„Sfârşitul a fost aproape” de Bogdan Costin

„Sfârşitul a fost aproape” de Bogdan Costin

Când nu construieşte campanii publicitare în care jucătorii echipei naţionale de fotbal îmbracă tricouri cu ecuaţii matematice, Bogdan Costin se ocupă şi cu proza. Şi pare că-şi face treaba excelent pe ambele „fronturi” din moment ce, pe de-o parte, presa internaţională preia şi laudă ineditul campaniilor, iar pe de altă parte, reuşeşte să publice al doilea roman la aceeaşi editură care l-a debutat. Şi poate că graniţa dintre publicitate şi proză nu este una chiar rigidă, ba chiar aş îndrăzni să susţin că publicitarul îl ajută pe scriitor. Acesta din urmă ştie nu doar să-şi promoveze cărţile, ci se pricepe şi să şi le proiecteze astfel încât să-şi ţină cititorul atent.

Mare lucru astăzi să câştigi un cititor şi să-l mai şi ţii aproape. Bogdan Costin a reuşit. Mai întâi cu povestea aceea amzantă şi bine scrisă din „Cum să faci primul milion”, pe care unii librari au aşezat-o cu ochii închişi pe raftul de „self help”, lărgind astfel publicul ţintă al romanului său de debut, iar unii critici literari s-au grăbit să o comenteze fără ca măcar să o fi citit. Acum, Bogdan Costin propune tot ceva amuzant, însă nu doar atât. De această dată, prin „Sfârşitul a fost aproape”, el îşi menţine stilul ironic şi acid la adresa multor chestiuni care ne locuiesc zilele, stil pe care-l avusese şi în „Cum să faci primul milion”, dar merge mai departe, dezvoltând o poveste mai complexă, cu mai multe posibilităţi de interpretare, jonglând cu vocea narativă şi mizând consistent pe biografiile personajelor secundare. Şi dacă e adevărat că un scriitor îşi susţine examenul abia la a doua carte, privind comparativ cele două romane ale lui Bogdan Costin, pare că el a reuşit să depăşească acest hop.

De la ce pleacă romanul? Un angajat al unei agenţii de publicitate, Emil, răpeşte o colegă, Mariana, faţă de care are niscaiva sentimente şi o conduce în subsolul casei sale, special amenajat pentru posibila apocalipsă din 21.12.2012. El vrea s-o salveze pe ea şi să construiască, după apocalipsă, o nouă lume. Aşadar, un început abrupt, pe care Bogdan Costin îl susţine bine, intrând uşor în intimităţile agenţiei de publicitate şi explicându-i procedurile şi modul de lucru, uneori poate chiar prea în detaliu. Felul de a prezenta anumite tipologii umane pornind de la o idee centrală mi-a amintit de Nick Hornby, aşa cum l-am găsit în „Turnul sinucigaşilor”, roman în care patru sinucigaşi se întâlnesc pe acoperişul unei clădiri şi ajung în final să aprecieze „măruntele” bucurii ale vieţii. În cazul lui Bogdan Costin, după ce îi dai voie zaţului poveştii să cadă la fund (iar aici aş include mecanismele de lucru din agenţie ori dezvoltarea contextului social din România anului 2012), îţi rămâne o poveste din care fiecare poate culege ceva pozitiv.

Puţine scapă necriticate în acest roman, de la naivitatea publicului cititor care crede cam orice scrie în online ori de la venalitatea instituţiilor bancare, până la absenteismul electoral, la grija excesivă a părinţilor faţă de sănătatea copiilor ori la involuţia brainstormingului – „Ca orice invenţie umană, şi brainstormingul păruse la început ceva bun şi util, dar în ultimii ani devenise locul preferat de întâlnire al impostorilor, al celor incapabili să gândească cu propriul creier, al celor care puneau înainte politicile interne şi nu ideile.” În acest context, Emil, care este un soi de specialist în IT, nu foarte priceput, însă capabil să gestioneze un program de urmărire a angajaţilor, apare ca unul deplasat de la realitate, însă vina sa, racordată la context, se atenuează. Răpirea colegei se transformă la un moment dat chiar într-o poveste de dragoste deloc absurdă, din moment ce Mariana înţelege modul cum a gândit Emil situaţia şi ajunge chiar să-l aprecieze în comparaţie cu soţul ei.

Din poveste se iese banal, sub nivelul ridicat al cărţii, destinul unor personaje fiind uşor de anticipat. La capitolul „ce nu mi-a plăcut”, aş include şi accentul prea românesc al unor detalii, faptul că Bogdan Costin a considerat necesar să amintească de Băsescu şi Antena 3, de taberele politico-mediatice din România acelei perioade. Am considerat că proza lui putea să trăiască la fel de bine şi fără aşa ceva, dar aceasta este doar o părere, peste care se poate sări cu uşurinţă. Istoria curge bine, eşti curios să vezi ce se întâmplă nu doar cu Emil şi Mariana, ci şi cu unii dintre colegii lor de agenţie, iar glumiţele şi ironiile aruncate ici şi colo sunt precum gurile de aer pe care le arunci peste jarul aprins. Pe mine, unul, Bogdan Costin m-a câştigat de cititor, mai ales că al doilea roman mi se pare peste primul. M-ar bucura – şi aştept acest lucru şi de la alţi scriitori români – dacă s-ar concentra pe poveşti care pot fi îndrăgite de un român în tramvaiul care-l duce de la Crângaşi în Ghencea, dar şi de un chinez, şi de un argentinian, şi de un bosniac etc. Detaliile acestea cu Băsescu şi alte cele parcă sunt rupte din alt film decât cel al unei proze care să reziste în timp şi spaţiu.

Bogdan Costin, Sfârşitul a fost aproape, Editura Cartea Românească, 2016

Cronică publicată în revista Timpul, 23.05.2016.

Cartea este disponibilă pe libris.ro.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii