„Chimista” de Stephenie Meyer

Cunoscută pentru seria „Amurg” (Twilight), cu care li s-a adresat mai degrabă adolescenţilor (deşi am văzut şi oameni mai în vârstă citind-o cu pasiune), Stephenie Meyer a publicat primul său roman pentru adulți în 2008 (la noi, a apărut în 2009, la RAO). Se numea „Gazda”, era despre o invazie extraterestră şi a fost ecranizat, cu acelaşi nume, The Host, în 2013. Romanul acela s-a vândut foarte bine – a debutat pe primul loc în listele de bestselleruri ale publicaţiilor New York Times şi The Wall Street Journal, deci se poate spune că Stephenie Meyer şi-a creat deja un public dedicat, care se poate extinde.

Cred că Stephenie Meyer a făcut o mişcare deşteaptă construind „Chimista” ca un soi de ruptură faţă de ce a scris până acum. Nu e ca şi cum cititorii deja câştigaţi nu vin după ea, pentru că ei vin, cresc împreună. Însă ea, scriind altfel, poate să-şi extindă publicul.

Ce a făcut acum? A inventat o fostă agentă guvernamentală, care, din cauză că a devenit incomodă, a început să fie urmărită pentru a fi lichidată. Dacă aţi văzut „Contabilul” (cu Ben Affleck), situaţia agentei seamănă până la un punct. Ca să nu fie prinsă, ea îşi tot schimbă adresa. Acum, dacă tot am făcut o referinţă cinematografică, să mai vin cu una: ca în „Rambo”, fostul ei şef o caută ca să-i propună o cale de ieşire. O ultimă misiune, prin care trecutul poate fi răscumpărat, iar eroina să trăiască din nou o viaţă normală.

Sigur că Alex, aşa cum îşi spune eroina la începutul poveştii, va accepta. Şi sigur că asta o va insera într-o tornadă cu agenţi şi identităţi false, cu planuri gândite şi regândite, cu modalităţi ingenioase de tortură (în special chimice, de unde supranumele lui Alex şi titlul romanului) şi cu tot ceea ce poate avea interesant un thriller reuşit. Normal, nu putea lipsi povestea de dragoste, care aici e făcută să o vulnerabilizeze pe Alex, o scenă de sex, nişte câini superdotaţi şi nişte personaje adiacente uşor previzibile, dar descrise cu meticulozitate, astfel încât să devină evidentă preocuparea scriitoarei pentru o construcţie serioasă, peste media literaturii de consum.

De altfel, aspectul remarcabil al romanului este documentarea asupra substanţelor chimice şi a microbiologiei. Aş zice chiar că noţiunile tehnice i-au mâncat lui Stephenie Meyer mult timp. I se vede preocuparea pentru a reproduce corect tipul unei camionete (F-250 „mare şi negru”) ori diverse arme („într-un toc la şold avea un HDS performant, iar în mâna dreaptă ţinea un SIG Sauer P220, îndreptat spre genunchiul ei”). Aşadar, poţi afla din „Chimista” multe lucruri noi. Eu, unul, am fost surprins de astfel de zone, un pic cam atipice pentru thrillerul cu care eram obişnuit, aşa că, deşi le-am remarcat, ele mi-au cam împiedicat ritmul lecturii. Mă aşteptam ca romanul să curgă mai bine şi cred că ar fi curs mai bine dacă scriitoarea n-ar fi simţit atât de puternic nevoia de a se apleca asupra detaliilor.

Romanul este bun, are o intensitate şi câteva întorsături de situaţie care îl încadrează firesc în zona thrillerelor. Se poticneşte când devine evident ce vrea scriitoarea. Adică ştii când îşi propune să descrie un personaj. Ori când dedică timp şi spaţiu pentru o tehnică de tortură. Înlănţuirea elementelor este logică şi potrivită, însă neşlefuită. Anumite detalii puteau fi strecurate altfel. Povestea ar fi câştigat în cursivitate. Aşa, însă, uneori acţiunea face pauză pentru diversele digresiuni ale scriitoarei. În fotbal se spune că un arbitru este bun dacă nu-i simţi prezenţa pe teren. Asta se poate extinde şi la scris, chiar dincolo de stilul specific al scriitorului. Pe Stephenie Meyer am simţit-o acolo, în spatele cărţii, aşa cum câteodată mă uit la un meci şi văd un arbitru care fluieră prea des.

Până la urmă, cartea poate fi una dintre favoritele celor care citesc des thrillere. De altfel, aş fi curios să le aflu părerea. Şi mai curios sunt în legătură cu o ecranizare. Cred că filmul ar putea să evite lesne „burţile” lui Stephenie Meyer, o scriitoare bună, care a făcut totuşi un pas înainte faţă de literatura cu vampiri ori extratereştri, cu care ne obişnuise.

Stephenie Meyer , „Chimista”, Editura Trei, 2016, 608 pagini, traducere din engleză de Constantin Dumitru-Palcus

Poţi cumpăra cartea de la elefant.ro, libris.ro sau de pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *