„Ce are asta de-a face cu mine?” de Sacha Batthyany

  •  
  •  
  •  
  •  

Sacha Batthyany este un ziarist născut în Elveția, care acum locuiește la Washington D.C. A studiat sociologia, a fost lector la o școală de jurnalism și scrie articole despre probleme politice și sociale. Profilul său, ușor de prins citindu-i scurta biografie, se regăsește din plin în această carte, una care numai în aparență este despre familia sa.

Sacha are puternice origini ungurești, chiar dacă nu a locuit vreodată în Ungaria. Un bunic, Feri, a fost locotenent în armata maghiară, aliata nemților în Al Doilea Război Mondial, și a fost prizonier de război, în condiții teribile, în Siberia. Dar nu atât bunicul Feri îi provoacă mărturiile din cartea aceasta, cât un articol de ziar, în care se vorbește de una dintre mătușile sale, Tante Margit, o contesă care pare să fi sprijinit un masacru spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. 180 de evrei au fost uciși într-o localitate mică de la granița Austriei cu Ungaria, Rechnitz, nu fără ca Tante Margit să nu fi știut. Familia aristocrată Batthyany, din care făcea parte și această contesă, găzduia o petrecere la castelul său tocmai în seara crimei în masă, iar unora dintre invitați chiar li s-au înmânat arme pentru a da curs măcelului antievreiesc.

Articolul care indică implicarea lui Tante Margit în măcel îl răscolește pe Sacha, care-și dă seama că habar n-are despre trecutul familiei sale.

„…sunt un nepot de război. Tata și-a petrecut războiul în pivniță, bunicul a fost trimis de ruși în Siberia, bunica și-a pierdut cel de-al doilea fiu, iar mătușa mea era răspunzătoare pentru masacrarea a 180 de evrei.”

Astfel că pleacă în ceea ce pare aventura vieții sale, o documentare care se lungește pe șapte ani și în timpul căreia el călătorește mai aproape sau mai departe, în primul rând în zona de unde i se trage familia, în acea localitate micuță pomenită în legătură cu măcelul, dar și în Siberia, unde fusese trimis bunicul său, ori chiar la Buenos Aires, unde dă peste o supreviețuitoare a Holocaustului, cu o legătură extrem de emoționantă cu bunica lui.

Așadar, cartea pe care Sacha ajunge să o scrie în urma acestui parcurs sinuos încearcă să refacă firul unui trecut ascuns timp de aproximativ 70 de ani, inclusiv de tatăl său, pe care Sacha îl ia în călătoria la Moscova și apoi în Siberia, pe urmele bunicului Feri.

Studiile sale sociologice se văd atunci când el caută să se apropie de o prostituată de origine maghiară, care profesează în noile garaje ale plăcerii inventate de autoritățile elvețiene, dar și atunci când, cu gândul tot la bunicul Feri, developează atmosfera de lagăr din care acesta încercase să evadeze.

„Niciunul dintre prizonieri nu arăta compasiune față de camarazii săi, fiecare se gândea numai la el însuși, orientându-se numai pe bază de instinct. Amintirile se estompau sau se pierdeau definitiv. Nu doar chipurile și imaginile păleau, ci și numele celor dragi sau evenimentele importante. Mulți credeau că e din cauza tifosului. Nu era deloc așa. Era vorba de indiferență.”

Descoperirile proprii sunt suprapuse informaţiilor pe care Sacha le găseşte în două manuscrise. Primul dintre ele este confesiunea bunicii sale, martoră a unei crime pe care nu o mărturisise altfel, în urma căreia murise o familie de evrei. Al doilea, tot un soi de jurnal, al acelei supravieţuitoare, care acum îşi trăieşte bătrâneţea la Buenos Aires. Legătura dintre cele două manuscrise este revelatoare pentru întreaga poveste, iar Sacha, evident şocat de ceea ce află, încearcă să pună totul în conexiune şi cu ceea ce află de la tatăl său ori din călătoriile sale, pentru a vedea cine este de fapt familia din care se trage.

Peste toate, în cei şapte ani de documentare, el se căsătoreşte şi pare că vrea ca acest ciclu al misterelor legate de trecutul familiei sale să se oprească aici. El vrea ca familia sa să nu mai fie una de cârtiţe, aşa cum se confesase în scris bunica lui, în acel manuscris pe care tatăl lui Sacha ar fi trebuit să-l distrugă după moartea bătrânei.

A fi cârtiţă a reprezentat pentru familia Batthyany unica modalitate de supravieţuire timp de vreo şapte decenii. Apoi, în şapte ani (magia cifrei şapte), tunelul este parcurs invers de Sacha, care priveşte totul nu cu mânie ori cu dorinţa de a condamna pe cineva, ci cu empatie şi înţelegere, încercând să tragă învăţămintele potrivite, să facă scenarii şi să vadă ce curs ar fi luat istoria dacă anumite decizii ar fi fost altfel.

Cartea dovedeşte calităţile psihoterapeutice ale scrisului şi surprinde, pe mai multe paliere, atât eterogenitatea, cât şi fragilitatea umană. Cât de greu este să iei decizii de care depinde viaţa ta ori viaţa celor dragi ţie şi cât de mult te poate urmări o decizie pe care a-i fi vrut-o altfel se vede limpede din cartea aceasta emoţionantă, din care înţelegi că tu, cel de azi, nu poţi trăi rupt de trecutul tău.

Sacha Batthyany, „O crimă din martie 1945. Ce are asta de-a face cu mine? Povestea familiei mele”, Editura Publica, Colecţia Narator, 2016, traducere din germană de Irina Cristescu, nr. pagini: 272

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *