„Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie” de William Styron

„Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie” de William Styron

Îţi trebuie curaj şi să-ţi publici jurnalul, darămite să te gândeşti să scrii ceva despre problemele tale, iar acel ceva să ajungă sub ochii întregii lumi. Asta, presupunând că eşti sincer în scrisul tău şi că nu scrii jurnal doar de dragul jurnalului ori cu gândul de a impresiona.

Până la urmă, orice chestiune personală, redată măcar cu aparenţa sincerităţii, va produce vibraţii. Cu atât mai mult una legată de o boală despre care se vorbeşte din ce în ce mai intens, depresia.

Ca unul care a supravieţuit depresiei, spre deosebire de mulţi alţi scriitori ori artişti celebri care i-au cedat şi s-au sinucis, William Styron a recompus filmul câtorva luni în care s-a simţit măcinat de boală. Un exerciţiu de empatie inestimabil, pentru că prin aceste „amintiri” Styron nu doar că şi-a înregistrat traseul de la normalitate la beznă şi din nou la normalitate, ci a şi bătătorit un drum pe care au trecut atâţia alţii şi vor mai trece şi mai mulţi.

„Când m-am internat, depresia mea părea atât de profundă, încât, în opinia unora dintre membrii personalului, eram un candidat ideal pentru terapia electroconvulsivă…”

Două chestiuni se cuvin a fi subliniate din „autocercetarea” lui Styron. În primul rând, el şi-a dat seama că, deşi avea o vârstă, vreo 60 de ani, şi deşi consumase alcool – nu pentru a scrie mai mult şi mai bine, ci doar pentru a porni „motorul” –, corpul lui nu avea niciun motiv serios să intre pe o astfel de spirală descendentă. Ba chiar, mărturia lui înregistrează modul în care depresia şi-a făcut simţită prezenţa chiar în timpul unei festivităţi în care i se decerna un premiu, aşadar, se poate spune că era apreciat şi fericit în privinţa carierei. Concluzia lui: depresia nu are nevoie de o cauză ori, dacă aceasta există, ea este de multe ori aproape imposibil de înţeles şi detectat.

„Nebunia depresiei este, în genere, antiteza violenţei. Este o furtună, într-adevăr, dar o furtună în obscuritate. Nu trece mult şi devin evidente reacţiile încetinite, cvasi-paralizia, energia psihică redusă la minimum, tinzând către zero. În cele din urmă, corpul este afectat şi ajunge să se simtă secătuit, epuizat.”

A doua chestiune esenţială: există speranţă. Deşi, cum scrie Styron, „în cazul depresiei, vremea nu cunoaşte nuanţe, iar lumina este o continuă penumbră”, această problemă nu e una cu sens unic. Se poate ieşi din ea, ce-i drept nu fără ajutor, chiar şi medicamentos, iar Styron se oferă drept exemplu celor care cred că tunelul depresiei este unul fără capăt. Un rol important în vindecare îl joacă şi cei apropiaţi, iar în cazul lui Styron sprijinul decisiv a venit din partea soţiei sale.

Uimirea pe care o trăieşti citind cartea lui Styron vine şi din simţul umorului pe care l-a putut regăsi scriitorul după vindecare, dar şi din limpezimea cu care a căutat să înţeleagă. E ca şi cum vindecarea l-ar fi făcut şi mai pătrunzător în tainele minţii omeneşti decât înainte de îmbolnăvire. Astfel, el ajunge să scotocească până şi în destinele stranii ale personajelor sale, pentru că trei dintre aceste personaje s-au sinucis, la capătul unor dezechilibrări psihice pe care scriitorul însuşi avea să le trăiască mai târziu.

Celor care se simt ceva mai nervoşi sau mai trişti, cartea asta ar putea să le fie de mare ajutor. Şi tot de ajutor le va fi şi celor „normali”, care vor să-i înţeleagă pe ceilalţi. Până la urmă, cel afectat fix asta este: o victimă. Victima unui adversar invizibil şi parşiv.

William Styron, „Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie”, Editura Art, 2017, traducere din limba engleză şi note: Mihnea Gafiţa, 120 de pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro şi pe site-ul editurii.

Sursa foto reprezentativă: jrbenjamin.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii