„Cenuşă rece” de Mihaela Perciun

„Cenuşă rece” de Mihaela Perciun

Mihaela Perciun, născută în 1957, în raionul Rezina din Republica Moldova. Cu background pedagogic şi ştiinţific, a debutat cu proză scurtă în 2003 (debut premiat de uniunea „lor” a scriitorilor). A mai publicat câteva romane, dar şi teatru (o piesă chiar a fost premiată de aceeaşi uniune).

La 14 ani de la debut, „Cenuşă rece” intră pe piaţa editorială din România, după multe alte cărţi ale scriitorilor basarabeni, după nume astăzi deja cunoscute precum Liliana Corobca sau Iulian Ciocan (şi-ar mai fi, dar pe ei doi m-am obişnuit să-i citesc în ultimii ani, la Polirom).

Prezentat ca roman, „Cenuşă rece” strânge trei texte măricele, care probabil ar fi fost prea mari ca să rămână într-un volum de proză scurtă. Cele trei texte, „Cenuşă rece”, „Degetele” şi „Străinii”, unite printr-un fir subţire, fac romanul. Un corp oarecum fragil, care şi-a dorit să înghită o perioadă lungă de timp, prin momente care se petrec la mare distanţă unul de altul.

Din primul text afli că moare o bătrână, care locuieşte cu o nepoată. Cam asta e situaţia principală. După care, înmormântarea, cu toate cele, obiceiuri, tradiţii, nimicuri şi absurdităţi, unele amuzante, altele de plâns, cam cum se întâmplă şi la noi, la ţară. Vecinele, altfel indiferente şi distante cât bătrâna trăia, se luptă acum pentru haine şi obiecte de uz casnic. Tot ritualul este un amestec comico-tragic, care surprinde foarte bine prezentul doldora de mentalităţi învechite.

În cel de-al doilea text, ne ducem departe în timp, în tinereţea Antoniţei, bătrâna din primul text, şi intrăm într-o poveste de dragoste nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu ceva încurcături legate de un secretar de partid, încurcături care se vor amplifica în ultimul text, scris pentru a le uni pe celelalte două şi pentru a completa o istorie care cuprinde trei generaţii de femei.

Ce afli din poveste? Că în spatele unei intenţii bune se poate ascunde un plan meschin. Că există chiar şi în viaţă o răsplată pentru tot ce faci. Şi că sunt anumite decizii care nu-ţi schimbă doar ţie viitorul, ci şi pe al altora.

„Cenuşă rece” nu e scris rău. Se simte artificiul în alipirea părţilor, însă scriitura propriu-zisă are naturaleţe, respectă de multe ori oralitatea şi surprinde oamenii sub talpa istoriei, cumva luaţi de val. Nu lipseşte trădarea, mustrarea conştiinţei şi confruntarea cu realitatea şi te face să te întrebi la ce-s bune toate din viaţă, la ce bună dragostea şi tot zbuciumul ei, dacă tot mori şi după moartea ta vor fi nişte vecine care vor râvni la fustele şi baticurile tale?

Mihaela Perciun, „Cenuşă rece”, Editura Polirom, 2017, 208 pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *