniec, „Nu mai sunt iepuraşul tău drag”, când Ea şi El ajung să se certe imediat „după”, pentru că el îşi aprinde o ţigară. Ori ca în „Staţia” lui Ciprian Măceşaru, când zâzania se naşte dintr-un motiv la fel de superficial: deşi e lângă ea, el nu se uită înspre direcţia din care ar urma să vină autobuzul, aşa cum face ea.

Interesant la cele două texte menţionate (asemănătoare ca structură): de fiecare dată, ea e cea care stârneşte, care cere socoteală, care nu-şi poate reprima pofta de ceartă. Zic doar; fetelor, nu săriţi!

Am convingerea că, de multe ori, în iubire e ca în credinţă: suntem un popor de credincioşi prefăcuţi. Zicem că iubim, dar de fapt simţirile noastre sunt doar nişte prefaceri, uneori pasiuni oarbe, alteori nevoi egoiste, câteodată masochism deghizat. Cam ca atunci când minţi popa sub patrafir: el te-ntreabă toate cele şi tu zici, da, părinte, cum să nu, şi-n acelaşi timp escamotezi, escamotezi, escamotezi cu impresia că păcatul pe care tocmai nu l-ai mărturisit e mai degrabă un „păcătuleţ”. Nici nu „se merită” spus.

Cartea asta e ca o arhivă de dosare medicale. Fiecare dintre cei 32 de autori, de fapt 32 de pacienţi, şi-a expus aici nişte simptome. Cam cum au ştiut ei să noteze ceva sentimente, ceva dureri, ceva trecuturi, uneori îmbrăcate în hainele unor personaje, alteori prinse în versuri ori în pagini de jurnal.

Niciunul nu a căutat tratament. Cel puţin aşa cred. A căutat doar să înţeleagă boala asta, care şi în termeni de specialitate şi în termeni populari se cheamă iubire. Care, invariabil, vine la pachet cu durerea. Ca în notările Angelei Marinescu:

„Eu, fericită, în bomba mea de la parter. Foarte bolnavă, am luat iar cortizon. Acum, ceva mai bine. Aici, în bombă, m-am reîndrăgostit de părinţii mei, de soră-mea, de tatăl lui Alex. Aici, îl iubesc până la sânge pe Alex. Poezia, departe. A plecat cu spatele.”

Au fost pe-aici două-trei texte care m-au uimit. Unul dintre ele, nu „spui” care, chiar m-a şocat. Deh, fiecare cu chestioarele lui intime. Din nou, nu le zic, şi, fetelor, din nou vă rog, nu săriţi!

Citiţi „Cum iubim”. Dacă ar fi fost o interogaţie, s-ar fi potrivit răspunsul „diferit”. Deloc exhaustivă, cartea asta ar merita mii de alte ediţii. 32 de autori, 32 de „cum”-uri. De iubit, pur şi simplu se.

“Cum iubim”, Editura Vellant, 2016, pagini: 208 (texte de: Pascal Bruckner, Emanuela Ignăţoiu-Sora, Cristian Teodorescu, Simona Popescu, Nadine Vlădescu, Diana Adamek, Nora Iuga, Ciprian Măceşaru, Radu Aldulescu, T.O.Bobe, Matei Cocimarov, Adrian Alui Gheorghe, Laura Ariton, Florin Bican, Dumitru Augustin Doman, Iuliana Dumitru, Genevieve Fieraru, Claudiu Komartin, Matei Vișniec, Simona Sora, G. Şerban, Sebastian-Vlad Popa, Octavian Soviany, Angela Marinescu, Cristian Robu-Corcan, Doina Ruşti, Dan Stanca, Radu Vancu, Dan Pleşa, Mihaela Pascu, Alex Tocilescu, Andrew Solomon)

Puteţi cumpăra cartea (şi) de pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *