Două cărţi frumoase despre Crăciun

Două cărţi frumoase despre Crăciun

„Zile de Crăciun. 12 povestiri şi 12 sărbători pentru 12 zile” de Jeanette Winterson

Editura Humanitas Fiction, 2017, 328 de pagini, traducere de Vali Florescu

Această colecţie de povestiri poate fi privită şi ca o culegere de reţete. Dacă distribui câte o reţetă pe zi, îţi vor ajunge pentru 12 zile. La fel, o poveste pe seară înseamnă că 12 seri te vei bucura de stilul inconfundabil al lui Jeanette Winterson, scriitoare născută acum vreo 58 de ani, la Manchester.

Personal, nu neapărat reţetele m-au atras la cartea aceasta, cât dorinţa de a citi alt fel de poveşti despre Crăciun. Chiar sunt diferite poveştile lui Jeanette Winterson, în care întâlneşti şi stafii, dar şi o „mamă de zăpadă” ori miracole care se petrec fix atunci când te aştepţi mai puţin. Şi vocile narative sunt altfel: ce ar putea fi mai interesant decât să vezi ce zice măgarul care a avut ca sarcină s-o ducă în spinare pe Maria către Bethleem?

„Şi aşa m-am trezit mergând liniştit la trap, cu deşertul roşu sub copite şi cerul întins deasupra mea, ca o pânză neagră, cu o femeie obosită, clătinând din cap, în somn, în spinarea mea, către micul orăşel al Bethleemului.”

Dincolo de emoţia din fiecare poveste, oarecum firească pentru contextul pe care-l înglobează, cartea aceasta te invită puţin şi în viaţa personală a scriitoarei care, deşi a crescut într-o familie de penticostali până pe la 15 ani, a descoperit că este lesbiană şi a fugit de acasă. Aici este şi despre amintirile scriitoarei, despre familia ei, prietenii şi eşecurile care se filtrează altfel de Crăciun, aşa cum şi noi, de sărbători, în ataşament la petreceri, ne lăsăm cuprinşi de nostalgie şi facem conexiuni nebănuite.

„Zile de Crăciun” se lasă cu topuri personale, pentru că din 12 poveşti, nu se poate să nu rămâi cu 2-3 pe care le-ai reciti imediat. Mie mi-a rămas gândul la „Inimă-licurici”, care este chiar ultima din volum, dar şi una dintre cele mai emoţionante ale cărţii. Şi dacă am luat cartea fără a fi interesat de reţetele strecurate printre poveşti, cred că ele dau culoare cărţii, prin ineditul lor, dar şi prin aromele pe care le sugerează. Şi poate că o să încerc să gătesc biscuiţii cu brânză pentru Revelion. Pare o reţetă simplă, cu puţine ingrediente, şi nu văd unde aş putea greşi. Deşi… 🙂

Poţi cumpăra „Zile de Crăciun. 12 povestiri şi 12 sărbători pentru 12 zile” de la libris.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro sau de pe site-ul editurii.

 

„Fetiţa care a salvat Crăciunul” de Matt Haig

Editura Nemi, 2017, 336 de pagini, traducere de Cristina Jinga

Dacă din „Un băiat numit Crăciun” al aceluiaşi Matt Haig am aflat că nimic nu este imposibil ori, într-o altă formulare, imposibilitatea e o posibilitate pe care încă nu ai înţeles-o, „Fetiţa care a salvat Crăciunul” mi s-a părut o parabolă frumoasă la eterna discuţie pe care o au copiii şi părinţii când cei mici ajung să chestioneze existenţa lui Moş Crăciun.

Despre credinţă şi speranţă este vorba aici, într-o poveste la fel de palpitantă, amuzantă şi emoţionantă ca şi cea din „Un băiat numit Crăciun”. De altfel, cele două cărţi au la rândul lor o continuare – deşi nu e chiar cel mai potrivit cuvânt, pentru că ele nu sunt legate decât în privinţa temei mari, fiind independente ca acţiune. „Father Christmas and Me” va apărea şi la noi, probabil înaintea Crăciunului 2018…

În a doua carte a lui Matt Haig publicată de Editura Nemi, Crăciunul, ca să existe, are nevoie de credinţa şi de ambiţia unei fetiţe. Este din nou o combinaţie minunată de elfi, spiriduşi şi troli, cu o amprentă dickensiană clară şi cu un gust dulce-acrişor pe placul atât al copiilor, cât şi al părinţilor.

Scriitura lui Matt Haig e ca vinul fiert băut afară, în frig. Dulce, uşor ameţitor şi cu puţin optimism infiltrat în sânge la fiecare gură. Haig poate deveni un clasic în literatura de Crăciun şi sunt convins că are deja un public tânăr numeros în România, chiar dacă nu e totul o veselie în cărţile lui, ba chiar pe alocuri se lasă cu durere. Ori poate că tocmai de asta place, că nu devine siropos şi că, în sacoşă cu magia sărbătorii pune şi ceva din partea urâtă a vieţii, cu cei care se prezintă drept prieteni, dar ne vor mai degrabă răul, şi cu imprevizibilul la care ţi se cere mereu să te adaptezi.

„Oare ştii cum funcţionează magia? Acea magie care îi face pe reni să zboare pe cer? Cea care-l ajută pe Moş Crăciun să călătorească prin toată lumea într-o singură noapte? Cea care poate opri timpul în loc şi îţi poate îndeplini visurile? Cu speranţă. Aşa funcţionează.”

Poţi cumpăra „Fetiţa care a salvat Crăciunul” de la libris.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro sau de pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *