„Aşa ceva nu ţi s-ar putea întâmpla niciodată” de Jon McGregor

  •  
  •  
  •  
  •  

Îmi place serialul „Fargo” pentru felul în care rezumă viaţa, ca o împletire de hazard, absurditate, umor şi tragedie. Acolo, întâmplarea are o justificare, care, e drept, vine câteva scene mai târziu, dar vine. Ştii că va veni, odată ce te deprinzi cu stilul serialului.

„Fargo” mi-a amintit de Jon McGregor. Cel din „Până şi câinii”, unul dintre romanele remarcabile ale seriei vechi de „Strada Ficţiunii”, colecţie a Editurii Allfa. Acel McGregor mă surprinsese, veţi zâmbi, poate, datorită modului în care a „disecat” o disecţie, adică a prezentat pe larg o autopsie. Între timp, n-am găsit o altă scenă la fel de frumos prezentată în urâţenia ei (poate doar la Richard Flanagan, în „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, unde e ceva similar când vezi cu încetinitorul cum învaţă unul decapitarea „ca la carte”).

Toate ingredientele amintite mai devreme ca făcând parte din „Fargo” sunt de găsit şi la McGregor. Cu prisos în „Aşa ceva nu ţi s-ar putea întâmpla niciodată”, unde, pe lângă absurdul situaţiilor, intervine şi un soi de aşteptare a cheii de interpretare.

Prozele din cartea aceasta surprind o crimă accidentală, desprinsă parcă din „Fargo”, ori un posibil înec ori o poveste porno, abia sugerată, dar nedezvăluită, pe care un ins o scrie în timp ce o necunoscută îl priveşte peste umăr. Tot aici, o fobie ciudată: cuiva îi este imposibil să mănânce ouă. Are impresia că, într-o bună zi, când va sparge oul, va descoperi un pui ghemuit înăuntru. Ciudaţi peste ciudaţi, cum e şi tipul care-şi face adăpost în copac, aşteptând un fel de sfârşit al lumii. Care lume îi pare indiferentă şi rece…

Situaţiile astea pot face deliciul oricărui cititor, pasionat de proza scurtă sau nu. Dar asta nu e o carte doar pentru cititorii simpli, ci şi pentru cititorii-scriitori. McGregor experimentează nu numai în materie de subiecte, ci şi în privinţa stilului. El nu se fixează pe vreo formulă clasică, ci e chiar antiformula. Pentru el, proză e chiar şi un colaj din nişte mărturii judiciare. Ori un raport de supraveghere. De asemenea, nu ezită să includă poezia în proză, care poezie este menită să evidenţieze gândurile unui personaj.

În spatele lui „Aşa ceva nu ţi s-ar putea întâmpla niciodată” este un „uite ce ţi s-ar putea întâmpla cândva”. Sunt situaţii rare, e drept, însă Jon McGregor vorbeşte aici despre unicitatea individului şi despre cum tocmai ciudăţeniile ne fac unici.

Una dintre cele mai reuşite proze de aici nu are în centru vreun om, ci un deal. Ori poate că ar putea fi vorba despre un om, cel care-şi aminteşte ceea ce odată se numea deal.

„Era un deal şi, pe deal, era un drum. Drumul era îngust şi drept şi ducea drept în sus pe coasta dealului.”

E în proza aceasta o muzicalitate exemplară, peste care cade uşor, ca şi cum ar fi doar o pană, zgomotul tulburător al unor avioane.

„Întâi: a fost o tăcere gravă în fundal. Apoi: plescăitul umed al unei guri care se deschidea să vorbească. Apoi s-a auzit o voce care a spus ceva. Două avioane zburau în jos în linişte spre mare, iar sunetul care a urmat a fost ca sunetul dispozitivelor explozive improvizate într-un canal de scurgere din apropiere.”

Şi tot ce fusese liniştit, ce fusese prezentat în detalii statice, de amorţeală, se rupe.

„Oile s-au împrăştiat orbeşte pe câmp înspre lemnele uscate de sub plopi. Uşa grea a cabinei telefonice s-a închis cu zgomot. Toate sunetele s-au estompat.”

Noul McGregor a apărut cu noua „Strada Ficţiunii”. Editura a schimbat hârtia, superioară calitativ, şi a introdus supracoperta, care se simte tare plăcut la atingere. Iar titlurile merită toată atenţia, mai ales dacă vrei să vezi şi cum se scrie, nu doar ce.

Jon McGregor, „Aşa ceva nu ţi s-ar putea întâmpla niciodată”, Editura Allfa, 2016, traducere: Anca Simitopol

Puteţi cumpăra cartea de pe site-ul editurii, elefant.ro sau libris.ro.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *